15 decembrie 2013

15 decembrie 2013

–          Aşa, deci, unde rămăsesem?… la iertarea pe care trebuie să o primeşti prin intermediul altui om, reprezentant al planului vibraţional din care urmează să se desprindă un aspect conştient. Şi, în acelaşi timp, un reprezentant al lui Dumnezeu, al iubirii şi inţelepciunii universale. Preotul transmite ceea ce Dumnezeu este: iubire! Iertarea sa este  dorinţa de a vedea toate sufletele întoarse înapoi acasă. Dar nu te poate ierta pe tine, dacă, mai înainte de orice,  tu nu te ierţi pe tine. Neiertarea ta blochează chiar iertarea lui Dumnezeu. Pentru că neiertarea este tot o  manifestare a trufiei.

–          Asta cu iertarea de sine, şi cu dezlegarea din păcat nu mi-e clar. Dacă nu eşti dezlegat, nu poţi să pleci, nu-i aşa?

–          Sufletul îşi adună părţile, îşi strânge firele cu care s-a legat în această experienţă. Îşi ia la revedere de la toate celelalte suflete cu care s-a legat prin invizibile fire şi tangibile poveşti. Dacă nu poate să şi le adune, este ajutat să facă asta. Preoţii, şamanii sau autenticii maeştri, asta pot face, să sprijine procesul de adunare a energiei sufletului, de ridicare a tuturor ancorelor pe care şi le-a pus sufletul într-o existenţă. Prin acţiunea cuvintelor pe care le rostesc, a gesturilor pe care le fac, cheamă la un loc toate acele ancore. Dacă sufletul nu le mai recunoaşte, dacă nu şi le poate aduna, dacă le respinge – cum sunt situaţiile în care vede tot felul de urâciuni de care se sperie, uitând că au fost cândva ale sale – dacă nu are puterea alchimizării acelor aspecte în clipele de dinaintea morţii, atunci sufletul va pleca într-un spaţiu intermediar din care se va întoarce atras fiind de propriile ancore rămase neridicate. De-aceea, atunci când reuşeşti să te ierţi pe tine, pentru toate urâciunile şi greşelile tale, şi reuşeşti să te laşi cu-adevărat în voia lui Dumnezeu, când nu te mai agăţi de nimic altceva in afară de Dumnezeu, atunci drumul ţi-e deschis spre Lumină. Dacă te întorci, te întorci pentru că aşa ai ales tu, nu pentru că ţi-ai lăsat urme, ancore, rădăcini.

–          Te rog, hai să revenim la mine. Cum fac să-mi repar greşelile, să mă eliberez de karma asta, să pot trăi şi eu o viaţă liniştită, să nu mai pierd mereu?

–           Ok. Să le luăm pe rând. Dacă vrei să-ţi repari greşelile doar pentru a trăi o viaţă liniştită, doar pentru a nu mai avea pierderi, atunci poţi apela la orice afirmaţie repetitivă până când iţi modifici tiparul mental. Acesta are legătură cu corpul, cu omul, cu viaţa de acum. Dacă vrei să cauţi o reparaţie la nivel de suflet, să te eliberezi din dualitate şi lanţul karmic, atunci nu viaţa liniştită este ţelul, ci desăvârşirea iubirii. Dacă vrei doar să-ţi fie bine acum şi aici, şi nu te interesează de ce va fi după, este posibil să trăieşti bine, să te simţi bine, dar la ieşirea din corp să-ţi dai seama că ai uitat un lucru fundamental: ai uitat de sufletul tău care nu este totuna cu mintea ta şi cu intenţiile ei. Mintea este tiparul exteriorului, al socialului, al spaţiului de experimentat. Nu este sufletul tău. La ieşirea din acest spaţiu te vei judeca singură şi vei alege astfel să te întorci, să intri într-o altă experienţă, până când vei atinge acea iubire care să te propulseze în libertatea luminii.

–          Bine, dar nu asta trebuie să ne dorim? Să avem o viaţă frumoasă şi să ne bucurăm de ea?

–          Dacă asta înseamnă compromis, dacă asta înseamnă să uiţi de evoluţia sufletului, poate că ar fi bine să nu-ţi doreşti. Bucuria este şi ea o etapă. Încă ţine de acţiune, adică poate antrena oricând reacţiunea. Este greu să te menţii intr-o vibraţie inaltă şi să acţionezi dăruind iubire, binecuvântând totul cu iubirea şi cu bucuria ta. Este foarte greu să te menţii în lume şi să faci aşa. Depinde foarte mult de nivelul energiei cu care ai intrat în această experienţă. Şi depinde şi de destinul ales. Dacă ai ales să parcurgi calea până la bucurie, atunci, acesta este sensul existenţei tale. Data viitoare te vei întoarce pentru a desăvârşi drumul mai departe. Aici apare diferenţa între cei care ştiu de ce au venit şi caută un maestru care să-i ajute pentru a ajunge la iluminare, la eliberare, şi cei care se află în diverse alte experienţe pentru a atinge alte paliere. Şi chiar dacă aud de iluminare, dacă înţeleg ceea ce caută, există şi suflete care eşuează tocmai pentru că se opresc la nivelul bucuriei. Dar, spune-mi ceva: ai încercat să intri tu în tine, în căutarea sufletului tău, pentru a-l auzi pe el ce-ţi spune, chiar şi dacă ceea ce-ţi spune nu-ţi este pe plac? Ţi-ai asumat vreodată această responsabilitate?

–          Cred că da.

–          Crezi sau eşti sigură?

–          Nu ştiu dacă pot să fiu sigură. Cum putem să fim siguri când suntem în legătură cu sufletul nostru şi când intervine mintea?

–          În general, atunci când există o reacţie de tipul câştig sau pierdere, însoţită de o senzaţie de falsă bucurie sau de tristeţe, acela este răspunsul minţii. Dacă, în schimb, trăieşti o stare de pace profundă, de acceptare şi mai ales de  uşurătate, ca şi cum ţi se ridică ceva de pe umeri, din cap sau din piept, acela poate să fie răspunsul sufletului. Dar, acum că mintea ta ştie aceste diferenţe, ea poate mima, se poate preface, poate să-ţi însceneze o senzaţie de uşurare. Ceea ce nu poate înscena este acea linişte, acea pace neomenească, aş spune. Pentru că atunci ea nu este funcţională. Mintea ne poate crea tot felul de iluzii, îşi poate atribui tot felul de calităţi, inclusiv iubirea. Autenticitatea iubirii se verifică în pacea minţii. În absenţă. În lipsa unui unic obiect al iubirii, atunci când toate obiectele sunt la fel, expresii ale iubirii absolute. Când niciunul nu este mai frumos sau mai bun sau mai dorit, când tot ceea ce naşte bucuria autentică este conştienţa originii tuturor celor ce sunt şi a prezenţei graţiei iubirii în locul minţii şi al persoanei tale.

–          Am avut câteva asemenea momente de graţie! Am avut momente in care aproape că nu mai eram eu. Era o stare pe care cu mare greutate mi-am putut-o defini după ce am ieşit din ea. Mi-am amintit de momentele când mă uitam în gol; când eram mică, mă pierdeam cu ochii pe fereastră şi uitam de lecţii. Dar în starea asta parcă nici nu mai ai minte, e altceva, un fel de conştienţă a prezenţei răspândită peste tot, un fel de atotprezenţă şi în acelaşi timp o pierdere a minţii.

–          Este o pierdere a localizării minţii, a identificării ei cu o poziţie în spaţiu şi timp, o identificare cu un sistem limitat de referinţă. Nu poţi spune că trăieşti o stare de fericire atunci când nu este implicată mintea, nu-i aşa?

–          Nu, nu pot să spun că eram fericită, dar nici tristă.

–          Corect. Pentru că fericirea, tristeţea, veselia sau suferinţa sunt concepte ale minţii. În starea aceea de nimic şi în acelaşi timp totul, poţi fi orice, poţi cunoaşte orice, şi orice întrebare se înalţă, orice nevoie, îşi primeste imediat răspunsul. Aceasta este starea de unitate la care ne străduim să ajungem prin meditaţie.

–          Dar nu eram în meditaţie când am avut acele experienţe!

–          Cu-atât mai bine. Meditaţia privită ca şi tehnică, făcută într-un anumit mod este ea însăşi o limită până când reuşim să trecem dincolo de ea, până când şi-a încheiat rolul de tehnică. Atunci ne aflăm într-o continuă meditaţie, adică de unitate cu sinele, cu conştienţa atotprezentă, cu Dumnezeu. De-aceea, oamenii care renunţă la eul care ştie şi vrea să controleze totul, dăruindu-şi experienţa lui Dumnezeu, chemându-l pe Dumnezeu să îi trăiască, nu-şi mai pun problema dacă e bine sau e rău, dacă sunt fericiţi sau nefericiţi. Nu mai există grija asta, pentru că toate grijile s-au topit în actul de încredinţare şi dedicare a vieţii lor lui Dumnezeu. Devoţiunea, devotamentul, încrederea deplină, acceptarea a ceea ce este cu adevărat, aduc lumina adevărului în mintea care nu mai are unde să se ascundă. Şi-atunci când de jur împrejur e doar lumină, umbra nu are cum exista. Atunci nu mai este nici sus, nici jos, nici stânga nici dreapta.

–          Da, da… senzaţia asta de 360 de grade am avut-o şi eu!

–          Foarte bine! Atunci, de vreme ce ştii ce să cauţi, nu te mai pierde în karme, nu te întoarce în trecutul opus prezentului. Ci îndreaptă-ţi iubirea către tot şi către toate acum. La un moment dat, după ce vei trece prin tot felul de teste şi dorinţa ta de a-l cunoaşte şi a fi cu Dumnezeu va rămâne singura dorinţă, graţia iubirii te va locui. Şi toate celelalte ale trupului şi ale minţii îşi vor urma cursul după cum va fi necesar şi folositor. Ţie sau altora din jurul tău.

–          Mulţumesc! Mulţumesc! … Deja mă simt… nu ştiu cum, puternică. Cred că ăsta e cuvântul cel mai potrivit. Am ieşit de sub greutatea gândurilor, karmei, toate celelalte… Puternică şi luminoasă! Mulţumesc!

–          Să-ţi fie cu folos!

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s