3 decembrie 2013

3 decembrie 2013

–          Dar ce-aş putea face?  Crezi că dacă se mai adaugă un corp se va schimba ceva? … Aşa, mai bine stau şi mă rog, acţionez în felul acesta. Până la urmă¸fiecare face ceea ce poate să facă. Şi, la urma urmei, toate astea sunt o iluzie.

–          O iluzie? E o iluzie când primeşti un baston în cap? E o iluzie când îţi rupe o mână sau ţi-nvineţeşte faţa?…  Cum poţi să spui că este o iluzie?

–          Nu asta este viaţa noastră. Nu doar viaţa şi întâmplările corpurilor noastre. Atâta doar că pe planul acesta de manifestare, au pus unii stăpânire, iar corpurile sunt conectate direct la matricea lor.

–          Şi-atunci, ce-i de făcut? Să stai şi să nu faci nimic? Să laşi corpurile să sufere şi să-ţi aştepţi senin eliberarea din planurile cucerite de “unii”?

–          Se mai schimbă câte ceva şi la nivel de corp dacă treci prin procesul iluminării.

–          Bun, atunci tu, cu înţelegerile tale spirituale, stai şi te uiţi cum suferă o lume, nu consideri că ar trebui să faci ceva, să participi în vreun fel, stai aşa, retras, meditezi şi gata! Ţi-ai făcut datoria! Halal spiritualitate!

–          Nu te pripi, n-am spus că nu fac nimic. Am spus că mă rog, meditez, acţionez în planurile subtile, nu în cele foarte materiale, unde, dacă eşti dispus să vezi, vei vedea că nu se rezolvă nimic decât prin luptă şi prin jertfă. Şi chiar şi-atunci, după ce jertfele i-au îmbunat temporar pe zei, se va face astfel încât jertfa însăşi să slujească tot în beneficiul zeilor. Eroii sunt folosiţi tot de ei.

–          Ce eroi, domnule, c-am ajuns să fim cu toţii eroi doar pentru că supravieţuim de pe-o zi pe alta! Şi, ce vrei să spui, că, de fapt, nu există nicio şansă să scăpăm de creierele astea turbate care nu vor nimic altceva decât să stăpânească omenirea şi Pământul?

–          Orice şansă sau orice scenariu este posibil. Depinde ce alimentăm mai mult. Dar nu prin forţa corpurilor, a corpurilor netrezite. Aceea se iroseşte. Se varsă sângele, mor corpuri inocente. Uite, dacă te gândeşti la Iisus, şi te gândeşti la suprema lui jertfă, cât a schimbat şi ce a schimbat şi cât ar fi putut să schimbe dacă nu l-ar fi furat? A îndemnat el poporul lui la luptă, să scape de cuceritorii romani? A afirmat el că a venit să fie el regele iudeilor? Nu. El a spus că ar putea dărâma templul şi l-ar putea reconstrui în trei zile, dar mai ales a spus că a venit să dărâme o lume, gândirea şi comportamentul şi legile acelei lumi, aşa cum era ea atunci, o lume din care făceau parte şi iudeii şi romanii deopotrivă. Şi primul lucru pe care l-a făcut după ce şi-a părăsit trupul a fost să coboare şi să deschidă porţile iadului, acolo unde erau ţinute captive şi într-o continuă suferinţă sufletele ce încălcaseră legile de-atunci. Prin suferinţa lor menţineau răul. Le-a oferit şansa eliberării, le-a oferit şansa evoluţiei. După ceva timp, când au constatat că oamenii sărmani ajunseseră mai înţelepţi, ajunseseră să se vindece singuri sau să-şi procure hrana şi altfel, stăpânii s-au gândit că trebuie să ia în stăpânirea lor acea înţelepciune care le slăbea lor puterea şi-aşa au şi făcut. Au dat legi şi au distrus cât de mult au putut, aproape orice urmă de cunoaştere rămasă de la Iisus. Au lăsat doar câteva cuvinte care să le confirme, prin puterea lor intrinsecă, noile legi.

–          Şi-adică, dacă ar mai veni acum Iisus, vrei să spui că s-ar întâmpla la fel?

–          Da.

–          Adică, n-avem nicio şansă?

–          Ba da. Avem şansa de a fi Iisus. Viu. Nu răstignit. Avem şansa de a ieşi din paradigma luptei, din paradigma binelui şi-a răului. Avem şansa de-a gusta din fructele copacului vieţii eterne, căci pe cele ale cunoaşterii binelui şi-a răului, le-am gustat deja, suficient. Avem şansa de a ieşi de sub blestemul care ne-a aruncat în afara divinităţii noastre, ne-a făcut să uităm de dreptul nostru divin, de originea noastră divină. Avem şansa de a depăşi stadiul de robi blestemaţi. Nu luptând împotriva celor ce-au greşit, ci copleşindu-i cu iubire. Această iubire necondiţionată, izvor nesecat al vieţii, este singurul nostru ajutor.

–          Păi cum să-i iubesc eu pe-ăştia? Cum să-i iubesc? Cum să-i iert, mai-nainte de toate?

–          Doreşte-ţi să iubeşti, şi vei iubi. Nu există reţete pentru cum să-i iubeşti. Poate doar una singură: Iartă-i Tată, că nu ştiu ce fac!

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s