15 septembrie 2013

15 septembrie 2013

–          Nu mai ştiu, domnule, unde să mă aşez, care mi-e locul! Ba vreau să cresc spiritual, să nu mai judec, să nu mai critic, să nu mă mai aprind, să nu mai iau partea nimănui, să nu mă mai arunc la extreme, ba mă gândesc că e momentul să nu stau doar în rugăciune, să acţionez, să fac ceva, să strig, să mărşăluiesc… Spune-mi, ceva, ca nu mai ştiu nici ce să cred, nici ce să fac!

–          Sunt momente şi momente. Dar asta nu înseamnă că nu poţi aplica tot ceea ce ai spus şi atunci când mărsăluieşti sau când strigi. Poţi striga cu iubire, poţi mărşălui binecuvântând cu fiecare pas pământul pe care calci. Te poţi ruga în fiecare clipă şi în fiecare silabă să pui iubire, pace, armonie. De ce asociezi strigătul cu nonrugăciunea?  În fond este chiar o rugă!

–          Nu prea-mi vine să accept chestia asta. M-am obişnuit ca atunci când văd oamenii că strigă să simt o tensiune agresivă care mă stârneşte şi pe mine să judec sau chiar mă alimentează în agresivitatea mea, de care, te rog să mă crezi, chiar vreau să scap! Vreau să mă vindec de boala asta. Vreau să fiu bun şi blând şi puterea să-mi stea în bunătatea cu care să-i privesc pe toţi oamenii. M-am săturat eu singur, am obosit să-i mai  privesc cu ură sau dispreţ. Vreau pace. Îmi doresc s-ajung să mă bucur pe deplin de viaţă şi să fiu liniştit. Şi-am ajuns să înţeleg că nu voi reuşi până nu îmi va plăcea totul, tot ce văd, tot ce mă înconjoară. Şi nu pot, domnule! Nu pot! Nu poate să-mi placă lipsa de respect, lipsa de grijă faţă de ceilalţi, nesimţirea, minciuna… Nu pot accepta aceste lucruri şi nu le pot iubi! Mă-nţelegi? Că uite şi tu cum m-am înfuriat deja, numa’ din ce mi-am amintit! De ce e domne, lumea aşa rea?… Cum ajungem să fim aşa nesimţiţi şi plini de invidie sau de ură?… Laşi şi bădărani, mincinoşi si parşivi, egoişti până-n măduva oaselor… Ce, chiar aşa suntem?  Asta a făcut dumnezeu? Ăsta e chipul şi asemănarea?… Păi nu-mi mai trebuie, domnule aşa dumnezeu! Deloc nu-mi mai trebuie, auzi?

–          Linişteşte-te! Te rog!

–          Ce să mă liniştesc? Tu nu vezi ce-i în jur! Stai în coliba ta şi crezi că e simplu! Crezi că prin cuvintele astea ale tale, se schimbă oamenii! Dar uite, că şi dacă încerc şi vreau, şi chiar am vrut, pe cuvânt… şi unde-am ajuns? Am ajuns în acelaşi loc!

–          Hai să-l scoatem puţin în afara gândurilor noastre pe dumnezeul ăsta despre care ştim din cărţi. Dacă n-ai fi ştiut din cărţi că omul a fost făcut cum se spune acolo, cu ce mai comparai acum, de cine nu mai aveai nevoie?

–          … cum adică?

–          Ai spus că nu-ţi mai trebuie dumnezeul ăsta care a făcut ca oamenii să fie aşa răi, nesimţiţi, cruzi şi cum ai mai zis tu. Dacă scoţi această idée din mintea ta, şi-l laşi pe dumnezeu să fie neasemănător cu aceste trăsături omeneşti, mai vrei să te dezbari de el?

–          Păi, nu ştiu! Adică nu ştiu cine mai este, dacă nu este cel din cărţi.

–          Dar crezi în continuare că există?

–          Da, asta cred. Sincer, nu ştiu de ce cred, dar totuşi cred că este ceva care este peste toţi, şi peste Pământ, şi peste stele… peste toate.

–          Bun! Deci, crezi într-o putere care veghează şi ţine toate astea aşa cum le ţine. Puterea asta e stăpână peste orice realitate fizică?

–          Da, aşa cred.

–          Dar peste orice realitate emoţională? Peste orice sentiment, de ură, de iubire, de invidie, de frică?

–          Aici… nu prea ştiu ce să cred. Ar putea fi. Dacă comandă totul, dacă supraveghează absolut orice există, atunci poate că ar fi stăpână şi responsabilă şi de sentimentele astea din oameni.

–          Crezi că sentimentele sunt nişte realităţi separate de gând? Crezi că un sentiment se poate manifesta în absenţa unui gând sau a unui proces subtil, extrem de rapid pe care îl face creierul, dar pe care nu apucă neapărat să-l transmită ca şi gând sau să-l exprime în cuvinte?

–          Nu, stai aşa că acum am înţeles unde baţi! Nu vorbim de senzaţii şi de stări, ci de sentimente. Senzaţia nu este neapărat procesată şi exprimată prin limbaj, dar sentimentul este.

–          Iar limbajul şi felul de a gândi al omului se deprinde. Se învaţă. De la oamenii de dinaintea lui, de la familie, de la prieteni, de la profesori. Nu neapărat de la Dumnezeu.

–          Hei, ia stai! Că şi dumnezeu îi blesteamă pe Adam şi pe Eva şi pe toţi de după ei! Şi dacă asta s-a transmis din om în om, atunci uite că ajungi la vorba mea!

–          Asta scrie în cărţi. Am spus că dăm cărţile deoparte şi toate informaţiile pe care le avem de-acolo.

–          E greu, că, uite, tot mi-a răsărit în cap o legătură! Tot acolo m-am întors.

–          Nu-i nimic. Acum dăm iar la o parte ceea ce ni s-a transmis, ceea ce am fost învăţaţi şi încercăm să înţelegem cum şi unde şi, mai ales ce calităţi are puterea asta care le ţine pe toate în existenţă.

–          Dacă gândim şi ne întrebăm aşa, nu ne punem tot mintea la lucru?

–          Ba da.

–          Păi, iar vom ajunge în acelaşi punct, că mintea ştie deja nişte lucruri şi va căuta mereu să se reconecteze la ceea ce ştie, să caute prin baza ei de date ca să găsească ceva, un termen de comparaţie, să însăileze toate astfel încât să aibă logică.

–          Da, aşa e, dar hai să încercăm să continuăm aşa, cu mintea asta şi cu logica ei obişnuită să înşire totul după  cauză şi efect şi să vedem: dacă emoţiile, sentimentele şi senzaţiile sunt procesate de creier şi exprimate prin limbajul specific gândirii, înseamnă că şi ele sunt nişte realităţi izvorâte din gândire?

–          Să zicem că da.

–          Ce te deranjează pe tine mai mult la oameni? Ce naşte sentimentul dispreţului sau al neacceptării tale faţă de unii oameni? Sentimentele lor sau gândirea lor?

–          Stai aşa! Eu când spun despre cineva că este rău, văd răutatea aia în tot comportamentul omului, nu doar în gândirea lui sau în exprimarea lui. Asta îmi stârneşte o stare şi un sentiment de respingere, îl judec automat şi îl arunc departe de mine. Pentru că mie nu-mi place răutatea. Nu vreau să fiu în preajma oamenilor răi.

–          Şi dumnezeul din cărţi a făcut la fel. I-a aruncat în afara lui pe cei care au fost răi şi n-au ascultat. Ba, încă¸i-a mai şi blestemat.

–          Păi, şi ce-ar fi putut să facă, mă, când le-a spus şi ei n-au ascultat?

–          Deci, a făcut aşa cum faci şi tu. Mi se pare cam după chipul şi asemănarea.

–          Păi, da, vezi? Nu-mi mai trebuie, asta-ţi ziceam.

–          Nu-ţi mai trebuie ăsta, dar îţi trebuie totuşi un altul, aşa cum ai vrea tu să fie. Cum ai vrea tu să fie Dumnezeu?

–          Să fie bun, să fie blând, să fie iubitor…

–          Adică aşa cum ai zis la început că te străduieşti să fii tu. Dacă tu eşti aşa, şi Dumnezeu va fi cel puţin aşa, dacă nu mai mult de-atât!

–          Adică… fiecare are un dumnezeu al lui?

–          Fiecare îl vede şi-l înţelege pe Dumnezeu după măsura lui. Cu cât vor fi mai mulţi oameni buni, cu-atât acest dumnezeu al bunătăţii se va reflecta pe  Pământ. Te schimbi tu, îţi schimbi şi imaginea despre Dumnezeu, îl schimbi pe dumnezeul tău, se schimbă lumea din jurul tău.  De cuprins, nu-l poţi cuprinde mai mult decât îţi este butoiul de mare, căci dacă butoiul se umple, tot ce mai torni în plus, se va revărsa pe lângă. Şi ceea ce se varsă, nu mai este al tău. E al pămantului. Caută, şi-l vei găsi şi pe Dumnezeu cel bun şi blând şi iubitor. Din bunătatea ta să porneşti ca să poţi ajunge la bunătatea Lui. Iar de vei reuşi să găseşti bunătatea în esenţa fiecărui om rău, atunci îl vei fi găsit pe dumnezeul pe care îl cauţi.

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s