10 decembrie 2013

10 decembrie 2013

–          Eu ţi-am mai zis! Turmalita! Dacă nu ai turmalită, eşti nebun sau cel puţin un ciudat de ţinut la distanţă! Tu chiar te aştepţi ca lumea să înţeleagă conceptele astea de care spui tu? Chiar crezi că se pot vindeca de virusul normei? Tu nu vezi că nu-i duce capu’ nici măcar să vadă cum sunt duşi de nas? Eşti ori nebună, ori nebună dacă tu crezi că acceptarea individualităţilor ca expresii ale divinităţii, egale în drepturi şi responsabilităţi va duce la pacea lumii!

–          Bine, dar nu mai poate continua aşa. Se va ajunge la revolte din ce în ce mai mari, se vor omorî între ei fraţi şi prieteni, se vor sfârteca inimi şi popoare!

–          Păi, şi ce? Nu aşa sunt învăţaţi oamenii să facă de mii de ani? Au alt model?… De la triburile de băştinaşi la aparţinători de-o religie sau alta, nu sunt oamenii gata să se omoare între ei pentru a păstra ceea ce au şi în ceea ce cred? Nu sunt gata să omoare dacă cineva încearcă să le ia ceea ce le aduce stabilitatea fizică, emoţională şi mentală? Ce spui tu e o utopie! Ar însemna să se desfiinţeze şi religiile şi orice fel de dominaţie sau supremaţie! Ar trebui să se schimbe orice formă de conducere bazată pe norme, standarde şi ierarhii. Ori aşa ceva nu se poate, draga mea! Revino-ţi! Uită prostiile astea şi acceptă lumea aşa cum e, cum a făcut-o cine-a făcut-o!

–          Măcar de s-ar opri această promovare până la cel mai înalt nivel a celor cu grave lipsuri morale şi tot s-ar mai schimba ceva. Cum ajung aceşti indivizi în funcţii înalte?

–          Ei, cum ajung?… ştiu să dea din gură, n-au scrupule în a minţi şi a înşela, a face absolut orice este nevoie pentru a parveni. Dinu Păturică s-a multiplicat exponenţial, tu nu vezi? Orice este nevoie pentru a ajunge faimos sau puternic sau bogat este acceptabil. Tu nu vezi că deja de la vârste mici copiii sunt învăţaţi că ăia de au multe laicuri pe feisbuc sunt vedete, sunt apreciaţi de colegii lor, devin modele, în timp ce alţii sunt aruncaţi şi ignoraţi la marginea lumii? Vedetismul şi trufia, asta e viroza generală! Cred că le bagă virusul ăsta în vaccinurile alea de le fac la câteva zile după naştere. Păi ce pace vrei să mai vrea ăştia să facă, când ei nu vor decât să strălucească în lumina ecranelor?

–          Da, asta mi se pare cel mai trist. Copiii ăştia sunt lumea de mâine. O lume din ce în ce mai virtuală în sensul alienării absolute, a dispariţiei singurei calităţi ce face diferenţa între om şi animal: conştienţa iubirii, conştienţa creaţiei.

–          Pe cale de dispariţie demult, să fii tu sănătoasă!

–          Şi totuşi, uite, noi existăm, vorbim, gândim şi înţelegem lucrurile în felul ăsta. Ca noi mai sunt cu siguranţă şi alţii. Dacă ne-am aduna, dacă ne-am transforma noi într-un model pentru alţii? N-ar fi posibil?

–          Cine să se adune? Tu nu vezi că nu se adună nici pentru salvarea propriei vieţi, pentru viaţa copiilor lor? Pentru păstrarea condiţiilor necesare vieţii? Tot speră că se va-ntâmpla o minune, că alţii vor întâmpla minunea asta fără ei. Fără să trebuiască să se expună sau să facă eforturi…  Cred în ce le spune ăla în care cred. Asta e! Tot la sistemul de credinţe ne-ntoarcem. Ori asta înseamnă istorie, neică! Şi tradiţie, şi rădăcini adânci! Şi mode şi manipulări şi invizibilele indicaţii de regie ale masoneriei. Că eu de când l-am văzut pe domnul ăla de-a fost preot şi s-a făcut vedetă, cum îl cheamă… în fine, la oră de maximă audienţă, pe postul naţional de televiziune, înclinându-se cu respect şi curtoazie în faţa reprezentantului masoneriei din România şi a şefului lojelor unite ale Germaniei, atunci mi-am zis: ei, gata! S-a terminat! Acum sunt oficial şi nestingherit la cârma ţării. Nu ca până acum, în taină, mai pe ascuns! Nu, acum la vedere! Că acum aveau totul. Ei, mai puţin preşedintele, da’ s-au străduit să-l dea şi pe-ăla jos. Chiar sunt curios, poate voi afla vreodată cum de n-au reuşit. Toată economia ţării, educaţia şi sănătatea sunt în mâna lor. Aşa că, nu mai e nimic de făcut! Au toate pârghiile, toate domeniile de care au nevoie, au făcut recrutări mai ceva ca partidul comunist, de la copii la bătrâni, de la mici afacerişti la secretare în primării, de la doctori la cântăreţi de-şi dau cu patriotismul în corzi… Ce comunişti, domne? Uite, ăştia ştiu ce-nseamnă tactica şi conducerea!

–          Hai, că n-o fi chiar aşa! Fac şi lucruri bune, dau burse, sponsorizează cultura, sănătatea…

–          Din banii cui? Cum au făcut ei banii ăia, te-ntrebi?

–          Nu, nu mă întreb. Eu vreau doar să văd că se mai înalţă conştiinţa poporului ăstuia. Că se trezeşte Dumnezeu în români. Eu atâta îmi doresc. Nici nu mă interesează cine conduce sau cine face şi drege. Să facă, treaba lor! Fiecare îşi joacă rolul, îşi scrie cartea lui. Românul încă nu-l ştie pe Dumnezeu. Iar spiritele străvechi, adevăraţii locuitori ai pământurilor ăstora, nu mai pot îndura prea mult. Şi numai dacă se trezeşte Dumnezeu in fiecare, numai atunci se vor schimba lucrurile. Aşa, degeaba s-a trezit unu’, altu’, au pornit o răscoală, o revoluţie, s-au mai adunat în jurul lui şi alţii… că asta e, trebuie să fie unu puternic în Dumnezeu şi călăuzit de Dumnezeu, şi-atunci se vor trezi şi alţii. Da’ nu ca să se facă eroi. Că eroii sfârşesc prin a fi furaţi de cei care preiau puterea şi transformă totul ca să le servească lor.

–          Dacă s-ar găsi unul curat, să dea cu toiagul în pământ, să piară năpârcile!…

–          Nu mai spune-aşa, că poate se-ntâmplă!… Ştii, când zice omul cu foc, din toată inima, aşa se face! Că mare e puterea lui, şi mică minunea pe care-o vrea!

–          Asta aşa e, că bine zici!… Păi, stai aşa! Şi de ce-mi zici să nu mai zic dacă se-mplineşte?

–          Păi, n-ai de unde şti cum ar fi dacă s-ar împlini!

–          Te pomeneşti c-ar rămâne pământul gol! Doamne, că multe ai îngăduit! Da’, ai dreptate, la cât de păcătos sunt eu, cine ştie… mai bine să nu zic!

–          Mai bine să-ncerci să-i accepţi şi să-i iubeşti, pe toţi. Să-i îmbrăţişezi în inima ta pe toţi, c-aşa, nemai opunându-le rezistenţă, nu-i mai hrăneşti. Că răul din asta trăieşte.

–          Şi să le dau şi o bomboană, nu vrei?

–          Eu nu. Dar dacă vor ei, dă-le, de ce să nu le dai, dacă ai?

–          Pe colivă! Pe-aia le-o dau!

–          Opreşte-te!… Vezi, de-aia nu se schimbă lumea! Pentru că mai degrabă vrea să se facă după mintea ei decât să facă ce este de făcut!

–          Ce e de făcut?… Ce este de făcut?

–          De trăit iubirea! Atât e de făcut. Adevărata iubire, totală, nediferenţiată! Iubirea lui Hristos pentru toţi oamenii! Gata! Hai c-am stat suficient. Acum trebuie să plec. Pa! Şi-nvaţă să iubeşti pe Dumnezeu în tine, că poate aşa l-oi iubi şi-n alţii!

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi. Bookmark the permalink.

One Response to 10 decembrie 2013

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s