2 noiembrie 2013

2 noiembrie 2013

–          Dar de ce ai denumit aşa, “A.B.C. – Calea Omului în secolul XXI”?

–          Pentru că adevărul, iubirea şi cunoaşterea alcătuiesc singura cale pe care putem merge împreună prin acest secol până la final. De altfel, secolul XXI este secolul maeştrilor. Fiecare om va ajunge să-şi cunoască adevărul, să permită întâlnirea cu vindecătorul şi maestrul dinăuntrul său. Până la sfârşitul acestui secol fiecare om va să fie un maestru, cel puţin din perspectiva secolului trecut. Ceea ce se înţelegea prin maestru in secolul XX, va deveni normalul secolului XXI.

–          Şi, ai apucat să vorbeşti despre asta?

–          Nu chiar. Am vorbit despre viaţa cuvântului, despre energia din spatele cuvântului care delimitează câmpurile, frecvenţele şi am încercat o meditaţie pentru vindecare. În spaţiul acela plin de tot felul de zgomote, muzici şi alte interferenţe de natură mentală, a fost destul de greu să se manifeste lumina. Nu doar pentru că unii o respingeau, de teamă, dar şi pentru că alţii o negau voit. Tot felul de câmpuri, simboluri, semne sau pur şi simplu gânduri populau energia din sală. Lucrul cel mai simplu cu putinţă este adesea respins ca fiind prea simplu ca să fie adevărat. Iar asumarea responsabilităţii, curajul de a îndrăzni să fii bucuros, să fii fericit, să fii sincer şi liber, sunt incă doar idei. Şi cum mentalul ăsta colectiv de-abia ce-a început să vrea adevărul, îţi dai seama că are încă multe etape de traversat până la disponibilitate, ce să mai spun de iubire!

–           În absenţa adevărului, viaţa se desfăşoară într-un sens negativ, autodistructiv. Tu chiar crezi că omenirea a depăşit pericolul autodistrugerii?

–          Da. Saltul important s-a petrecut în 2003. Ştiu asta cu certitudine. Viaţa pe Pământ va continua chiar dacă va fi necesară o triere mai serioasă. În 2009 s-a mai înregistrat un mic avans în conştiinţa colectivă şi de-atunci se tot creşte, uşor-uşor, cu toate că pentru noi totul pare din ce în ce mai greu. Uneori este necesar să se atingă o stare de criză pentru a se putea realiza un salt. Este o anume calitate a disperării care reuşeşte să îngheţe mintea, lăsând astfel cale liberă sufletului, energiei. Îmi pare rău că n-am apucat să subliniez mai mult faptul că programele astea scrise prin cuvinte pot fi depăşite, dar nu tot prin cuvinte, nu rămânând în aceeaşi zonă, ci accesând energia de dinaintea separării. Am pomenit eu ceva despre delimitarea-limitare, despre ieşirea din adevărata putere a cuvântului. A de-numi înseamnă, până la urmă, a desface o parte dintr-un întreg. Este foarte simplu dacă te gândeşti logic la cuvântul care era la început cu şi la Dumnezeu şi era Dumnezeu. Acel cuvânt prin care se făceau toate:  am zis, s-a făcut, am zis, este! Această calitate n-a dispărut, nu s-a anulat. A fost obturat doar dreptul de a înţelege şi de a folosi darul acesta ce n-a mai putut fi luat înapoi. Ce e dat, e bun dat. Nu poţi decât să încerci să ascunzi ceea ce ai dăruit sub un morman de alte daruri, să încurci firele ce leagă totul.

–          Să sperăm că măcar o persoană a reuşit să simtă, să recunoască, să înţeleagă, să folosească ceea ce ai dăruit.

–          Aşa să fie!

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s