17 noiembrie 2013

17 noiembrie 2013

–          Nici nu ştii ce poţi şi cât poţi să fii! Te-ai obişnuit să ţi se spună ce şi cum eşti, ce şi cum să faci. Ai permis să se prăvale peste tine maldărele de convingeri ale altora, să te sufoci sub densitatea lor. Ţi-ai lăsat sufletul fără bucurie pentru ca mintea să fie satisfăcută că e şi ea în rândul lumii!

–          Dar nu ştiu cum şi ce să fac! Crezi că eu n-aş vrea să nu mă mai simt strivită de alţii, să nu mai văd dispreţul unora ce nu ştiu cu nimic mai mult decât mine, mai degrabă chiar mai puţin, dar au avut şansa să ajungă intr-o poziţie superioară?

–          Dincolo de meritele profesionale pe care, poate, le-au avut oamenii ăştia, ce crezi tu despre şansa lor?

–          Ce să cred? Ai şansă sau nu ai. Ei au avut-o.

–          Bine, dar ce este şansa? Noroc?

–          Cam aşa.

–          Şi în afară de norocul ăsta, că poate au avut o rudă care i-a sprijinit, un as în mânecă, ce altceva crezi că i-a împins să ajungă acolo unde au ajuns?

–          Nu ştiu, ambiţia probabil.

–          Mai înainte de ambiţie a fost dorinţa, ţelul, intenţia, nu crezi?

–          Ba da. Şi, da, ai dreptate, eu nu mi-am dorit niciodată să ajung sus, să ajung într-o poziţie de conducere. Dar nici să fiu tratată fără de respect, să fiu tratată ca o slugă!

–          Dar tu, cum te tratezi tu pe tine? Cum îţi ordoni tu ţie să faci toate cele pe care le faci, să treci peste orice altă nevoie a corpului sau a sufletului tău pentru a-i mulţumi pe alţii?

–          Ce să zic…

–          Am dreptate?

–          Ai.

–          Dacă tu îţi respecţi viaţa ta, experienţa ta, experienţa sufletului în acest corp, dacă îţi îndrepţi coloana vertebrală şi devii verticală, integră în primul rând faţă de tine, cu tine, dacă te vei cunoaşte cu adevărat şi vei afla ce vrei, ce-ţi prieşte, ce-ţi foloseşte, cu siguranţă se va schimba şi percepţia oamenilor faţă de tine, se va schimba şi comportamentul lor. Nu uita că ceea ce tu emiţi în exterior se-ntoarce înapoi la tine.

–          Bine, dar tu şi alţi câţiva oameni, voi de ce mă puteţi trata altfel? De ce voi puteţi şi alţii nu pot?

–          Rolurile pe care le joacă fiecare sunt diferite. Unii ţi-au simţit sufletul, alţii l-au văzut, unii comunică la nivel spiritual, alţii doar la nivel fizic. Dacă n-ar fi existat şi asemenea oglinzi, în care să te vezi bine şi frumoasă, şi bună, şi în regulă, crezi c-ai fi rezistat? Îmbinarea imaginilor reflectate duce la un tablou al autocunoaşterii pe care singură îl pictezi. Depinde ce vrei să scoţi în evidenţă mai mult. Dacă vrei să scoţi petele întunecate, acelea vor ţipa din tabloul tău. Dacă vrei să scoţi în evidenţă lumina, ei îi vei acorda mai mult spaţiu în pânza tabloului tău. Dar, până la urmă, cele rele sau petele sar în ochi pentru că vor să nu mai fie pete. Vor să le vezi şi să le transformi şi pe ele în lumină. Iar acei oameni care stârnesc în tine furia sau orgoliul, chiar dacă sunt personajele negative, dar ei au acest rol tocmai pentru a te ajuta să corectezi cele mai puţin frumoase atitudini sau gânduri sau sentimente ale tale.

–          În cazul ăsta ar trebui să le fiu şi recunoscătoare, nu-i aşa?

–          Bineînţeles. E simplu să iubeşti pe cineva care te iubeşte. Dar e o mare realizare spirituală să iubeşti pe cineva care te urăşte, te dispreţuieşte, te striveşte, te neagă, cineva care îţi vrea răul…

–          Cum aş putea iubi un asemenea om? Ce să fac? Să mă duc să-l iau în braţe şi să-i spun că-l iubesc?

–          Nu. Trebuie să-l iei în braţele sufletului tău şi să-i mulţumeşti, să-l ierţi şi să faci pace cu el, cu sufletul şi cu persoana ce este. Să nu rămâi tot tu legată cu bolovanii urii sau ai răzbunării de glezne. C-atunci, cum ai mai putea zbura, chiar dacă ţi-ar fi crescut aripile între timp?

–          Poţi să-mi explici şi cum descopăr eu braţele sufletului meu?

–          Sufletul este o energie care ia forma corpului în care locuieşte. În fiecare celulă a ta este şi suflet. Este viaţă. Tu eşti sufletul tău. Braţele tale sunt şi braţele sufletului tău. În vârful degetelor tale este suflet. În tălpile tale este suflet. Oriunde este suflet. Aşa că lasă-ţi sufletul să-mbrăţişeze sufletul oricui fără să-ţi mai faci griji să afli unde-i sunt braţele.

–          Pentru asta trebuie să mi-l găsesc pe-al meu, mai întâi.

–          Nu să-l găseşti, să-l recunoşti!

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi. Bookmark the permalink.

One Response to 17 noiembrie 2013

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s