30 octombrie 2013

30 octombrie 2013

–          Ştii ceva, mai lasă-mă-n pace cu balivernele astea! Ce, s-a întors cineva din moarte să ne spună cum e acolo şi dacă există suflet? Am o viaţă şi pe-asta vreau s-o trăiesc bine! De ce să fiu bun şi să fiu luat de prost? De ce să fiu bun, corect, cinstit şi să fiu invidiat, urât, minţit, furat? Am trăit şi astea, pricepi? Şi nu mai vreau! Gata! M-am lămurit! Asta e lumea, nu aia de vis, ce zici tu! Dacă eşti bun, eşti prostu’ tuturor, cârpa de şters pantofii şmecherilor, a băieţilor deştepţi. Ce suflet să-mi salvez? Care suflet? Nu vezi că aici totul este minte? Dacă-ţi merge mintea şi eşti şmecher, ai tot ce-ţi trebuie. Dacă nu, stai şi rabzi. Nu vezi că ştiu alţii mai bine decât tine şi ce faci tu, şi ce ştii tu, şi ce ai şi ce n-ai?… Nu, zău, hai, ieşi din utopia asta şi învaţă să joci în ritm cu lumea, că altfel, chiar nu ştiu ce şanse ai tu, nu eu. Lasă prostia asta cu sufletul, cu conştiinţa şi cum îi mai zici tu deoparte, şi trăieşte-ţi viaţa cât mai bine. Bucură-te de toate ale vieţii, nu mai sta să meditezi la nemurirea sufletului, că eu cred că ţie o să-ţi pară rău, nu mie!

–          De ce crezi tu că ar trebui să mă bucur eu şi mă vezi că nu mă bucur?

–          Nu ştiu! De bani, de petreceri, de plăceri, mici, mari, nu contează. Dacă ţi se pune pata să te urci în maşină şi să pleci la mare, să nu stai cu grija că n-ai bani şi nu-ţi poţi satisface plăcerea asta. Iar ca să faci bani, trebuie să gândeşti cu totul altfel, nu aşa cum gândeşti tu. Banii nu se fac gândind la nemurirea sufletului. Banii se fac gândind la bani sau măcar la valoarea muncii tale in bani. Tu munceşti degeaba. Şi ştiu că munceşti mult, dar munceşti pe degeaba, nu vezi?

–           Nu.

–          Hai, măi, lasă-mă! Înseamnă că nici n-are rost să mai vorbim dacă vrei s-o ţii pe-a ta.

–         Dar nu ţin nimic! Adică nu vreau să mă limitez în nicio părere, dar vreau să-mi permiţi să-ţi explic şi cum văd eu lucrurile. Ştiu că din perspectiva ta, tu le vezi aşa. Ai dreptate. E corect. Din perspectiva ta e corect. Dar din unghiul meu, din dimensiunile ferestrei prin care-mi văd eu viaţa, sunt uşor diferite. Mă bucur de multe lucruri, mă bucur de lucruri pe care poate tu le consideri banale sau impersonale. Mă bucur şi de sprijin mereu, oricând am nevoie. Primesc daruri poate pentru că fac daruri, nu ştiu. Există un echilibru, o măsură, un fel în care sunt echivalate lucrurile vieţii. Nu mi-am pus niciodată problema să ajut, ca să am un cont în banca ajutorului, că cine ştie, poate vreodată voi avea nevoie, aşa cum am auzit pe cineva spunând. Dacă a fost să pot ajuta, am ajutat şi gata. Am avut ocazia să înţeleg cum se întoarce ajutorul pe care l-ai oferit cândva complet dezinteresat. Şi chiar se întoarce, crede-mă. E-adevărat că nu m-am prea gândit la această măsură, mai précis la dreapta măsură, dar ştii cum e, uneori omul se focalizează pe un lucru şi nu mai vede altceva. Şi tot aşa, simte că trebuie să meargă până la capătul unui drum, uneori cu încăpăţânare, dar trebuie să ştie, să afle ce este la capătul drumului. Alteori, oamenii nu sunt deloc consecvenţi şi traversează de pe un drum pe altul, ajungând să se rătăcească. De fapt, plecăm chiar de la destinaţia finală printr-un păienjeniş de labirinturi căutându-ne drumul înapoi, la destinaţia finală şi iniţială în acelaşi timp. Am trăit multe, aşa cum spui şi tu, inclusiv această revoltă, chiar şi dezgustul faţă de lume, de felul în care merg lucrurile în lumea asta, ba chiar îl rugam pe Dumnezeu să mă ia de-aici, că sigur a greşit adresa. Dar am înţeles că fiecare este liber să meargă pe calea lui, cu lumina lui, în credinţa lui. Lumea e făcută de lume. Şi dacă omului îi lipseşte curajul de a ieşi din turma lumii, chiar cu riscul de a se pierde, dar măcar să facă ceea ce simte, să cerceteze ceea ce-l macină, să se elibereze astfel de întrebările care se-ascund pe sub fiecare clipă de succes ori efemeră fericire, atunci e bine să rămână în turmă. Fără de curaj, nu doar te pierzi, dar mori. Şi, dacă la început, când eram mică, credeam că toţi oamenii sunt cel puţin ca mine, şi nu puteam pricepe de ce sunt capabili să facă lucruri nefrumoase, mai târziu am înţeles că de-aia le fac, pentru că pot.

– Tocmai! Vezi, despre asta e vorba. Dacă vrei, poţi! Ai putea şi tu să uiţi de chestiile astea şi să mergi în pas cu lumea.

–  De ce? De ce te deranjează pe tine drumul meu? De ce-ţi doreşti să mă convingi să renunţ şi să te urmez pe tine şi drumul tău?

– Pentru că nu-mi place să te văd aşa. Pentru că eu cred că meriţi să trăieşti bine şi frumos.

– Îţi stric armonia? Sunt un element discordant, o piatră în pantoful tău? Te-mpiedic eu cu ceva să fii tu fericit aşa cum vrei?

– Păi, da, chiar mă împiedici!… Pentru că îmi pasă de tine chiar dacă ne vedem atât de rar… Si, pentru că strici mersul lucrurilor, da! Le mai spui şi altora bazaconiile tale şi îi tragi şi pe-ăia după tine. Şi lumea ar putea să meargă foarte bine dacă toţi ar gândi la fel. Dar la fel, la fel!

–  Nu ştiu dacă ar putea să meargă lumea foarte bine, dar ştiu că este imposibil ca oamenii, toţi să gândească constant acelaşi lucru. Da, pentru a obţine ceva, pentru a împlini ceva, să gândească acelaşi lucru, să se roage în acelaşi timp, în aceleaşi cuvinte, proiectând aceleaşi imagini, da, asta ar fi posibil şi chiar se practică. Nu putem absolutiza, însă, pentru că am ajunge să transformăm omul într-un robot cititor de programe unice şi generale, iar omul nu a fost făcut să fie un robot. N-ar mai fi existat nici Buddha, nici Lao Tsi, nici Ilie sau Ioan Botezătorul, nici Iisus, nici mulţi alţi iluminaţi care să lase mărturie despre lumina, viaţa şi puterea omului. Iar dacă ţie îţi pasă de mine şi în acelaşi timp te deranjează, suferi din pricina asta, eu zic să nu-ţi mai pese ca să fii liniştit şi fericit. Iar eu îţi promit că voi încerca să-mi verific balanţa, măsura, căci ştiu că am uitat complet de asta. Şi aici ai dreptate. Ca să rămâi în lume, este absolut necesar să fii atent şi să mergi pe calea de mijloc. Vorba aceea, să-i dai Cezarului ce-i al lui, şi lui Dumnezeu ce-i aparţine.

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi. Bookmark the permalink.

One Response to 30 octombrie 2013

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s