9 decembrie 2013

9 decembrie 2013

–          Cu 30 de ani în urmă te trimiteau la psihiatrie, ba poate te şi dopau imediat cu oarece bombonele! Acu’ chiar şi psihiatrii au dreptul să recunoască existenţa unui suflet, neurochirurgii existenţa unui dumnezeu, iar psihologii să facă incursiuni în panteonul familiei pentru a sprijini conştientizarea şi vindecarea cine ştie cărui blocaj care-l împiedică pe bietul om să se realizeze în viaţă! Băăăi!… S-a schimbat lumea şi tu habar n-ai!

–          E o modă! O să treacă. Stai liniştit, c-au mai fost de-astea şi-au trecut. E-adevărat, unele au lăsat urme. Jung nu s-a lăsat până n-a săpat el în bezna necunoscutului. Iar nepotu-său a dezvoltat cea mai mare afacere de până azi: moda standardelor umane prin manipularea credinţei umane! Spune-le ce să creadă, că ei de-abia aşteaptă! Să nu cumva să-şi mişte vreun neuron, că obosesc, bieţii! Aşa, le spui tu ce e bine şi ce e rău, şi ei dorm şi visează liniştiţi!

–          Păi, tocmai, vezi, recunoşti că rămân urme, aşa că eu cred n-o să treacă, ba o să se dezvolte.

–          Sigur! Intr-o altă manipulare, şi mai subtilă. A sufletelor, că tot îi dai cu sufletele tale!

–          Băi, da’ ce-ai? Te-ai sculat cu faţa la oglindă şi te-ai speriat?

–          Mă, băiete, ia mai lasă-mă tu pe mine cu toate teoriile astea şi toate tehnicile şi toate inovaţiile astea, că nu ţin! La mine nu ţin, pricepi? Mie mi-a foarte clar! Ceea ce nu e palpabil, e inexistent. Punct.

–          Şi ce, aerul pe care-l respiri e palpabil?

–          Da, e! Că dacă ţii palma deschisă şi-apoi o închizi, în pumnul tău s-a adunat ceva aer dacă nu s-au adunat bani. Aerul e făcut din elemente chimice, are o energie, pe-alea le cunoaştem. E normal să ai o senzaţie, să proceseze scoarţa ceva. Lasă-i mă, c-o fi vremea lor să prostească! O să treacă şi asta!  Dacă le place să viseze, lasă oamenii să viseze. Omu’ şi-aşa e un experiment în desfăşurare, aşa că n-am de ce să m-agit!

–          Ai îmbătrânit. Nu-ţi mai umblă-n sânge hormonul revoltei.

–          Auzi, fii atent! În loc să-mi ţii mie de urât la bătrâneţile mele, ia fă tu aşa, o proiecţie logică: cam până unde se poate merge cu inducţiile astea hipnotice? Ia gândeşte-te puţin. O să tot facă, o să tot schimbe, îi transformă pe toţi în somnabuli ascultători, roboţi vrednici şi cuminţi. Şi ei, ei ce fac? Se-nmulţesc între ei? Degenerează, da? În câteva sute de ani le moare specia. Dacă sunt deştepţi, triază şi-şi păstrează elemente de prăsilă. Pe restul îi castrează chimic. C-asta deja se practică. Să zicem c-au adunat suficiente celule pentru a continua reproducerea, au creat şi mediul artificial necesar dezvoltării fătului, au dezvoltat clonarea umană, şi? Mai departe ce? O să reuşească crearea rasei perfecte. O să stăpânească planeta. Bun, şi? Mai departe? O să populeze şi alte planete. Îşi dezvoltă puterea în cosmos. Intră în alte războaie, trebuie să-şi continue studiile şi cercetările pentru a îmbunătăţi specia. Aşa şi? Jocul continuă. Aşa şi?… Ce-mi pasă mie?

–          Nu-ţi pasă?!…

–          Păi, nu. Dacă ăsta-i jocul şi-am fost prost de-am intrat în el, acu’, ce să fac? Joc! Da’ şi când ies din joc, nu mă mai joc! Eu atâta vreau: s-ajung să pot ieşi din joc. Şi pentru asta există doar Dumnezeu! Aşa să ştii tu de la mine, că-s om bătrân! Există un Dumnezeu care e peste dumnezeii lor. Eu la ăla mă rog, şi numai el mă poate ajuta să nu-mi pierd busola, să nu-mi prăjesc creierii în tigaia asta. Tu fă ce ştii, ce vrei. Da’ nu mai veni la mine cu treburi de-astea. Că le-am fumat pe-astea.

–          Păi, şi de unde ştii că există un dumnezeu peste toţi dumnezeii lor?

–          Ştiu. L-am trăit. Îl trăiesc. E-n mine. E-n toţi. Da’ dacă nu-i dai atenţie, dacă nu-i dăm atenţie LUI, şi-i hrănim pe-ăilalţi, atunci îi trăim pe ei. Eu nu vreau să­-i mai trăiesc pe-ăştia, deloc, niciodată!

–          Şi cum ştii că e-n tine? Cum faci diferenţa?

–          Aia e! Asta-i cel mai greu! Că la-nceput trebuie să faci diferenţe, tot felul de diferenţe, până renunţă mintea, ca apoi s-ajungi să nu mai faci niciuna. Şi mai departe, să te păzeşti să nu mai cazi între limitele binelui şi răului. Să depăşeşti etapa asta şi să rămâi în lume, nu e uşor! Deloc. Că uite, vine unu’ ca tine şi te zgândăre, te perturbă chimic şi electric şi eşti gata! Gata să cazi din nou. Hai, gata! Că trebuie să-mi refac echilibrul! Salut!

–          Salut…

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s