9 noiembrie

9 noiembrie 2013

–          Cum adică să strig la Dumnezeu?

–          Aşa bine! Mă rog, nu în sensul de strigat-urlat, cu voce tare, dar câteodată, ca să se aprindă “beculeţul” tău , ca să se vadă din noianul de beculeţe aprinse, trebuie să strigi cu putere, să faci filamentul acela vibreze mai tare. Trebuie atinsă o anumită intensitate sau frecvenţă. Imaginează-ţi că vezi o masă mare, plină cu beculeţe. Un fel de pupitru de observaţie. Când un suflet are nevoie de ajutor, se aprinde un beculeţ, acel beculeţ care este conectat cu acel suflet. Becul se luminează şi astfel se ştie că acolo trebuie trimis ajutorul.

–          Vrei să spui că Dumnezeu are un pupitru de comandă?

–          Am spus să-ţi imaginezi doar.

–          Asta mi-am imaginat eu! Dacă tu-mi vorbeşti de beculeţe şi frecvenţe, intensităţi, bag seamă că tu vezi lucrurile astea foarte tehnic.  Şi eu te întrebasem de ce pe unii îi aude şi-i ajută Dumnezeu şi pe alţii parcă nu-i vede şi nu le răspunde!

–          Am încercat să-ţi dau un exemplu simplu şi vizual. Cum faci să vezi lumina unui singur beculeţ dintr-o instalaţie de Crăciun în care toate beculeţele stau aprinse? Cum se repartizează tensiunea electrică în toate beculeţele? Dacă e vreunul care pâlpâie mai tare, pe-acela îl vei observa. Atenţia îţi va fi atrasă de acela, nu?

–          Ok, să spunem c-am înţeles ce vrei să spui. Dar cum să fac să se aprindă beculeţul conectat cu mine şi cu viaţa mea aici ca să primesc răspuns sau ajutor de-acolo? Care este acea frecvenţă pe care-ar trebui s-o emit eu ca să fiu “văzut”?

–          De regulă, în momentele critice, atunci când sufletul nu mai face faţă să stăpânească corpul şi mintea, e ca şi cum ar fi rămas fără combustibil. Şi-atunci pâlpâie beculeţul şi mai tare. Altfel, ca să înţelegi răspunsurile ce-ţi vin oricum de la Dumnezeu, trebuie să-nveţi să taci, să asculţi, să te rogi, să faci curat în creierul tău ca să poţi recepta clar acel răspuns. Creierul şi frecvenţele lui se schimbă, întregul sistem nervos trece prin modificări, se-ntâmplă multe schimbări fizice atunci când chiar vrei s-ajungi să-l cunoşti pe Dumnezeu, să afli adevărul.

–          Măi, dacă tot suntem conectaţi în serie şi in reţea toţi oamenii, cum zici tu, de ce e diferenţă între creier şi suflet?  Există fire diferite? Unele leagă sufletul de Dumnezeu şi altele leagă creierele de Dumnezeu?

–          Sufletul leagă creierul de Dumnezeu. Uite, dacă ai o maşină cu rezervorul plin de benzină, toate în regulă, dar n-ai curent în baterie, poţi să porneşti maşina aia?

–          Dacă n-ai tensiune electrică şi nu se produce în niciun fel o scânteie, nu.

–          Îţi foloseşte la ceva că are rezervorul plin cu benzină?

–          Nu.

–          Sistemul nervos este ca o baterie. El aprinde viaţa în corp. Restul corpului va funcţiona bine dacă toate celelalte componente sunt bune. Exact ca la maşină. Dacă toate sistemele şi piesele sunt în regulă, odată întoarsă cheia, motorul porneşte, maşina merge. Dar dacă n-ai curent, stai pe loc cu cea mai tare maşină de pe lume.

–          Aşa, şi? Ce e curentul electric în situaţia asta? Ce ne trimite Dumnezeu?

–          Este o formă a energiei, un aspect care vine de la Dumnezeu. Sufletul, conştienţa, cum vrei să-i spui. Transformarea energiei  stocate în baterie, energia chimică, în energie electrică produce scânteia care aprinde culoarele conştienţei noastre. Curentul se transmite şi pune în funcţiune restul corpului. Dar energia care vine de la Dumnezeu nu este nici curent electric, nici chimic, este ceea ce dă naştere şi curentului electric şi oricărei alte manifestări ale energiei.

–          Băi, m-ai căpiat!!! Nu ştiu cum să fac să leg pe Dumnezeu în toată povestea asta, că io când zic curent electric, maşină, chimie, numai pe Dumnezeu nu-l văd în toate astea! Alt exemplu nu poţi să-mi dai?

–          Păi, de ce nu-l poţi vedea pe Dumnezeu în toate? Că doar şi materia, şi toate astea pe care le descoperim şi învăţăm noi, tot de Dumnezeu sunt făcute.

–          Domne’, pentru mine Dumnezeu ar trebui să fie altceva, nu materia asta! Cum să-mi spui mie că-mi dă curent electric Dumnezeu şi de-aia îmi funcţionează mie creierul şi sistemul nervos?

–          Stai, nu te enerva că se produc multe reacţii chimice când te enervezi şi-ţi afectezi motorul!

–          Băi, mă laşi?!…

–          Stai, linişteşte-te! Hai s-o luăm de la-nceput. Hai să spunem că Dumnezeu este o absolută iubire vie. Ea respiră, pulsează şi astfel produce unde, adică frecvenţe care circulă şi se auto-organizează, după principiul rezonanţei, al armoniei şi echilibrului. Se formează automat un câmp în care se manifestă aceste frecvenţe, în care acţionează această forţă.  Iubirea conţine tot, şi inteligenţă, că altfel nu s-ar putea organiza în forme. Formele au un principiu de organizare intrinsec, care se dezvăluie ca miez sau sens al existenţei înseşi. Formele sunt ca nişte lasouri care închid o parte din energia iubirii. In esenţă, energia iubirii conţine tot, dar odată ce este limitată, prinsă într-un lasou, nu prea mai este liberă şi-atunci îşi restrânge atributele. Formele conţin şi atrag acele frecvenţe de care au nevoie pentru a exista, pentru a fi în echilibru. Schimburile şi comunicarea dintre forme, dintre membranele care par a exista şi a delimita formele, se realizează ca şi la celulele noastre,  ceva pleacă, altceva vine. Inspiri, expiri. Dumnezeu este aerul pe care-l inspiri şi aerul pe care-l expiri. Dintr-un anumit palier se poate vedea aşa, ca şi cum ar exista forme, lasouri, delimitări, dar cu cât mergi mai profund, cu-atât dai peste o energie fără de formă, nedelimitată, unitară, care pare un fel de nimic pentru mintea noastră obişnuită să separe orice, pentru că nu poate cuprinde totul. Această energie a nimicului, a întregului, a totalităţii stă la baza tuturor celor ce sunt. Alimentează totul, dă naştere oricărei forme, oricărei mişcări, şi-aceea este energia universală, liberă, energia lui Dumnezeu. Acum am explicat mai bine?

–          Auzi, ştii ceva? Lasă!… Mai bine rămân eu prost şi nu-l înţeleg pe Dumnezeu, decât să-ncerc să mi-l explic aşa ca tine!

–          Bine, dar…

–          Lasă!

–          Voiam doar să-ţi spun că e mult mai simplu să-l găseşti decât să-ncerci să-l explici.

–          Bine, gata!

–          Şi că dacă vrei să primeşti răspuns, să-l întrebi şi-apoi să taci şi doar să urmăreşti ceea ce…

–          Taci! Gata! Nu-nţelegi că nu mai vreau să aud nimic?

–          Îmi pare rău că te-am supărat. Eu doar am vrut să te ajut!…

–          Da, bine, mulţumesc. Cred că m-ai şi ajutat! M-ai ajutat să ştiu că nu-mi trebuie să ştiu ce e, de ce e şi cum e.  Mie mi-e de-ajuns să ştiu că există!

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s