25 august 2013

25 august 2013

–          Domle’, eu nu pot s-accept aşa ceva! Aia nu e nuntă! Cum să faci nuntă fără rochie de mireasă, fără preot, fără lăutari, fără naşi… asta nu mai e nuntă!

–          De ce să nu fie nuntă? Dar ce, oamenii care se căsătoresc la starea civilă şi nu se îmbracă în tradiţionalele haine, ăia nu se cheamă miri?

–          Aia e căsătorie, nu e nuntă! Nunta e nuntă, nu mă întoarce tu pe mine, că nu accept, înţelegi?

–          Stai puţin, că nu vreau să te întorc în niciun fel. Tu ai dreptate! Nunta este un ceremonial religios, cununia religioasă prin punerea cununilor pe cap. Aşa e, dar dacă nu ai nicio religie şi te iubeşti şi te aduni, locuieşti şi trăieşti împreună cu iubitul sau iubita, aia de ce nu e căsătorie? Doar pentru că aşa impune tradiţia?

–          Eşti îngrozitor! Ţi-am spus să nu mă iei tu pe la Ploieşti, că io nu’s prost! Ştiu eu ce vrei şi unde vrei să mă aduci, dar ţi-am zis: nu mă las!

–          Nu vreau să te iau nicăieri, cu-atât mai puţin la Ploieşti! Dar nu cred că trebuie să fii atât de furios. De ce să n-aibă omu’ dreptu’ să-şi ia angajamentul de a fi împreună, la bine şi la rău, şi să­ sărbătorească acest eveniment cum vrea? Să se îmbrace aşa cum îi vine bine, nu cum îi impune lumea sau moda sau tradiţia? Hai să ne gândim puţin, ştim noi care era tradiţia şi ritualul acu’ 2500 de ani? Fiecare zonă, fiecare neam, fiecare cultură a avut ritualurile sale. Dar dacă o ţinem tot într-un ritual, şi ne strânge ritualul în chingi, ne impune să cheltuim bani aiurea pe costume şi costumaţii pe care nu le vom mai îmbrăca niciodată, vom fi mai buni sau mai fericiţi? Câte cupluri n-am văzut eu fericite până să­-şi pună cununile astea pe cap, că parcă ar fi de spini otrăviţi, nu de aur! Şi, după ce s-au căsătorit au intrat în altă stare, de parcă le-ar fi pogorât pe cap toate blestemele şi păcatele neamurilor lor, şi dintr-o parte, şi din alta, nu duhul sfânt! Câte scadaluri şi sentimente urâte după nunţi, că ce-ai făcut cu banii, că eu le-am dat, tu nu le-ai dat la fel de mult, eu am ajutat copiii, tu ce-ai făcut…

–          Nu vorbim de astea! Astea’s alte chestii. Nu eşti domnule căsătorit, nu eşti cununat în faţa lui Dumnezeu, înseamnă că trăieşti în concubinaj! Punct!

–          Unde e faţa lui Dumnezeu?

–          Cum adică?

–          Adică unde este această faţă a lui Dumnezeu unde trebuie să te pui cu partenerul sau partenera de viaţă ca să fii recunoscut mire sau mireasă?

–          Păi, la biserică. În faţa preotului şi a altarului, unde altundeva?

–          Bun, şi-atunci înseamnă că toţi cei care s-au căsătorit doar la sfat, mai ales pe vremea lui Ceaşcă, sunt, de fapt, necăsătoriţi, au copii ilegitimi din punct de vedere religios?

–          Alea erau alte vremuri! Nu mă mai înnebuni de cap, că nu renunţ şi nu accept!

–          Ok, deci, din punctul tău de vedere sunt de condamnat toţi oamenii care, deşi se iubesc frumos, se sprijină unul pe altul, construiesc împreună, trăiesc şi-şi împărtăşesc viaţa, nu sunt cununaţi, nu sunt cu adevărat căsătoriţi doar pentru că n-au trecut prin ritualul bisericesc.

–          Da, şi uite de-aia s-a ales praful de familie, domnule! Că nu mai are valoare familia! Se pierd valorile societăţii şi-uite aşa se alege praful de societate, de lume, de legi… şi toate astea-s de la diavol.

–          Spune-mi, ai televizor?

–          Da, normal!

–          Ai şi telecomandă?

–          Da, dar de ce mă întrebi chestiile astea, ce legătură au cu ce vorbeam noi?

–          Păi şi televizorul, şi telecomanda şi o mulţime de alte descoperiri ale ştiinţei care îţi fac azi viaţa comodă şi uşoară sunt de la diavol. Sunt rezultate ale opoziţiei dintre ştiinţă şi religie. Şi dacă nu s-ar fi ars atâţia pe rug, dacă nu s-ar fi învrăjbit astea două, dacă cercetarea, cunoaşterea, nevoia omului de a înţelege nu ar fi fost respinsă, cel puţin superficial, la nivel oficial, de către religie, care a dorit doar să impună şi să păstreze tainele doar pentru ea, nu s-ar fi ajuns aici. Chiar dacă a ştiut mai multe, religia, din oricare timpuri şi din oricare zări, de orice fel ar fi ea, a menţinut o aură de mister în jurul unor idei, unor fapte, unor situaţii, încercând să monopolizeze cunoaşterea. Firesc a fost ca obiectul interzis, ca şi în cazul mărului din rai, să fie din ce în ce mai dorit, să se caute moduri din ce în ce mai ascunse şi mai alambicate pentru a ajunge la adevăr. Asta e indus şi inclus în psihicul omului. Şi tot asta a creat separaţie şi vrajbă, a împărţit lumea în credincioşi şi necredincioşi când tot ceea ce ne-ar fi folosit cu adevărat ar fi fost să recunoaştem cu toţii că există Dumnezeu, că este peste tot, in toţi şi în toate, că ne conţine şi ne hrăneşte şi ne iubeşte pe toţi, deopotrivă.

–          Na! de unde-am pornit şi unde-am ajuns! Ştii ceva, cu mine să nu mai vorbeşti chestii de-astea. Că nu avem prea multe în comun şi nu vreau s-ajungem la ceartă. Nu am chef acu’ să mai continui discuţia asta. Şi, ţi-am zis, pe mine nu mă schimbi! Eu tot aia o să cred în continuare. Ştii ceva, mai bine nu mai vorbim deloc. Salut!

 

©danielamariamarinDSC07602DSC07623

wishes

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Cuvinte-Words, Dialogul de azi and tagged , , , . Bookmark the permalink.