29 noiembrie 2013

29 noiembrie 2013

–          Dumnezeu îţi dă, da’ nu-ţi bagă-n sac cu forţa! Şi-oricum, nu-ţi dă mai mult decât poţi duce! Dacă îl refuzi, nu se supără. Dacă il judeci, te iartă, dacă îl negi, te-nţelege. Numai dacă îl batjocoreşti în vreun fel într-alt om, ca şi tine, atunci se cam supără.

–          Şi dacă nu crezi în Dumnezeu?

–          În ceva tot crezi. În bani, să spunem, şi-n puterea lor. Nu are importanţă în ce crezi, chiar nu contează  pentru că  funcţionează acelaşi principiu. Iar credinţa este agăţătoarea obligatorie.

–          Agăţătoare?

–          Da, este modul in care ne ancorăm şi ne agăţăm de corpurile fizice.

–          Eu sunt sigură că există şi oameni care nu cred în altceva decât în ei înşişi.

–          Păi,asta nu-i rău deloc. Aşa cum spuneam, iată, în ceva tot cred! Şi fiecare asemenea credinţă are un revers sau o plată. Mai devreme sau mai târziu, direct sau indirect, vine şi momentul plăţii.

–          Bine, dar nu-nţeleg ce vrei să spui, de fapt. De ce-mi inşiri lucrurile astea? Pentru că eu tot nu-nţeleg de ce ţi se pare că este opac, că nu primeşte lumina. Nici n-au cum să existe asemenea locuri sau lucruri, căci până la urmă, totul este lumină, nu?

–          Pe diverse benzi de frecvenţe, dimensionată şi combinată, lumina fizică este diferită de lumina spirituală. Eu de lumina spirituală îţi vorbesc. Pe-aceea n-o primeşte. Ori asta e mare păcat, şi grea karmă. Cum vrei să-i spui. Este întunericul însuşi.

–          Bun, şi? Dacă ăsta este rolul asumat, partea de experienţă asumată, din moment ce există, de ce s-o negi, de ce s-o schimbi? Poate că este un rău necesar!

–          Nu-i vorba să schimb eu, e vorba despre multiplicare. Răul astfel multiplicat, opacizează, nu mai lasă lumina să pătrundă şi să ajute seminţele să germineze. Aşa se multiplică răul, combinându-se tacit cu lumina fizică pentru a ajunge la lumina spirituală. Pe-aceea o doreşte, de fapt! Despre acea lumină a sufletelor vorbea şi Iisus. Dar dacă o vindem cu-atâta usurinţă, dacă renunţăm la ea de bună voie, atunci ea nu se va lăsa astfel distrusă, ci se va ridica la ceruri. Pămantul va deveni doar iad.

–          Da, bine, dar oricum, aşa cum spuneai mai devreme, dacă asta crezi, atunci asta trăieşti şi mai devreme sau  mai târziu vei trăi şi reversul. Nu? Am înţeles corect?

–          Corect.

–          Şi-atunci, ce rost ar avea să mă opun acum, dacă altă dată, cine  ştie când, voi ajunge să cunosc reversul? Nu-i mai bine să trăiesc eu acum bine, dacă asta mi-e dat, şi, când o fi, dacă o fi, voi vedea eu?…

–          Alegerea îţi aparţine. Şi responsabilitatea.

–          În regulă. Atunci am încheiat discuţia. La revedere!

©danielamariamarin

 

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s