19 septembrie 2013

19 septembrie 2013

–          Eu cred că aşa ţi se pare ţie!

–          Ba nu mi se pare deloc. Ai să vezi, până la urmă se va vedea! Din păcate pentru unii, prea târziu.

–          Nu cred. Şi nu pot să cred. Ar fi mai mult decât o lovitură sub centură. Ar fi o lovitură în moalele capului. Nici nu mă vreau să mă gândesc!

–          Faci cum vrei.

–          Şi de ce să te cred pe tine? De unde ştii tu adevărul?

–          Nu trebuie să mă crezi pe mine. Trebuie doar să priveşti şi să asculţi cu mare atenţie, cu dorinţa de a observa adevărul din spatele oricărui gest, al  oricărui cuvânt. Să-ţi pui întrebări. Nu trebuie să ai altă intenţie decât aceea de a cunoaşte adevărul. Şi adevărul ţi se va arăta.

–          Eu nu văd asemenea lucruri, pe care le vezi tu. Nu ştiu de unde le scoţi, cum le vezi.

–          Pentru că nu vrei să le vezi. Îţi convine să vezi doar ceea ce se potriveşte cu ce-ţi place ţie, cu ceea ce speri tu să fie. Aşa facem toţi. Vedem ceea ce vrem şi ne convine să vedem, ce este pe măsura aşteptărilor noaste, a speranţelor noastre.

–          Chiar şi-aşa, dar mie mi-e bine aşa cum îmi este acum. De ce să nu mă bucur de clipele astea, că le-am aşteptat prea mult? De ce vrei să-mi strici bucuria?

–          Nu vreau să-ţi stric bucuria, îmi pare rău, nu asta vreau. Vreau doar să-ţi atrag atenţia, să nu te laşi păcălită, ca să nu suferi mai mult mai târziu.

–          Iar eu ar trebui să aleg între a fi acum fericită sau a fi mai târziu năucită, nu? Cam astea sunt variantele propuse de tine. Neplăcut. Mă văd prinsă între două capete, ale aceleiaşi sfori.

–          Dacă tragi de un capăt, vine spre tine ceea ce este agăţat de acel capăt. Dacă tragi de celălalt…

–          Da, ştiu, vine altceva. Şi dacă nu trag de niciun capăt, ce se întâmplă?

–          Rămâi imparţială, rămâi la mijloc. Selectezi ceea ce e bun, folositor, adevărat. Ai toate şansele să rămâi şi liniştită, nezdruncinată de niciunul din “darurile” de la celălalt capăt.

–          Liniştită?… şi unde mai e viaţa, adrenalina, senzaţia asta că eşti viu şi vertical şi liber? Că ai şi tu o importanţă? Că viaţa ta contează?

–          Dacă viaţa ta nu contează pentru tine decât prin raportare la exterior, atunci ar fi bine să-ţi pui serios întrebarea cine eşti şi ce vrei tu, de fapt, de la viaţa ta.

–          Ah, da?… Ok. O să mă mai gândesc! Mersi. Hai, pa!

–          Pa!

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s