Jocul

7 septembrie 2013

 –          Nu te supăra, n-ai putea să-mi spui o variantă mai scurtă, o concluzie, ceva? Că nu prea inţeleg şi deja m-ai pierdut prin toate detaliile astea.

–          Ok, o să-ncerc. Vezi tu, toate descoperirile astea, care vezi doamne apar acum ca şi cum de-abia ce au ieşit rezultatele din laboratoare, sunt, de fapt, o acoperire, nu o descoperire. Sunt mai multe niveluri ale jocului. Dacă treci de un nivel poţi accede la următorul. Şi toate se bazează pe o geometrie a circulaţiei undelor. O dinamică a câmpurilor delimitate prin bariere de frecvenţe.

–          Ce bariere, domnule?

–          Ca să intri la tine la serviciu, foloseşti un card de acces?

–          Da.

–          Şi dacă n-ai cardul la tine, poţi intra?

–          Nu.

–          Vezi? Despre asta vorbesc. Aşa cum există cititoare de coduri de bare şi codare pentru un mecanism de blocare a unei uşi fizice, tot aşa există bariere şi pentru uşile către adevăr şi cunoaştere din joc.

–          Bun, şi vrei să spui că dacă ai frecvenţa respectivă poţi descuia uşa, dacă n-o ai, rămâi pe dinafară?

–          Da. Şi priveşti la poarta nouă.

–          Ok. Şi, mai departe, cine şi de ce, care ar fi sensul, ce au de câştigat ăştia de la cel mai înalt nivel?

–          Ei sunt conducătorii. Ei pot să vadă de sus, în ansamblu. Să stăpânească accesul tău, al tuturor. Dacă faci o mişcare neaşteptată, intră imediat în istoricul tău, îţi văd profilul, îţi înţeleg felul cum gândeşti şi chiar reacţiile emoţionale şi-atunci pot schimba setările astfel încât n-ai să ajungi niciodată la finalul jocului.

–          Adică rămâi repetent şi dependent de joc, asta vrei să spui?

–          Da. Aproape toţi rămân dependenţi. Şi se întorc mereu ca să termine jocul.

–          Şi ce au ei de câştigat, că tot n-am înţeles?

–          Pe lângă satisfacţia împlinirii misiunii, probabil câştigă credite ca să poată ieşi din joc şi ei, la un moment dat. Când jocul nu va mai fi necesar.

–          Şi când nu va mai fi necesar?

–          Asta nu se ştie. Puştii din ziua de azi se dovedesc a fi din ce în ce mai abili. Deja sunt mulţi care au reuşit să spargă o parte din bariere, vin cu codurile ştiute, nu ştiu cum, reuşesc să-şi amintească sau pur şi simplu au acces să citească în program. Mulţi încearcă să le explice şi altora, părinţilor, colegilor, atâta că încă nu prea sunt luaţi în seamă.

–          Eu tot nu înţeleg ce au de câştigat ăia de la ultimul nivel.

–          Pâinea, domnule! Asta le e meseria, nu pricepi?

alternate-ccprocessing-product-icon

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi. Bookmark the permalink.