8 decembrie 2013

8 decembrie 2013

–          Nu ai cum să te deprogramezi. E inutil să încerci. Eşti un produs inclus în programul colectiv. Un produs al programului. Te zbaţi degeaba. Orice încercare a ta este sesizată automat. Pentru păstrarea ordinii şi o funcţionare corectă totul este supercontrolat, observat, verificat, ajustat.

–          Orice program are şi scăpări.

–          Asta până când sunt sesizate şi remediate.

–          Orice program trebuie adus la zi. Treaba asta este făcută tot de oameni. Oamenii pot greşi.

–          Ţi-am spus, orice eroare se corectează. Programul merge înainte.

–          Şi-atunci de ce acele persoane care au trecut prin experienţa morţii clinice, acele persoane care au învăţat cum să mediteze profund, spun că ieşirea din program este posibilă?

–          Atâta vreme cât respiră acest aer, corpul este supus programului. E posibil să urce într-un palier mai înalt, să fie avansat datorită complexităţii atinse. Dar asta se întâmplă rar şi există algoritmi de verificare.

–          Tu chiar vorbeşti serios???… chiar suntem nişte cifre? Nişte numere în calculatoarele supervizate de… voi? Cine sunteţi voi? Cine eşti tu?

–          Eu sunt un controlor de destin. Ceea ce ai fi putut să fii şi tu dacă acceptai.

–          Cum să accept aşa ceva?… Tu de ce-ai acceptat?

–          Pentru că a fost foarte tentant! Mi s-a oferit putere, control, libertate şi un sens al existenţei mult peste ceea ce trăiam înainte. Până atunci aveam doar intuiţia, intuiam că există acest program şi ajunsesem să-l înţeleg în mare parte. Dar nu aveam niciun alt semn că ar fi trebuit să fac ceva cu ceea ce ştiam, cu ceea ce înţelesesem, poate doar să citesc programele altora. Nu-mi surâdea ideea de-a deveni cititor în palme sau în stele, aşa că, atunci când mi s-a oferit, am acceptat. Avea sens. Era o avansare neaşteptată şi singura propunere, de altfel.

–          Dacă ai fi avut răbdare, ai fi primit şi alte propuneri. Probabil că se-ntâmplă la fel pentru toţi cei care ajung la o anumită cunoaştere.

–          Tu ai primit şi alte propuneri?

–          Da. Stai liniştit, le-am refuzat pe toate. Şi, cum te simţi? Eşti împlinit?

–          Da. Sunt acolo unde mi-este locul. Nu ca tine, care te zbaţi inutil, ţi-am zis. De ce n-ai acceptat?

–          Pentru că nu era decât un test. O ispită. Pentru că nu-mi doream să ajung şef în sistem. Am căutat eliberarea, nu înregimentarea. Adevărul, nu controlul asupra altora.

–           Nu se poate să nu controlezi, nu e posibilă existenţa fără un control permanent, nu-nţelegi? S-ar face haos.

–          Bine. Şi? Pe când următoarea avansare?

–          Nu ştiu. Asta depinde de palierele superioare, nu de mine. Adică, şi de mine, dacă îmi fac bine treaba, rămân în funcţie, dacă nu, mă paşte înlocuirea.

–          Sau eliminarea.

–          Da, am auzit că cei care au greşit au dispărut, dar nimeni nu ştie exact dacă au fost eliminaţi complet sau doar trimişi la recuperare.

–          Şi care este nivelul de deasupra ta? Ştii? Ai acces şi la informaţiile structurii?

–          Nimeni n-are informaţia completă. Îţi dai seama că nu este permis şi nici posibil să cunoşti toată structura. Dar ştii cine este deasupra ta şi cine este dedesubtul tău. Deasupra mea sunt strategii.

–          Adică cei care creează strategiile şi-ţi dictează ţie şi colegilor tăi cum să învârtiţi scenariile astfel încât să le iasă lor jocul?

–          Ei creează liniile de dezvoltare şi modalităţile de implementare. Conform acelor linii acţionăm şi noi.

–          Şi faptul că­-mi răspunzi mie la întrebări, nu-ţi periclitează poziţia?

–          Nu.

–          Ah, ok, face parte din program! Am înţeles. Deci, ai să-mi comunici ceva! Spune!

–          Dacă te opreşti, poţi să intri direct pe palierul superior. Deasupra strategilor. Nu ştiu mai mult, nu are rost să mă-ntrebi. Atât trebuia să-ţi comunic. Şi mai adaug eu, de la mine, că totuşi, ne cunoaştem de-atâta timp: gândeşte-te că din interior poţi face oricând mai mult decât din afară.

–          Te-au spălat bine de tot!… Dacă ăsta este sfatul tău, cred că nu ne cunoaştem. Deloc. Dar spune-mi şi partea a doua. Dacă nu mă opresc, ce? Ce se poate întâmpla?

–          Te iroseşti. E păcat să se irosească atâta potenţial.

–          Ştii, eu sunt convinsă că nu se iroseşte. Dovadă îmi este chiar această discuţie, chiar acest mesaj. Pe unul  singur dacă-l ajut să iasă, şi tot e mai mult decât orice.

–          Cum adică, tu ai ieşit?… Chiar se poate?

–          Se poate, da!  Dacă treci de toate ispitele şi nu te opreşti  din drum. Dacă nu te mulţumeşti cu fărâmiţe, dacă îţi eliberezi credinţele şi nu te înşurubezi în convingeri. Apropos, dacă tot zici că mă cunoşti, ia uită-te tu în sistem şi vezi cine-mi controlează mie destinul?

–          Nu avem voie să facem aşa ceva. Fiecare îşi cunoaşte partea lui, atât şi nimic mai mult.

–          Atunci rămâi aici unde eşti. Ţi se potriveşte, într-adevăr.

–          Şi tu? Tu ce faci?

–          Eu merg mai departe.

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s