24 septembrie 2013

24 septembrie 2013

–          “Dă-mi Doamne puterea să mă dau la o parte din drumul Tău! Să te las să fii Tu-Eu, NOI să fim UNUL! Fă să nu mai existe suferinţă, să nu mai existe văluri peste ochii Tăi! Ochii mei să fie doar ai Tăi! Şi mintea mea să Te slujească necondiţionat! Adevărul şi Iubirea să mă călăuzească mereu şi să mă apere de toate celelalte ce se opun Adevărului şi Iubirii!”

–          Aşa ai început?!…

–          Nu. Am început cu asta: “Fă-mă Doamne Iubire, fă-mă Lumină, ajută-mă să-i ajut pe alţii!”

–          Şi nu ţi-a fost greu?

–          Ba da, cum să nu? Până să inţeleg cum se produce separaţia dintre mine şi Mine-EL, a durat ceva timp. Asta şi pentru că tot căutam să înţeleg cu mintea. Adică tot cu mintea! Asta invăţăm cu toţii, nu? Să căutăm în minte, cu mintea, ceea ce mintea “minteşte”-gândeşte şi procesează, ceea ce mintea proiectează obligând spiritul să treacă prin tot felul de experienţe.

–          Rugăciunea cu care ai început mi se pare şi mie mai accesibilă. Dar am, totuşi, o intrebare: de ce nu te-ai rugat să te ajute pe tine pentru tine, nu pentru alţii?

–          Pentru că mă rugasem mult în copilărie să-mi împlinească o dorinţă şi nu mă ajutase. Mult mai târziu, matură fiind, am mai avut o dorinţă la fel de intensă. Şi-atunci de-abia mi-a arătat foarte clar că de auzit mă aude! Mi-a pus în faţă ca un fel de film în care am văzut împlinirea dorinţei mele, mai précis începutul manifestării ei. Numai că mi-a arătat şi consecinţele acelei cereri în viitorul mai îndepărtat. Consecinţele cererii mele urmau să afecteze negativ pe altcineva. Atunci am înţeles că nu avem de unde şti ce să cerem, cum să ne rugăm şi pentru ce să ne rugăm. Noi credem că ceea ce vrem noi e bine, că ne-ar fi bine. Poate că ni se şi împlineşte dorinţa, atâta doar că, mai târziu, într-un viitor mai îndepărtat, vom trăi şi consecinţele acelei rugăciuni, consecinţele împlinirii acelei dorinţe. Şi poate că atunci nu ne va mai plăcea. Vorba aia: ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să ţi se implinească. După ce am înţeles că fiecare rugă aprinsă, făcută cu insistenţă, nu este doar ascultată, dar se şi începe procesul împlinirii ei, după ce am înţeles că ne sunt date tot felul de ocazii, de semne pe tot parcursul necesar aducerii ei în realitate astfel încât să ne trezim, să ne schimbăm dorinţa, m-am luminat şi l-am rugat să mă ierte, să şteargă cu buretele dorinţa mea, să nu se ajungă la materializarea ei, pentru că nu doream să sufere altcineva din cauza mea şi mi-am zis că nu mă voi mai ruga niciodată pentru mine personal. Nu voi mai cere nimic altceva decât să-mi dea puterea de a face Voia Lui, puterea de a duce mai departe ceea ce-mi dă de dus.

–          Şi chiar nu te-ai mai rugat niciodată pentru tine?

–          O perioadă lungă, nu. Apoi mi-am dat seama că trebuie să existe, totuşi, un fel de cerere ca să se manifeste un răspuns. Aşa că, de rugat nu m-am mai rugat, dar am “vorbit”, nu ştiu cum să spun altfel, ştiu că sună aiurea, dar din când în când, atunci când eram în mare nevoie, îi mai spuneam, cam aşa: “Doamne, nu ştiu cum să rezolv problema asta. Am nevoie de ajutor.” Şi ajutorul apărea. Uneori într-un timp foarte scurt şi clar manifestat. Apăreau oameni cu ajutorul de care aveam nevoie. Apăreau situaţii ce mă puteau sprijini.

–          Adică tot trebuie să ceri, nu doar să aştepţi?

–          “Cere şi ţi se va da.” Destul de greu am înţeles cum stă treaba asta cu impulsul transmis, necesitatea existenţei unei cereri, a unei întrebări. Dar cel mai important este să înveţi cum să rămâi deschis, să ai deschiderea de a vedea, de a recunoaşte răspunsul. Pentru că, de cele mai multe ori se întâmplă să nu ne convină  răspunsul primit şi-atunci, evident, îl dăm deoparte, îl ignorăm şi ne plângem că nu ne aude Dumnezeu. Nu înţelegem că alt răspuns nu era pentru noi. Nu înţelegem că din contextul din care s-a înălţat rugăciunea noastră, nu putea să existe un alt răspuns. Nu înţelegem cum funcţionează rezonanţa, deşi folosim aparate de radio şi telefonie. Dacă formezi un număr, nu poţi găsi la celălalt capăt alt destinatar, ci doar pe acela pe al carui  număr l-ai apelat. Iar mai târziu m-am obişnuit să trăiesc prin El, şi foarte puţine cereri am mai formulat.

–          Bine, dar ziceai că în copilărie nu-ţi răspundea, că nu ţi-a împlinit dorinţa pentru care te rugai intens.

–          Că nu voia să mi-o împlinească.  De răspuns, îmi răspundea prin chiar neîmplinirea cererii mele, prin situaţii care îmi dovedeau că sunt necesară aici. A trebuit să împlinesc 33 de ani ca să ajung să-mi găsesc într-adevăr şi pe deplin, să recunosc şi eu sensul existenţei mele în lumea asta.

–          Adică… tu te rugai să te ia de-aici?…

–          Da. Aşa mă rugam, pentru că nu puteam să înţeleg lumea asta, nu recunoşteam nimic din urâtul lumii ăsteia, îi spuneam că a greşit cu siguranţă destinaţia mea, că m-a paraşutat greşit. Nu aveam nici ce să fac aici, adică încercările mele de a convinge oamenii că iubirea este tot ceea ce se poate trăi, că nu este posibil să fii rău, mincinos, nedrept, se întorceau împotriva mea printr-o suferinţă greu de explicat. O surdă suferinţă pe care chiar dacă am încercat s-o ascund, nu am reuşit s-o fac să dispară. Apoi am încercat să uit toate, să fiu un om obişnuit, ca toţi ceilalţi, m-am revoltat împotriva Lui şi m-am aruncat în viaţă considerând că trebuie să port această cruce, că am greşit şi, asta e, trebuie să plătesc, devenind incapabilă, tocmai pentru că mă revoltasem, să mai sesizez răspunsurile, să mai înţeleg sensurile.

–          Stai puţin, că m-am pierdut. Deci, tu ştiai din copilărie cum să comunici cu Dumnezeu, şi la un moment dat te-ai revoltat şi s-a interupt şi comunicarea?

–          Bineînţeles! Dacă nu mai vrei să comunici, Dumnezeu nu insistă. Sunt puţine lucrurile în care intervine peste voia ta. Cum ar fi păstrarea vieţii ăsteia, cel puţin până când îţi împlineşti tema principală cu care ai venit. Sau, dacă dai dovadă că nu poţi, şi nu poţi, atunci te poate lua înapoi ca să nu-ţi pierzi prea mult din lumină.

–          Cum adică din lumină?

–          Din Lumina ce eşti, din substanţa ce vine în trupul ăsta şi trăieşte experienţa vieţii pe Pământ.

–          Păi, asta suntem noi? Lumină?

–          Da. Dar nu este lumina asta obişnuită, pe care o vedem noi, lumina zilei. Deşi şi lumina soarelui la care suntem conectaţi are aceeaşi substanţă. Lumina din care venim nu se poate exprima în cuvinte şi nici imagina cu mintea. Este dincolo de puterea noastră de închipuire. Şi, nici nu este neapărat lumină, dacă ar fi să explicăm după cum facem noi diferenţa între lumină şi întuneric. Lumina din care venim este de fapt o energie, absolută, o putere, o prezenţă… nu ştiu să-i găsesc alte nume. Dar când intrăm într-o experienţă, intr-un câmp delimitat, cum este corpul uman pe planeta asta, ea poate să se consume până aproape de dispariţie.

–          Foarte interesant! Deci suntem o lumină care nu e lumină, o lumină ce se închide într-un corp şi se poate consuma in corpul ăla? Adică e posibil să moară şi sufletul?

–          Sufletul este o manifestare a spiritului-luminii-substanţei din care venim. Sufletul este o interfaţă intre spirit şi câmpul delimitat sau corpul prin care se trăieşte experienţa. Sufletul poate evolua sau poate involua. Spiritul însă nu are asemenea valenţe. El este total, absolut. Sămânţa lui, existentă în suflet, deci şi în corp, nu poate să dispară. Insă, neudată, nehrănită, această sămânţă este posibil să nu mai poată oferi suficientă energie sufletului, iar sufletul nu mai poate nici el să ofere energie corpului. Sufletul este un fel de înveliş care, da, se poate îndepărta, se poate pierde de originea sa. Doar pentru o perioadă de timp, cum gândim noi. Căci el va rezona cu siguranţă cu o altă existenţă şi va fi atras, ca de un magnet, de acea expresie a luminii. Nimic nu se pierde. Totul se transformă.

–          Te rog să nu te superi pe mine, este foarte interesant ce-mi spui, dar sunt obosită. Simt că nu mai pot înţelege. E poate prea mult pentru mine acum.

–          Sigur, nicio problemă. Poate vom mai vorbi cu altă ocazie. Noapte bună!

–          Noapte bună şi mulţumesc!

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi. Bookmark the permalink.

One Response to 24 septembrie 2013

  1. Gina Tex says:

    Multumiri din suflet pentru tot ce ne daruiesti…Fiecare ,,scrisoare ”de la tine vine ca o entitate vie,imi patrunde in suflet si urmeaza un fel de curatenie de primavara. Totul este curatat,lustruit ,toate se reaseaza pe pozitii potrivite,tot ce nu este folositor este eliminat. Doamne, ce curata si vie ma simt !!! Multumesc ,multumesc, mltumesc si te iubesc .

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s