23 septembrie 2013

23 septembrie 2013

–          Când l-am auzit spunându-ne că habar n-avem noi ce este iubirea, că suntem nişte superficiali ipocriţi care ne dăm cu smacuri pe faţă, întinzând cuvintele pe cearcănele încă umede de plâns am îngheţat. Era prea mult să suport aşa, dintr-odată, chiar dacă venea de la maestru.

–          Dar cum să se exprime aşa? Adică nu mi se pare corect şi potrivit pentru un maestru!

–          La vremea aceea şi eu am gândit la fel ca tine. Am fost de-a dreptul revoltată. L-am făcut scrum şi pulbere, chiar dacă a continuat, cu un glas cald, dar plin de tristeţe adăugând că oamenii trăiesc, gândesc, privesc şi judecă, simt după propria lor măsură. Nici mai mult, nici mai puţin. Că nu au cum nici măcar să-şi imagineze imensa iubire a Fecioarei Maria, de exemplu. Că în micimea lor, se cred zei ai iubirii atunci când se îndrăgostesc, dar devin demoni când s-au obişnuit cu iubirea, când au obţinut ce şi-au dorit, pentru că majoritatea îşi doresc doar să aibă cine să le satisfacă nevoile şi plăcerile. De-aceea, după ce trec de perioada îndrăgostirii, şi dacă nu se mai pot reîndrăgosti de aceeaşi persoană, oamenii devin nişte tirani ai sufletelor, ai propriilor suflete şi ai sufletelor celor de lângă ei. Pretind a fi recunoscuţi drept stăpâni peste viaţa şi sufletul  partenerilor de viaţă, nu pot accepta nicio schimbare, nicio ieşire din dogma sau din obişnuinţa cu care s-au obişnuit, şi, gata! Se sfărâmă şi se îmbolnăvesc, în final, toţi. Aici nu prea aveam ce să comentez, că şi eu gândeam la fel.

–          Dar era aşa, dur, cinic maestrul?

–          Uneori, adică, mai precis, era corect şi nu pierdea timpul cu diplomaţii dulcegăroase şi, de altfel, inutile. Pentru că aşa e, noi credem că dacă împachetăm un adevăr greu de suportat într-o cutie frumoasă, frumusetea cutiei îl va face mai uşor de suportat. Nu ştiu dacă e aşa. Şi mie mi se pare că s-ar putea rata mult din adevărul acela dacă omul se pierde în admiraţia faţă de ambalaj. Ba chiar poate să nici nu mai sesizeze întregul, căci aşa suntem noi, fiinţe sensibile! Ne fură estetica, deh!

–          Dragă, dar nu poţi spune chiar aşa! Gândeşte-te că sunt oameni sensibili care se pot pierde definitiv după un asemenea moment.

–          Mi-a amintit un prieten de curând despre cum se spunea adevărul crud studenţilor dintr-o facultate de arte. Era un film american, ştiu că l-am văzut cu ceva ani în urmă şi m-a mirat şi pe mine, m-a făcut să mă întreb dacă era o realitate sau doar o ipoteză. Mi s-a părut corect să nu dai speranţe inutile unui tânăr ce-şi doreşte foarte mult să facă dans, de exemplu, să-i spui sincer, după ce îl observi un an întreg, că oricât ar munci, nu va ajunge niciodată o stea a dansului. Acel talent pe care îl ai sau nu-l ai, nu poate fi înlocuit de muncă. Se poate trece cu vederea, da, se pot face compromisuri, dar dacă ai ghinionul să stai pe aceeaşi scenă cu un talentat natural, atunci, oricât ai fi muncit, şi tot degeaba. Si-atunci, de ce să nu ajuti omul să-şi caute cu-adevărat talentul? Că fiecare are unul natural. Când ţi se ascunde adevărul, când oglinzile din jur sunt mincinoase, nu ai nicio şansă să te îndrepţi, nicio şansă să te cunoşti pe tine însăţi, nicio şansă să fii fericită.

–          Haide, zău! Nu fii naivă! Doar nu-ţi imaginezi că toţi oamenii cu care interacţionezi îţi spun adevărul sau că ţi-ar putea spune adevărul! Aşa ceva nu există!

–          Păi, de-aia ne târâm vieţile printre noroaie şi ne întindem măştile de carnaval peste feţele obosite de-atâta circ, pentru că nu avem curajul de a fi oneşti, de a spune adevărul, de a trăi adevărul. Asta voiam să-ţi spun eu ţie: că eu m-am învăţat aşa şi mi-e bine. Aşa că, te rog să-mi spui întotdeauna adevărul gol, neîmbrăcat şi neîmpachetat. Aşa îmi poţi fi o prietenă cu adevărat. Altfel, eşti doar un măscărici. Mai devreme sau mai târziu ţi se va întinde fardul pe faţă şi nu vei mai avea cum să-l ascunzi. De ce ne-om complica noi vieţile în halul ăsta, nu ştiu!

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Cuvinte-Words. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s