26 august 2013

26 august 2013

–          În ultima vreme aud tot mai mulţi prieteni, colegi spunând că s-au săturat, că nu mai găsesc nici un sens în alergătura asta continuă, că pur şi simplu nu mai vor şi că nu mai au putere să lupte.

–          Lupta asta cu viaţa cotidiană, lupta pentru o existenţă individuală în condiţii impuse, cerute de familie, de colectivitate, ori chiar de felul în care am fost obişnuiţi să gândim, să acţionăm, să credem, să ne trăim viaţa… este cea mai teribilă glumă.

–          Cum adică glumă?

–          Lupta presupune un câştigător, un învingător şi un învins, unul care pierde. De ce ne-am lupta cu propria noastră viaţă? De ce să nu ne sărbătorim viaţa? Să ne bucurăm de fiecare lucru întâlnit în cale, să privim reuşitele şi nereuşitele noastre ca pe simple experienţe prin care trecem în curgerea noastră continuă? Viaţa pe Pământ este doar o etapă, un spaţiu de experienţă pentru spiritul ce suntem. De ce trebuie să ne bucurăm de unele, să ne întristăm de altele? Să definim bucuria în opoziţie cu tristeţea? De ce trebuie să fie într-un fel sau într-altul, într-o extremă sau alta? În felul ăsta perpetuăm opoziţia, punerea în opoziţie a tuturor experienţelor noastre.

–           Bine, dar aşa este mediul nostru, ceasul biologic şi contextul fizic, material în care trebuie să ne ducem experienţa are la bază opoziţia zi-noapte. Însăşi construcţia noastră ne pune în situaţia de a avea lumina şi întunericul drept limite ale spaţiului general al experienţei.

–          Te lupţi să nu apună soarele? Te lupţi să nu răsară luna? Te lupţi să nu se mai rotească planeta?

–          Nu chiar! Câteodată poate că mă lupt să prelungesc ziua, să-mi continui activitatea dincolo de lumina zilei. Chiar! Cum ar fi fost viaţa noastră dacă nu ar fi existat curentul electric?…

–          Deci, practic, am putea considera că ni s-a creat un mediu de experienţă limitat şi delimitat de acţiune şi de lipsa acţiunii, pendulând între activitate şi odihnă. Cel puţin pentru corpurile astea, care, ca orice altă maşinărie, se pare că au nevoie de pauză, de odihnă, de recuperare şi de întreţinere.

–          Şi dacă acesta este mediul, elementele conţinute trebuie să se adapteze, să existe în rezonanţă cu mediul, să respecte legile lui…

–          Corect! Dar n-ai văzut soarele că se luptă cu luna şi nici Pământul să se oprească în loc doar pentru că i-ar plăcea să păstreze lumina soarelui pe-o parte!

–          Şi trecem dintr-o etapă în alta, de la zi la noapte treptat, fără de lupte. Asta dacă privim la mediul natural, căci altfel, noi, oamenii, cel puţin de când am descoperit iluminatul, tragem de lumină cât putem, ne continuăm activităţile mult în noaptea pe care n-o mai folosim pentru odihna trupului. Apoi ne luptăm să ne trezim şi să fim apţi dimineaţa pentru a ne continua, bineînţeles, activitatea.

–          Şi totuşi, există o luptă inclusă, lupta pentru supravieţuire.

–          Da, adică peste, deasupra vieţuirii.

–          Oh! La asta nu m-am gândit!

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Cuvinte-Words, Dialogul de azi and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.