2 decembrie 2013

2 decembrie 2013

–          Hai, mai repede!

–          De ce? Ce te grăbeşti aşa?

–          Păi, mă grăbesc! Nu vezi cât e ceasul?

–          Nu văd, că n-am ceas.

–          Păi, şi cum umbli fără ceas?

–          Cu picioarele.

–          Şi cum picioarele n-au cap, ce-ţi pasă ţie de timp!

–          Da’ ţie ce-ţi pasă? De ce-l faci stăpânul tău?

–          Asta-i bună!… E stăpânul tuturor, nu doar al meu! Ce, viaţa ta se măsoară în altceva decât în zile şi ore şi minute?

–          În clipe.

–          Şi clipa nu-i tot o unitate de timp?

–          Nu. Clipa nu este egală cu secunda, dacă la asta te refereai.

–          Nu?… Da cât durează clipa asta a ta?

–          Oricât vreau eu să dureze sau vrea ea să mă trăiască.

–          Oh, vai, mă scuzaţi! Eraţi în sfere poetice şi v-am deranjat!

–          Deloc. Şi nu sunt în nicio sferă poetică.

–          Atunci filozofică.

–          Într-un fel, poate. Dar nu avem fiecare filozofia proprie? Tu nu ai propria ta viziune despre ce ţi se petrece, cum şi de ce se petrece prin clipele experienţei?

–          Auzi, scuză-mă, dar eu n-am timp de filozofie!

–          Dar ai timpul tău?

–          Am, normal că am.

–          Şi-atunci de ce te grăbeşti?

–          Pentru că în timpul ăsta al meu îmi organizez tot felul de treburi şi tot felul de lucruri pe care vreau să le fac.

–          Şi cu timpul ce faci?

–          Îl consum, e bine?

–          Dacă e gustos, e bine. Să fie şi sănătos, pe lângă gustos, şi-atunci e foarte bine.

–          Ok, eşti gata?

–          Nu. Încă trăiesc.

–          Deja mă enervezi! Hai odată!

–          De ce te enervezi?

–          Că mă iei în baloane când noi trebuie să plecăm, că nu te mişti mai repede,  că deja am întârziat.

–          Te-ai gândit vreodată cum ar fi dacă n-ar trebui să ne înşirăm viaţa după cum vrea timpul ăsta social?

–          Social?

–          Da, este o lege a societăţii, a comunităţii, un fel de regulă pe care trebuie s-o respectăm toţi. O linie de program.

–          Bine dar asta înseamnă organizare! Şi asta e natural! Se regăseşte în orice sistem viu, fie plantă, fie animal. Dacă nu există organizare, există haos şi dezechilibru. Şi organismele nu pot supravieţui în haos.

–          Crezi că şi florile cunosc timpul?

–          Nu timpul aşa cum îl definim noi, bineînţeles că nu, dar au un ceas biologic, un fel de program de organizare, altfel n-ar fi. Iar programul acela ţine cont de toate elementele necesare existenţei.

–          Şi la ce este necesar stresul timpului în existenţa omului?

–          Nu stresul, dar… Mergi sau nu mergi?

–          Eu acum simt nevoia să stau, nu să mă grăbesc  la cumpărături. Organismul meu are nevoie de linişte, de pace, de bucurie, nu de aglomeraţie, nici de preţuri reduse. El nu cunoaşte preţurile.

–          Da’ mintea ta le cunoaşte, nu-i aşa? Dacă nu mergi acum, să ştii că eu plec. Şi-aşa cred că nu mai prind deschiderea magazinului. Şi dup-aia, e prea târziu că n-o să mai găsesc nimic.

–          Hai, fugi! Grăbeşte-te!

–          Aşa, deci! Eu vin să te iau, aştept după tine să te-mbraci, şi-acum îmi zici că nu mai mergi? Bravo! Halal prietenă! Nu doar că mă laşi să mă duc singură, dar mă mai şi întârzii! Pe chestia asta să ştii că m-am supărat!

–          O să-ţi treacă. Cu timpul!

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi and tagged , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to 2 decembrie 2013

  1. Mironescu Rodica says:

    suuuperb!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s