25 octombrie 2013

25 octombrie 2013

–          Cum să nu iau lucrurile aşa-n serios, dragă?… Cum să nu le iau în serios? Da’ cum să le iau, în glumă?

–          E bine şi-aşa. Mă rog, nu chiar în glumă sau ca pe o glumă, dar mai uşor, fără atâta patimă, fără atâta implicare, mai ales în acele situaţii în care simţi, îţi spune ceva din tine, dar tu nu asculţi, să nu te amesteci cu totul, să nu-ţi dai sufletul. Acolo unde ţi-este atenţia, acolo se duce şi energia sufletului tău. Odată dat, e foarte greu să-l iei inapoi.

–          Bine, dar sunt lucruri grave! Nu poţi sta aşa, ne-im-pli-cat!

–          Nu ştiu cum să-ţi explic ca să fie simplu şi să ai răbdarea de a asculta, nu de a auzi. Implicarea asta emoţională, viscerală, te conectează cu un câmp al luptelor. Tot aşa cum se dau lupte în stomacul nostru, în intestinele noastre, în sângele nostru. Unele substanţe le anihilează pe altele, unele celule le omoară pe altele. Crima este înscrisă în tiparul supravieţuirii corpului. Este necesară. Tot aşa un gând poate ucide un alt gând, un sentiment sufocă sau sfărâmă un alt sentiment. Când gândeşti că nu-ţi place ceva, arunci o săgeată otrăvită înspre lucrul acela sau, mai grav, inspre persoana aceea. Gândul ăsta a ucis gândul acceptării necondiţionate. Când gândeşti că nu mai simţi iubire pentru o persoană, vei ajunge să distrugi sentimentul natural de iubire. Acum, eu vorbesc despre acea iubire naturală, nu despre emoţii şi fremătări născute din rezonanţa erotico-sexuală.

–          Cum adică iubire naturală?

–          Iubirea care stă la baza existenţei noastre ca spirit, a conştienţei ce traversează şi câmpul ăsta al materiei. Dacă n-ar exista această iubire care nu respinge nimic, ci susţine şi împleteşte totul, undeva, mult în afara corpurilor noastre, n-ar mai exista acel tărâm, acea reţea a sufletelor întrupate în oameni aici, pe Pământ. N-am mai trăi această experienţă. Acolo, n-au încotro, toate sunt conectate, intră în aceeaşi horă. De-aia contează ce face fiecare minte, fiecare gând aici pe Pământ, pentru că influenţează întreg sistemul sufletelor.

–          Nu pricep! La ce spui tu suflet şi despre ce reţea vorbeşti?

–          Sufletul sau duhul care intră în corpul uman şi-l determină să trăiască o experienţă conştientă, este o părticică din energia spiritului. Este, dacă vrei, un fel de interfaţă între spirit şi corp. Sufletul care se desprinde de corp trebuie să îşi adune toate părţile sau să se desfacă din toate legăturile pentru a putea avea suficientă energie ca să “decoleze” şi să ajungă înapoi în reţeaua energetică a sufletelor atrase de experienţa pământeană. Părţile în care se manifestă spiritul pot avea experienţe în mai multe paliere, în mai multe dimensiuni sau câmpuri. Dacă fragmentele acestea se pot aduna, dacă se pot recunoaşte, dacă îşi înţeleg existenţa în cele mai joase paliere, dar şi in cele inalte, ele se adună sieşi, nu ştiu cum să spun…. Se adună parte cu parte şi îşi sporesc lumina, energia, şi-astfel pot ieşi din lumea mai joasă, lumea astrală, lumea suferinţei. În felul ăsta ajung intr-un câmp superior celui al intrupărilor şi se apropie de spirit. Spiritul este unul. Sufletele, să spunem călătoare pe-o rază ce porneşte din centrul sferei, adică spiritul, trebuie să-şi parcurgă experienţele, călătoriile, şi uneori se îndepărtează foarte tare de centrul din care au plecat. Aproape că uită de unde au plecat, pentru că la marginea sferei, lumina este mai pală. Asta e un fel de-a spune, să n-o iei chiar aşa. Oricum, sufletele au nevoie să-şi adune lumina, să adune acele frecvenţe necesare pentru a parcurge drumul înapoi, în spirit. Lumina pe care-o vedem noi, de pildă, este formată din şapte paliere de frecvenţe. Ca să ajungi dincolo de lumina asta, trebuie să deţii cheile pentru toate aceste paliere şi-ncă unul. Sufletele de la marginea sferei au şi mai multă nevoie de lumină in comparaţie cu cele aflate mai aproape de centrul sferei.

–          Deci sufletele întunecate sunt sufletele de la marginea sferei? Există asemenea suflete rele, ca şi oamenii?

–          Intr-un fel. Hai să spunem că da. Repet, ceea ce încerc să pun în cuvinte nu este adevărul, ci este ceva limitat şi accesibil raţiunii. E-adevărat că unele suflete au rămas ataşate de umbră, de întuneric, au devenit cumva puternice şi se doresc a fi independente de lumina din care s-au născut, tot aşa cum şi copiii vor să fie independenţi şi departe de părinţii lor, la propriu sau la figurat. Sufletele astea au acumulat suficientă experienţă şi informaţie, astfel că nu-şi mai doresc să se întoarcă de unde au plecat, ci doresc să devină ele centrul propriei sfere. Putem vedea asta chiar şi in existenţa sorilor şi a găurilor negre. Dar toate sufletele au aceeaşi origine. Sămănţa aceea comună, particula lui Dumnezeu, dacă vrei să accepţi ideea asta, este imposibil de măsurat sau de găsit fizic. Existenţa ei asigură echilibrul şi continuitatea vieţii, legătura subtilă, invizibilă, intre toate câmpurile, formele, fiinţele, chiar şi între cele care, într-un anume palier de experienţă, par a fi opuse. Dar cum ar putea fi ele opuse dacă nu ar exista această legătură subtilă ce la menţine la distanţă pentru că, acolo, în acel tărâm, aşa se exprimă legile universale?

–          Fii atentă, eu îmi imaginez acum, după ce-mi spui tu, că universul e o sferă, că din centrul ei pleacă o infinitate de raze. Centrul sferei ai zis că e spiritul. Atunci, ce se desprinde din centru nu se mai numeşte spirit, se numeşte suflet?

–          Să zicem.

–          Păi, de ce să zicem? Atunci spune tu, cum se numeşte?

–          Spiritul este în toate, inclusiv în suflet, că altfel n-ar exista.  Eu încerc să găsesc acele cuvinte cu care s-a obişnuit mintea, pe care le poate recunoaşte şi cu ajutorul cărora poate crea nişte procese raţionale. Dacă ai vrea să înţelegi cu sufletul, ar fi mult mai simplu. Am ales sau am acceptat să denumim suflet  energia care trăieşte corpul. De fapt, este doar energie. Numai că mintea noastră asociază cuvântul energie cu ceea ce a învăţat la şcoală, la fizică. Este foarte greu să nu-ţi laşi mintea să facă aceste asocieri. Numai atunci când corpul se află într-o stare energetică diferită, când creierul se apropie de starea de zero, de-abia atunci conştienţa superioară, spirituală, să spunem aşa, se poate manifesta şi poate cunoaşte că in energie există informatie, legi, mecanisme…  Dar uite, mi-a venit în minte un exemplu: gândeşte-te la un copac mare şi bătrân. Ramurile cele mici par a fi tare departe de trunchiul gros al copacului. Frunzele par să nu aibă nicio legătură cu masa lemnoasă a trunchiului. Florile, nici ele nu par că au legătură nici cu trunchiul, nici măcar cu crengile pe care se nasc. Sunt atât de diferite! Toate par că nu au nicio legătură cu rădăcinile copacului. Şi totuşi, prin toate trece aceeaşi sevă, seva primordială, ceea ce a făcut ca sămânţa primordială să germineze, aceeaşi energie menţine viaţa şi o exprimă în atâtea forme, culori şi rosturi. Cea mai îndepărtată formă este floarea. Şi iată că floarea este cea care va da naştere fructului care va pica pe pământ, care va trece prin sfărâmătoarea transformare pentru ca, ceva din el, s-ajungă să germineze, să nască un alt copac. Omul este floarea copacului vieţii. Degeaba s-au pus gardieni să păzească locul, să nu ajungă Adam şi Eva la copacul vieţii, prea târziu. Odată ce-a apucat să cunoască totul, să fie precum creatorii săi, omul şi-a adunat toate acele informaţii. Cunoaşte răul, dar cunoaşte şi binele. Mai devreme sau mai târziu toate aceste informaţii vor inflori. Si omul se va elibera. Va fi liber să fie iubire şi lumină.

–          Dar nu orice floare se transformă în fruct.

–          Nu.

–          Mda!  Interesant. Or fi geloase unele pe altele florile copacului ăstuia? Că la oameni ştim cum stă treaba!

–          Gelozia sau invidia sunt programe induse. Dezbină, şi câştigi. Cei care au creat aceste otrăvuri nu s-au gândit la binele omului, ci la propriile lor interese. Cel mai mare este cel mai mic. Cel mai mic nu se vede de cel mai mare, dar se poate vedea în el. Şi-atunci când pui o geană de lumină într-o cameră fără lumină, din întuneric se face lumină.

–          Cred că mie mi s-a făcut de-ntuneric, adică de somn. Mă scuzi, dar am obosit. Mă duc să mă culc.

–          Somn lin şi vise luminoase!

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to 25 octombrie 2013

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s