7 noiembrie 2013

7 noiembrie 2013

–          Dacă ai fi atent, şi nu orbit de propria-ţi strălucire, ai observa că sunt mulţi ca tine, oriunde, nu doar sub nasul tău.

–          Ce vrei să spui? De unde ai văzut tu că eu sunt orbit de propria mea strălucire?

–          Din felul în care te uiţi în stânga şi-n dreapta. Te uiţi pentru a te compara, pentru a vedea dacă mai sunt şi alţii. Şi dacă-i vezi cumva, imediat sari să-i anulezi. Te ridici pe vârfuri pentru ca tu să fii singurul, cel puţin in grădina asta. Să nu mai fie nimeni altul. Celor mai mici decât tine, le indici imediat “eroarea”, să nu cumva să se uite înspre altcineva.

–          Dar nu-i adevărat! Asta-i o calomnie! Nu-nţeleg cum de poţi să-mi spui aşa ceva! Nu înţeleg cum de poţi să gândeşti în felul ăsta despre mine!

–          Ei, vezi cum ai sărit?… Fiecare are dreptul să gândească oricum despre tine. Nu poţi impune nimănui cum şi ce să creadă despre tine. La fel faci şi tu. Gândeşti ce vrei şi cum vrei despre alţii. Îi critici, îi judeci, încerci să-i minimalizezi, să-i reduci la erori, la falsuri.

–          Dar asta şi sunt!

–          Şi spuneai că tu n-ai orbit de propria-ţi strălucire?

–          E aberant! Tot ceea ce spui n-are nicio noimă! Este reflectarea ta! Exact! Asta e! Aşa eşti tu şi eu sunt doar oglinda ce ţi s-a pus în faţă pentru a te putea vedea pe tine!

–          Atâta doar că eu te văd pe tine în oglinda asta. Te văd lipsit de smerenie, te văd lipsit de autentică iubire, te văd alergând după faimă şi recunoaştere, după succes. Nevoia ta de recunoaştere, de existenţă de buric al târgului se vede de la o poştă. Şi după cum respiri se vede. După cum îţi umfli nările, trăgându-ţi uşor capul spre spate. După cum priveşti şi după cum mergi. Din neliniştea ta se vede, din căutarea ta în stânga şi-n dreapta.

–          Ai depăşit orice limită a bunului simţ! Cum îţi permiţi?

–          Mie îmi place să depăşesc limitele! Chiar să n-am limite mi-ar plăcea. Mă uit la tine şi-mi place şi mai mult să văd cum te-nfoi ca un curcan, cum ţi se ridică sângele în ochii orbi, prea plini de-atâtea cuvinte. Crezi că ţi-ai umplut creierul  cu laude pentru tot ce-ai furat din seva tuturor, şi zici că asta e puterea ta?  Iar dacă se apropie careva, cumva, de tine prea mult, îţi laşi amprenta imediat! Crezi că pătându-i pe ceilalţi, vei părea tu nepătat, şi pur, şi alb?

–          Eu nu cred, eu aşa sunt!

–          Bine, crinule! Aşa să fii!

–          Om rău, gelos şi invidios ce eşti!

–          Eu sunt doar o oglindă!

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Cuvinte-Words. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s