Vechile profeţii şi nivelul de conştiinţă

21 august 2013

–          Să ştii că mie mi se pare că lucrurile se îndreaptă, devin mai clare, se curăţă cumva din murdăria asta care ne-a ameţit pân-acum!

–          Da, şi mie mi se pare la fel. Dar e firesc. Toate cele ce au un început, au şi un sfârşit. Şi ceea ce e făcut de mintea sau de mâna omului, poate fi desfăcut, schimbat, alchimizat, preschimbat din rău în bun.

–          Şi viceversa, din păcate!

–          Aşa e.

–          Nu eşti îngrijorată de ce se spune despre profeţia făcută de Rasputin? Mai sunt 2 zile!

–          Nu sunt îngrijorată. Vechile profeţii nu se prea mai împlinesc în ultimii ani, n-ai observat? N-are importanţă cine le-a făcut. Erau valabile pentru un anumit context, până la un anumit nivel de conştiinţă al omenirii. Dar acest nivel s-a schimbat. Atunci, s-a schimbat şi scenariul, implicit. De-am vrea şi noi să renunţăm la trecut…Ne place să trăim în bucle. Ne tot întoarcem ca şi cum acolo, în trecut, ne este siguranţa sau fericirea. Tânjim după repetarea trecutului, nu după bucuria prezentului. Ne construim tot felul de scenarii care se bazează doar pe trecut. Aşa gândim, că altfel nu ştim.  Până la urmă, chiar asta se şi întâmplă, dacă tot ne dorim atâta… Dar va fi bine, ai să vezi.

–          Ah, cât aş vrea să cred cu-adevărat ce spui tu!

–          Şi ce te-mpiedică? Necredinţa?

–          Da, adică, nu ştiu. Nu-mi vine să am atâta încredere, nu pot. Ceva din mine mă împinge să ţin cont de realitatea imediată, de tot ce văd în jur.

–          Ce vezi în jur?

–          Cum ce văd? Văd atâta răutate, atâta suferinţă, şi sărăcie, şi nesimţire, şi obrăznicie… Văd cum oamenii se plâng unii pe umărul altora, toţi spun că nu se mai poate, că s-a ales praful de ţara românească, că şi-au bătut joc de noi toţi trădătorii, că sunt la conducere numai incompetenţi sau competenţi în a-şi împlini planurile lor, scopurile lor, indiferenţi faţă de popor, de neam şi nimeni nu are curajul să facă ceva, să tragă de căpăstrul ăsta odată, să se oprească mişelia îngrozitoare. Se-adună doar pe la colţuri sau prin cârciumi, dar când e vorba să îndrepte spinarea şi capul, se gândesc că mai bine să nu piardă şi puţinul pe care-l au, că tot nu se schimbă nimic. Până la urmă cred că trăim blestemul lui Caragiale, nene: “ ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale… Din această dilemă nu puteţi ieşi… Am zis!”

-Vezi, de-aia ziceam că trăim în trecut şi în bucle. Revenim la ceea ce cunoaştem, la ceea ce am învăţat. Ne hrănim cu citate şi maxime din înţelepciunea altora. Dar nu aplicăm mai nimic în viaţa noastră din prezent. Le dăm like şi gata. E suficient.

Cât despre urâtul şi drama lumii… E-adevărat, până să ajungem la nivelul de înţelegere că  toate acestea sunt perfect aliniate pentru a sprijini evoluţia omului, mai avem. Ştii cum e, până nu cunoşti ce-nseamnă cald, nu poţi şti cum este frigul. La fel şi cu binele şi răul. Că doar de-aia am muşcat din fructul “Copacului cunoştinţei binelui şi răului, ca să le cunoaştem. Dacă am dori să înţelegem că am depăşit demult etapa aia şi nu ne-am întoarce mereu şi mereu la ea… Dar tot nu pricepem că s-a răsplătit totul odată cu Iisus. Tot nu pricepem că iubirea lui ne-a înălţat dincolo de grădina aia… Nu pricepem că iubirea e dincolo de rău şi bine! Asta nu pricepem, dar ne pricepem să vorbim despre iubire…

Daniela Marin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Cuvinte-Words, Dialogul de azi and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.