14 septembrie 2013

14 septembrie 2013

–          Când te rogi din inimă, nu din minte, când trăieşti rugăciunea, când o respiri,  când tu eşti ruga ta, atunci ţi se răspunde negreşit. Atunci te rogi cu-adevărat. Că dacă doar dai din gură, vorbeşti cu mintea ta şi-atât.

–          După cum spui tu, eu înţeleg că atunci când eşti rugăciunea, e firesc să fii şi răspunsul ei. Că şi întrebarea se naşte dintr-un tot ce conţine şi rezolvarea, conţine şi răspunsul la-ntrebare.

–          Eu îţi spun că sufletul transmite rugăciunea, că tu, eul tău, mintea ta şi sufletul tău trebuie să fie una. Să nu fie diferenţă între ce gândeşte mintea şi ce ştie sufletul.

–          Păi, vezi? Asta spuneam şi eu: sufletul ştie deja ceea ce îi ceri tu prin intermediul minţii. Mintea strigă ca sufletul s-o audă şi să adune toată materia la un loc pentru împlinirea dorinţei ori a nevoii tale. Mintea lansează semnalul în eter. Răspunsurile încep să vină, sunt recepţionate de minte, de inimă…

–          Nu ştiu, poate vorbim aceleaşi lucruri, dar eu simt că avem nuanţe diferite. Simt că parcă tu nu înţelegi că toate cuvintele rugăciunii trebuie să se piardă de ele însele sau, nu să se piardă, ci să se transforme în energia inimii, să devină lumină. Cuvintele să fie lumina inimii. Nu ştiu cum să spun, dar de-abia atunci eşti în comunicare directă. De-abia atunci ieşi din limitarea cuvintelor gândite de minte. În tăcerea nerostirii se produce miracolul luminii, miracolul vibraţiei, al rezonanţei. Flacăra sufletului tâşneşte din pieptul tău şi se uneşte cu sufletul nostru, al tuturor, cu Hristosul se uneşte. Lumina din tine nu mai e doar în tine. Se aprinde altarul din inimă şi-atunci vezi toată lumina din jurul tău şi toate răspunsurile de care ai nevoie.

–          Tu ai trăit asta?

–          Da! Şi mi-e greu s-o pun în cuvinte. Pentru că orice cuvinte aş căuta, parcă tot nu se apropie de adevăr. Nu pot să cuprind in cuvintele astea ceea ce am trăit. Dar mi-aş dori să pot, mi-aş dori să-ţi pot da şi ţie ce-am primit eu. Tuturor să le dau. Dar, uite, că dacă încerc să explic, am senzaţia că mai rău fac. Că se pierde ce e mai important.

–          O revelaţie nu se poate transmite. Este o trăire exclusiv personală.  Dar poate ar fi bine să te rogi ca să capeţi această capacitate, de a da mai departe darul ăsta, de a-i învăţa şi pe alţii cum să-şi coboare cuvintele în inimă, cum să ajungă la lumina din substanţa lor, la energia din spatele literelor, la cuvântul de dinainte de cuvântul lor.

–          Să ştii că la asta nu m-am gândit.

–          No, apăi gândeşte-te de-acu’-nainte!

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s