Omul mic – III

„Energia unui gând, deşi foarte mică, este totuşi măsurabilă. Un gând care emană de la un nivel de conştiinţă cu valoarea de 100, va măsura între log 10-800 million  până la log 10-700 million microwatt. Pe de altă parte, un gând emis de la nivelul unei conştiinţe aflate la valoarea de 500 va măsura aprox. log  10-35 million microwatt.

Un individ aflat la nivelul 700 (iluminarea) contrabalansează 70 milioane de indivizi aflaţi sub nivelul 200 (curajul-adevărul).

Un individ aflat la nivelul 600 (pacea) contrabalansează 10 milioane de indivizi aflaţi sub nivelul 200.

Un individ aflat la nivelul 500 (iubirea) contrabalansează 750.000 de indivizi aflaţi sub nivelul 200.

Un individ aflat la nivelul 400 (raţiunea) contrabalansează 400.000 de indivizi aflaţi sub nivelul 200.

Un individ aflat la nivelul 300 (bunăvoinţa) contrabalansează 90.000 de indivizi aflaţi sub nivelul 200.

12 persoane la nivelul 700 echivalează cu un avatar – nivelul 1000. (aşa cum a fost măsurat pentru Krishna, Buddha şi Iisus)

Dacă nu ar exista aceste echilibrări, contrabalansări, omenirea s-ar autodistruge din cauza imensei mase a negativităţii. Diferenţa în putere dintre un gând plin de iubire (10-35 million microwatts) şi un gând diabolic, încărcat de ură (10 -750 million microwatts)  este atât de mare încât este peste capacitatea de a înţelege a imaginaţiei umane.  Din această analiză putem observa că, totuşi, câteva gânduri de iubire emise într-o zi pot contrabalansa toate celelalte gânduri negative emise de noi.” – David R.Hawkins

Dăm sau nu dăm crezare cercetărilor realizate de dr. David R. Hawkins, e alegerea noastră. Simpla expunere la informaţie modifică subtil mecanismul gândirii, al procesării şi compilării unităţilor de informaţie, impulsurilor conştiinţei-spiritului-înţelepciunii universale. Scriam pe copertele primelor cărţi ale doctorului David Hawkins despre efectul extraordinar pe care îl poate avea simpla lectură, simpla parcurgere a informaţiilor – cuvintelor-frecvenţelor conţinute în acele cărţi, chiar şi dacă nu se manifestă în mod evident o înţelegere sau o înţelepţire “on the spot”, adică imediat. Aşa cum ne-ar conveni, de altfel, să ni se dea totul, repede, acum, şi fără de vreun efort din partea noastră. Există pe undeva ascunsă în inteligenţa corpului uman mândria de a fi om, recunoaşterea valorii enorme pe care acest corp, această maşină, cea mai scumpă de pe Terra, ne-o conferă. Dacă am ajuns să fim aici în corpuri umane, înseamnă că am meritat! Am ajuns să ne îmbrăcăm în hainele croite după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, parte bărbătească şi parte femeiască. Şi avem a cuceri, a domina şi a stăpâni peste tot Pământul şi peste vietăţile lui.  Numai că, pentru a atinge potenţialul “hainelor”, ar trebui să fim unul, să fim şi parte bărbătească şi parte femeiască într-unul. De această armonie a principiilor, de acest echilibru este nevoie pentru a fi într-adevăr vrednici de aceste vestminte. Oriunde şi oricând se manifestă, se atinge o extremă, se declanşează, se produce şi un răspuns, o reacţie de întoarcere înapoi, către cealaltă extremă, cu trecere prin punctul zero. Întinderea la maximum a ţesăturii produce o pierdere sau o stricăciune, căci limitele definite ale acestor haine, perioada lor de garanţie şi indicaţiile de spălare şi călcare sunt clare şi în-scrise.

Dar poate că de mult nu mai purtăm acele haine, iniţial croite! De la “căderea din rai” de când am început să purtăm haine de piele. Aha, deci pielea ar trebui să se schimbe şi să se preschimbe în borangicul iniţial. În ţesătura fină din lumină ce-ar fi fost să fim şi… suntem!

Aşa cum spuneam în articolul precedent, pielea este organ de respiraţie, de comunicare cu mediul larg ce ne înconjoară, dar şi de adaptare la mediu. Omul mic are o piele foarte sensibilă. Suportă cu greu toţi microbii plutitori prin aerul din jur, chimicalele din uleiurile de după baie sau din săpunurile şi detergenţii cu care îi sunt spălate hăinuţele. Omul mic are o piele fină şi atât de subţire, încât ţi-e teamă s-o mângâi ca să n-o zgârâi cu epiderma ta trecută prin viaţă. Pielea se schimbă de-a lungul vieţii, tot aşa cum şi şarpele cel viclean din Eden îşi schimbă pielea (dar năravul, ba!). Nu se ştie dacă schimbarea pielii îi asigură şarpelui o viaţă lungă, mult prea lungă, poate ca să-şi ispăşească păcatele… Dar noi ştim că dacă stăm prea mult la soare, pielea noastră se arde, pentru ca ulterior să se descuameze, să se jupuiască lăsând loc altor celule epiteliale să respire viaţa.

Deci, şi în acest proces observăm schimbarea, că vrem sau nu vrem, că suntem conştienţi şi observăm sau că ne arde, ne doare ori ba. Observăm că se trece dintr-o formă în alta, se schimbă ”hainele” treptat, se produc modificări ale corpului uman, se dezvoltă sistemele sale adaptându-se la noile nevoi, adaptându-se prin infuzia de informaţii din lumea înconjurătoare. Nu se schimbă doar omul, ci constant se schimbă şi mediul, şi starea energetică a Pământului, câmpul electromagnetic total, dar şi local.

Una dintre cele mai importante schimbări (necesare trecerii conştiinţei colective într-un câmp de vibraţie superioară celei prezente) este cea a sistemului nervos.  Odată cu schimbarea sistemului nervos uman – întâiul sistem format după fecundarea ovulului – se va putea observa un om nou, mult diferit de cel de-acum numai 100 de ani, un om capabil să proceseze şi să înţeleagă informaţii ce nu puteau fi atribuite nici măcar science-fiction-ului în urmă cu 100 de ani. (Ori, hai, fie, erau doar de domeniul fabulaţiei.) Noul om găseşte soluţii în inteligenţa informaţiei, creează legături şi tehnologii pentru rezolvarea unor handicapuri fizice, găseşte rezolvări pentru desecretizarea dosarelor (X), omul mic şi nou din prezent este capabil a gândi complex şi multidimensional, poate şi pentru că a fost “învăţat” aşa. De cine, de părinţi şi profesori?… şi de ei, şi prin ei!

Absolut toate informaţiile, cunoaşterile, rezultatele descoperirilor ştiinţifice de dinaintea naşterii lor se găsesc impregnate în câmpul-aerul pe care îl respiră. Încă de mic, creierul procesează şi învaţă să proceseze diferit, datorită condiţiilor diferite, datorită moştenirilor “genetice”. Mintea deschisă a înţelege, a învăţa a părinţilor şi a strămoşilor săi a creat fondul principal şi necesar upgradării. Nu vreau să fac reclamă gratuit, dar alt exemplu nu cunosc afară de procesoarele de calculator denumite Pentium. De la varianta iniţială, I, să spunem, s-a ajuns la …nici asta nu ştiu cu exactitate, dar ingăduiţi-mi să presupun că cea mai recentă variantă ar fi Pentium XXI (că tot suntem în secolul XXI!). Microprocesoare ce operează cu frecvenţe de peste 3GHz, cu dimensiuni de volum din ce în ce mai mici, cu calităţi din ce în ce mai sporite ne populează lumea materială. Păi, şi creierul nostru este un procesor al informaţiilor, al undelor,  un “terminal” conectat la reţeaua de internet a universului.

Zecile de mii sau sutele de mii de jocuri virtuale, jocuri pe calculator sau serialele de desene animate din ultimii 30 de ani învaţă omul mic despre capacităţile extraordinare pe care eroii şi super-eroii le au si le exprimă, pe care le manifestă pentru a învinge răul. Magia “potter-iană”, puterea “rangers-iană” se infiltrează în paradigma gândirii copiilor influenţând atât capacitatea lor de a atinge strălucirea performanţei, cât şi înţelegerea că fiecare are un talent al său, iar dacă îl pune laolaltă cu talentul altuia, s-ar putea să învingă definitiv “răul”. Cum este definit “răul” în fiecare film, joc, carte, este altă discuţie. Cert este că tinerii şi copiii aceştia vor arăta cândva lumii puterea adunării laolaltă, după identificarea, recunoaşterea şi împlinirea calităţii individuale, a talentului special – eroic. De le-am putea face loc să-şi desfăşoare şi să-şi înmulţească talantul primit, talantul cu care fiecare om vine in tolba personală!

Teoria conspiraţiei ne-ar spune că industria filmului şi media în general, ascund multe mesaje subliminale şi că ceea ce urmăreşte să planteze în creierele omului mic prin aceste jocuri şi filme nu ar fi pentru binele omenirii. Şi există adevăr şi în această afirmaţie. Numai că vastă este producţia de filme pentru copii, de produse multimedia, de jocuri pe calculator, pentru că de aici se câştigă bani buni şi aşa se construieşte viitorul. Şi-n toate cele rele, cu siguranţă se strecoară şi ceva bun şi adevărat, căci altfel n-ar rezista. Acesta este secretul succesului convingerii sau manipulării populaţiei. In miezul oricărei informaţii transmise e musai să existe şi ceva adevăr. Camuflat, greu de depistat pe sub infăsurările spirelor ce urmăresc rotirea motorului acelei informaţii intr-un anume sens dorit, dar de acea scânteie de adevăr este nevoie, căci ea este singura care dă puterea, prin insăşi  existenţa ei. Şi uite-aşa se poate ajunge la credinţă, la credibilitate.

Neclar este oamenilor mari criteriul de selecţie, modul în care un copil ajunge să prefere un joc sau un film. Cu cât este mai mic, cu-atât este mai spiritual-selectiv copilul. Este suficient să-i urmăreşti preferinţele ca să-ţi faci o idée despre “scopul vizitei” sale pe Pământ. În primii ani de viaţă omul mic culege şi alege din mediul înconjurător atât cât poate găsi, cât i se oferă, ceea ce are nevoie pentru a se ancora în lumea terestră. Indică părinţilor preferinţele sale, doar-doar aceştia vor observa şi-l vor ajuta să-şi împlinească rostul. Dacă părinţii îşi doresc să facă altfel, aşa cum cred ei că ar fi menirea copilului lor, să ajungă ca ei, doctori, ingineri, bancheri, profesori, vor “sprijini” deraierea de la menirea reală, de la tema acestei întrupări a sufletului pe care l-au atras. Omul mic nu are prea multe unelte în cutia sa, aşa că tot ceea ce va putea face va fi să se împotrivească, să plângă, să se supună, să nu reuşească în ceea ce şi-au dorit părinţii pentru el sau să reuşească pentru ca apoi să le dea cu tifla şi să spună: “poftim, am terminat facultatea spre care m-ai împins. Ia diploma şi-atârnă-ţi-o pe pereţi!”

Nivelul conştiinţei – nivelul spiritual la naştere este valoarea de la care pleacă un om în multele şi complexele experienţe ale vieţii sale. Dacă nivelul său este mult prea mare faţă de nivelul părinţilor, omul mic va suferi suficient cât să nu mai ştie de ce-a venit, ce are de făcut. Greutăţile puse în calea sa datorită neînţelegerii cu părinţii, cu mediul, datorită imposibilităţii unei comunicări “profitabile”, vor deraia omul mic pentru o bună perioadă de timp de la autostrada sa. Asta dacă nu cumva, în fericite cazuri, părinţii se deşteaptă şi, din autentică iubire încearcă să înţeleagă şi să se adapteze nevoilor reale ale copiilor lor. Capătă curajul de a ignora “ştiinţa lumii”, de a nu mai face după cum “se spune” şi “se zice” şi se deschid pentru a fi de folos cu adevărat creşterii copilului lor. Înţeleg că manifestările copilului le sugerează propriile “defecte”, încep să se străduiască a le îndrepta astfel încât să nu mai fie o piatră de gât sau un motiv karmic în plus pentru iubiţii lor copii. Pentru că asta fac copiii mici, arată, ilustrează chiar grotesc uneori, “defectele” când ale tatălui, când ale mamei. Sunt oglinda perfectă pentru toate acele trăsături, credinţe şi comportamente nefolositoare evoluţiei şi realizării spirituale ale părinţilor săi.

Dar sunt părinţi care chiar nu pot altfel, şi îşi “alintă” copiii spunându-le în mod repetat că sunt proşti, cretini, incapabili să satisfacă nevoile şi ambiţiile lor, ale părinţilor, şi multe alte urâte cuvinte, ba mai mult, le creează şi le induc programe serioase, de genul: “N-ai să faci nimic în viaţă! Nu eşti în stare de nimic. Ai să rămâi un repetent. Se va alege praful de tine. Vai de ăla/aia care te-o lua de nevastă/bărbat!“ şi alte asemenea inducţii, programe mentale incluse şi prin puterea emoţiei în scenariul vieţii copilului. Alţii îşi laudă copiii şi le apreciază agresivitatea, chiar violenţa. Ori când eşti apreciat pentru ceva, înseamnă că trebuie să mai faci şi altă dată treaba aia, căci, uite, primeşti laude şi premii. Îţi bucuri părinţii. E de bine!

Este clară influenţa părinţilor în scenariul vieţii. Nu e nevoie de prea multe argumente. Părinţii – Programatori neuro-lingvişti amatori sau inconştienţi – joacă rolul cel mai important în pregătirea “bagajului” pentru călătoria prin viaţa terestră a copiilor lor. Conştienţi sau nu, ei sunt cei ce perpetuează, continuă, transmit mai departe lumea, aşa cum pot, aşa cum se pricep, aşa cum o ştiu ei.

Perpetuarea gândului despre ură, despre invidie, despre gelozie, despre opoziţie, despre conflict, despre război porneşte de la modelul familial, mai înainte de orice film sau joc pe calculator. Poate nu-şi dau seama părinţii care vorbesc sau doar gândesc în prezenţa copilului în mod negativ despre oricine sau orice altceva, dar energia gândului lor afectează în mod direct formarea personalităţii, a caracterului şi a modului de gândire a omului mic. Înainte de orice grădiniţă şi şcoală, copilul îşi are repere în familia sa. În mediul în care a aterizat, omul mic se străduieşte să-şi găsească sensul, asumându-şi incapacitatea, neputând să-şi imagineze că locul în care a aterizat îi poate fi nu doar ostil, dar şi otrăvit. Copilul mic este deschis să înveţe totul, să cunoască mediul, lumea în care a ajuns să fie, astfel că va manifesta o incredere foarte mare, aproape de 100% in părinţii care l-au adus în acest loc. Va asimila cu precădere informaţiile care vin prin şi de la aceşti părinţi sau de la persoanele care-i sunt cel mai mult în apropiere, precum bonele, bunicii, mătuşile, fraţii şi surorile, etc. De la un anumit moment şi in funcţie de nivelul său spiritual, copilul înţelege că are de învăţat şi din alte medii, astfel că îşi va căuta posibilităţi de “evadare”, uneori printr-o pasiune, de cele mai multe ori temporară pentru cine ştie ce dansuri, balet, cercuri de pictură, muzică, teatru, matematică, informatică, astronomie….  Are nevoie de acele informaţii, are nevoie de acel câmp, aşa că, se va strădui să-l descopere şi să-l frecventeze. Dacă părinţii consideră asta o pierdere de timp, acel timp în care copilul ar fi putut rezolva cine ştie câte probleme de matematică, s-ar putea să­-i interzică să mai frecventeze acele cercuri. Sunt şi situaţii răsturnate, în care părinţii îşi duc în mod forţat copiii la tot felul de activităţi. Debusolarea devine şi mai mare, iar emisia de gânduri şi emoţii din sectorul negativ – potrivnic bucuriei de a fi – creşte.

Noroc cu echilibrarea, contrabalansarea despre care ne explică dr. Hawkins, căci altfel s-ar rupe totul în această lume de-abia, şi de curând, evaluată a fi peste nivelul Curajului şi al Adevărului (valoarea de 200 în Scala Conştiinţei elaborată de dr Hawkins, o scală logaritmică, cu valori de la 1 la 1000, cu niveluri de falsitate, adică împotriva vieţii de la 1 la 199 şi niveluri ale adevărului începând cu nivelul 200, nivelul Curajului, acele niveluri de  Conştiinţă potrivite vieţii şi procesului natural al evoluţiei sale).

A prefera să te supui fără de a cunoaşte adevărul nu este întotdeauna o dovadă de smerenie, ci de lipsă de putere, de energie, de potenţial. Şi dacă ţi se mai şi ia din potenţialul cu care ai venit în trup prin educaţie şi instruire, ce ai putea să mai faci în sprijinul propriei tale vieţi, pentru trăirea într-o stare de pace, echilibru şi bucurie? Cum ai putea să fii bun, blând, iubitor şi în armonie cu tot ceea ce este?…  Poţi striga în tăcere după adevăr. Cândva se vor “întruni condiţiile” şi ţi se va deschide calea. Poţi să baţi şi să ştii că ţi se va deschide. Asta nu mai ţine de educaţie, de instrucţie şi instruire. Nici de religie. Este o informaţie înscrisă în firescul şi naturalul univers. Şi a fost dovedită peste tot şi in toate timpurile, indiferent de clasa socială în care te-ai născut, indiferent de mode şi de credinţe, indiferent de ştiinţe, religii şi culturi, indiferent de timpuri.

De-ţi vei găsi calea, îti vei găsi şi adevărul şi viaţa. Iar pentru a-ţi găsi calea, trebuie să-nveţi, să descoperi că iubirea este ceea ce ţine totul la un loc.

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Cuvinte-Words and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.