27 august 2013

27 august 2013

–          Asta e părerea mea! De ce nu poţi accepta?

–          De ce nu poţi să-mi accepţi tu părerea mea?

–          Şi dacă accept eu, tu ce mai accepţi? Nu putem accepta impreună părerile fiecăruia?

–          Cum adică?

–          Eu accept părerea ta, o recunosc ca fiind părerea ta, o respect. Tu accepţi părerea mea, o respecţi şi căutăm o soluţie de mijloc. Sau pur şi simplu altă soluţie. Eu renunţ la a mea, tu renunţi la a ta. Şi-ncercăm să privim din alt unghi aceeaşi problemă.

–          Să ştii că tu eşti deştept, măi! Şi eu prost!

–          De ce spui asta? De ce nu vrei măcar să-ncercăm?

–          Da’ de ce să renunţ eu la ceea ce ştiu sigur că este bine şi corect? Numai aşa, să-ţi dau ţie satisfacţie, să-ţi etalezi tu talentul tău de pacifist?

–          Stai puţin, că nu e vorba despre asta! Voiam doar să găsim împreună o altă cale de rezolvare. Şi eu cred că părerea mea este corectă şi că soluţia mea este cea bună, dar dacă o ţinem aşa, tu pe-a ta, eu pe-a mea, unde putem s-ajungem? La ceartă.

–          Păi dac-aşa vrei tu, ajungem şi la ceartă! Eu îţi spun că soluţia mea este cea corectă. De altfel, nici nu există altă soluţie.

–          De ce eşti aşa de sigur? Eşti atât de înţelept şi ştii tu totul? Definitiv şi irevocabil soluţia ta este singura?

–          Ei vezi, acum m-ai luat tu peste picior. Nu, nu sunt înţelept, dar pe-astea le ştiu. Din experienţă. Şi-atât cât mă duce pe mine capu’ îţi spun: fă ca mine!

–          Ai o problemă de orgoliu! Vrei tu neapărat să fac ca tine. Să-ţi dau satisfacţia asta. Ştii ceva, nu am nicio problemă în a face ca tine cu condiţia să-ţi asumi în scris intreaga responsabilitate. Şi in cazul în care vom pierde, tu plăteşti şi pagubele, şi-mi dai despăgubiri pentru tot restul vieţii.

–          Poftim? Nu zău! Ai înnebunit sau crezi că ţi-ai găsit prostul?…

–          Eu ţi-am propus să renunţăm amândoi la soluţiile găsite şi să încercăm să privim altfel problema. Nu vrei. Eu ţi-am propus să rămânem în pace şi bună prietenie, să ne respectăm unul pe altul. Dacă nu cădem de comun acord, atunci soluţia aia, oricare ar fi ea, va fi în cârca şi în responsabilitatea unuia dintre noi. Dacă alegem să facem într-un fel sau în altul, şi nu credem  amândoi în acelaşi lucru, mai devreme sau mai târziu tot rău o să iasă. Eu nu ţin să-mi dai mie dreptate, dar nici tu nu mă poţi obliga să-mi placă sau să fiu de acord cu tine.

–          Ok. Atunci noi nu ne înţelegem! Deci nu avem de ce să mai lucrăm împreună. Avem păreri diferite, suntem diferiţi. Asta e! Pân-aici a fost!

–          Dar n-ai vrut nicio clipă să faci ceva ca să meargă! Lucrăm împreună de-atâţia ani şi-ajungem acum să ne certăm dintr-o prostie.

–          Ştii ceva, m-am săturat de înţelepciunile tale pacifiste. De când faci meditaţii de-alea, nu mai eşti tu. Oricum, am vrut să-ţi mai spun de câteva ori, te-ai schimbat, nene! Nu mai eşti tu! Ţi-ai pierdut minţile sau o să ţi le pierzi de tot cu pacea ta cu tot! Du-te la meditaţiile tale şi unde-oi ajunge, oi vedea tu! Gata! Cu mine-ai terminat-o! Am avut destulă răbdare. Pe mine nu mă tragi după tine. Nu mă las eu manipulat de tine şi de secta aia a ta! Ce pace, nene? Care pace? Uită-te în jur şi spune-mi mie unde vezi tu pace! Da’ nu vreau să­-mi mai pierd vremea. Mi-am pierdut destul timp. Ah, şi să nu vii la mine să ceri ajutor, că nici n-o să mă uit la tine! Să te salveze ăia cu care faci tu meditaţii de-alea pentru pace! Ăia să te salveze, auzi? La mine să nu vii!

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Cuvinte-Words, Dialogul de azi and tagged , , , , . Bookmark the permalink.