26 octombrie 2013

26     octombrie 2013

 –          Mi-aş dori să pot să menţin constant o viziune pozitivă, dar nu pot.

–          Asta ţine de puterea de concentrare, pe lângă puterea credinţei, bineînţeles. Aici, pe Pământ, trăind în lume este foarte greu, dar exact asta este lecţia. Să faci faţă în condiţiile spaţiului de experimentare, să supravieţuieşti, să treci prin acest spaţiu, prin toate piedicile, prin toate variantele lecţiei  şi să reuşeşti. Să rămâi om şi să fii un maestru în mijlocul lumii.

–          Teoretic ştiu. Există însă prea multe momente în care vigilenţa scade, mintea începe să tricoteze şi-ajung s-alunec, fără măcar să simt c-am alunecat.

–          Atenţia se antrenează şi este un scop în sine.

–          De ce nu este suficientă iubirea?

–          O minte inundată de iubire nu poate face faţă lumii. Dispare până şi instinctul de conservare. Viaţa corpului este îngrijită în cea mai mare măsură de însuşi rostul vieţii. Dar dacă te desprinzi total de dualismul terestru, nu te mai poţi înţelege cu oamenii. Şi-atunci, trebuie să te retragi din lume. Poţi să ai momente, perioade, să faci faţă trăirii în lume în lumina iubirii, dar nu poţi să te înţelegi cu oamenii de pe orice palier de conştiinţă. Majoritatea  te-ar considera nebună. Şi-atunci, ce folos ar mai fi? Ca să rămâi în lume în felul ăsta, trebuie să aibă cineva grijă de tine, de corpul tău. Şi mai trebuie să te angajezi în slujba oamenilor. Fie că te faci vindecător, fie că te faci profesor, duhovnic sau consilier, dar ca să rămâi în lume şi să fii de folos, trebuie să-ţi alegi o cale prin care să­-ţi poţi împlini rostul pe care ţi l-ai recunoscut.

–          Şi dacă nu sunt sigură de rostul ăsta?

–          Înseamnă că mai ai de parcurs drum. Mai ai experienţe de trăit. Nesiguranţa înseamnă slăbiciune. Nu ai adunat suficientă putere. Şi asta poate fi o explicaţie pentru faptul că nu-ţi poţi menţine viziunea “pozitivă”. Ar fi trebuit să-ţi spun de la bun început că atâta vreme cât te-ai exprimat aşa, inseamnă că pentru tine încă există şi o viziune negativă. Altfel, ai fi spus doar că nu-ţi poţi menţine viziunea constant.

–          Ah! Da, ai dreptate. Este o clară dovadă a limbajului mental dual.

–          Studiază-ţi limbajul, fii atentă la cuvintele prin care-ţi dezvălui ţie, în primul rând, credinţele. Petrece mai mult timp în tăcere şi chiar în izolare. În modul acesta vei sprijini procesul de deprogramare.

–          Şi dacă n-am să mai pot exprima… ştii, de foarte multe ori am senzaţia că m-au părăsit cuvintele, că nu le mai găsesc sau pe cele pe care le găsesc, nu le pot recunoaşte ca fiind folositoare pentru a exprima ceea ce vreau. Am trăit de multe ori senzaţia asta, încă din adolescenţă. Mi-amintesc că am scris odată o povestire despre despărţirea de cuvinte, cuvintele care mă părăsiseră de dinainte de a le vorbi, cuvintele pe care le uram pentru puterea lor de a naşte suferinţă… Până la urmă, de ce avem nevoie de cuvinte?

–          Pentru secvenţializare, pentru decuparea câmpului de experienţă şi exprimarea energiei în acel câmp, dar şi pentru conexiunea informaţiilor intre ele. Sunt uneltele necesare creaţiei şi manifestării ei.

–          Şi dacă te naşti într-o lume necuvântătoare, nu-ţi delimitezi câmpul de experienţă şi nu exprimi nimic?

–          Ba da, în lumea necuvântătoarelor frecvenţele sunt folosite oricum. Sunt racordate la alt fel de câmp de comunicare. Împletirea frecvenţelor creează realităţi diferite. Observarea realităţii şi coordonarea ei se face în alt mod.

–          Ceea ce se percepe poate fi ordonat şi coordonat, ştiu. Dar ceea ce nu se percepe, nu există?

–          Nu există pentru observator.

–          Dar poate exista în câmpul lui de experienţă?

–          Evident.

–          Corpul meu poate percepe schimbările pământului, dar mintea mea nu le înţelege. De-abia după ce se întâmplă vreun cutremur sau erupe vreun vulcan pot face legătura şi-mi dau seama că am avut acea informaţie, numai că n-am înţeles-o cu mintea. Corpul are şi el o minte a lui, un procesor al frecvenţelor percepute?

–          Dacă ai putea fi conştientă de fiecare celulă din corpul tău, simultan, mintea ar exploda. Sunt miliarde de celule. Gândirea nu are o asemenea capacitate de procesare. Şi-atunci, ori explodează, ori face un salt… cuantic, să spunem. Trece la acea gândire-spirit, în care upgradarea procesorului este relativ automată. Spun relativ pentru că încă depinde de funcţionarea  corpului fizic. Corpul preia informaţie din mediu şi transmite mesaje ce pot fi decodificate sau nu, total sau parţial de scoarţa cerebrală.

–          Am înţeles.

–          Bine, atunci mă pot retrage. Mai vorbim.

–          Mulţumesc.

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi. Bookmark the permalink.

One Response to 26 octombrie 2013

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s