16 decembrie 2013

16 decembrie 2013

–          N-am alergat niciodată si n-am luptat niciodată pentru un bărbat. Nu există niciun motiv logic pentru care m-aş putea înhăma la o asemenea luptă! Îmi pare rău, dar ceea ce spui tu, nu se potriveşte absolut deloc cu mine. Îmi este de neconceput. Pur şi simplu nu pot înţelege şi, în consecinţă, nu-ţi pot da nicio idee.

–          Ei, asta-i bună! Cum aşa? Adică n-ai fost niciodată în situaţia de a vorbi cu o altă femeie sau fată să-ţi lase iubitul în pace? Nu te-ai păruit cu nimeni? N-ai schimbat vorbe grele cu niciuna?

–          Nu. De ce-aş fi făcut-o? Dacă iubitul meu nu mă mai iubea sau, mai corect spus, nu mă iubea de fapt, de ce aş fi aruncat această povară în spatele unei femei?  Nu avea absolut nicio vină! Dacă lui i s-a aprins flacăra inimii pentru altcineva, înseamnă că înainte de asta, se stinsese flacăra iubirii pentru mine. E simplu! Şi dacă s-a stins, ce-aş mai fi putut eu face? Nimic. Absolut nimic. Orice aş fi încercat, ar fi fost doar pentru a-mi satisface orgoliul. Orice încercare ar fi fost un fals. O mare păcăleală doar pentru a continua o relaţie care, mai devreme sau mai târziu, ar fi ajuns într-un mare haos. Ba poate chiar în ură, boală, urâciune. Aşa cum vezi multe cupluri la bătrâneţe. Îi vezi  cum îşi aruncă priviri urâte, de zici că s-ar omorî unul pe altul dacă ar putea. Se vorbesc urât unul pe altul, se înjură… Nu draga mea, să nu alergi şi să nu lupţi pentru că aceea nu e iubire adevărată. E atracţie, e karmă, e orgoliu, este o satisfacţie de moment, e orice altceva, dar nu iubire adevărată. Iar eu mi-am dorit mult mai mult s-ating şi să trăiesc iubirea sacră în carne şi oase. Nu ştiu dacă poţi înţelege, nu ştiu dacă pot explica.

–          Tu nu eşti femeie!… eşti altceva, da’ nu femeie!

–          Mi s-a mai spus.

–          Da’ pe tine nu te-a învăţat mama ta că bărbaţii sunt nişte copii care nu ştiu pe ce lume trăiesc şi femeia trebuie să-i îndrume mereu?  Să-i păzească de prostii, să-i aducă inapoi, mereu, la matcă? Că femeia ţine casa?

–          Nu. Pe mine mama m-a învăţat că bărbaţii sunt proşti, incapabili de iubire şi că nu merită să cunoască mai mult dintr-o femeie decât de la talie în jos. Că nici aia nu pot cunoaşte, dar măcar cu-atât se potolesc, se satură şi le ajunge. Numai că eu n-am vrut s-o ascult şi i-am promis că-i voi dovedi că experienţa ei a fost nefericită şi că nu poate fi un model general valabil. M-am încăpăţânat să-i dovedesc că se poate să fie şi altfel. Atâta vreme cât îl recunoşti drept egal şi il respecţi cel puţin pentru scânteia divină ce-l ţine în viaţă, orice om este deschis, nu are motive să se teamă în faţa iubirii. Ceea ce trăieşte în el însuşi, dincolo de mintea sa care este rezultatul educaţiei, al tradiţiei, al sfaturilor de genul ăsta, cum zici tu, acela este adevărul. Dar invers… îţi dai seama că fiecare femeie care devine mamă de băiat este responsabilă de felul in care acel băiat va fi bărbatul altei femei? Îţi dai seama că in funcţie de ce vede, ca şi model, în casă, puiul de om, băiatul acela, va învăţa? Si de la mamă si de la tată va învăţa cum să se poarte cu femeia lui. Chiar dacă prin educaţia ulterioară, din intersectarea cu alte medii şi alte idei şi alte tipare, din, pur si simplu, schimbarea paradigmei între generaţii, se va schimba oarecum modelul parental iniţial, dar el va rămâne mereu, adânc săpat în cortexul omului, toată viaţa. Intr-o situaţie de criză, acel model, acel tipar va răsări pe nesimţitelea. De-aia se spune că moştenim pe unul sau pe altul dintre părinţi. Moştenim comportamentele lor aşa cum ni le-am însuşit de foarte mici. Iar în situaţia cealaltă, când modelul pe care îl vede copilul în familie nu se potriveşte deloc cu sufletul copilului, cu conştiinţa lui, se poate întâmpla să aleagă extrema cealaltă. Să nu facă la fel! În general, şi pe un palier inferior al conştiinţei, copilul devenit adult va avea grijă să nu semene cu părinţii, se va strădui să nu facă la fel. O schimbare poate să apară doar atunci când va deveni, la rândul său, părinte. E foarte posibil să înceapă a scoate la lumină comportamentul moştenit, asimilat în copilărie. Şi-uite aşa, din nebăgare de seamă, de oboseală şi din cauza responsabilităţilor apăsătoare ale vieţii, ajunge să repete povestea. Iubirea autentică este singura armă împotriva acestei repetiţii. Dar cine îşi pune problema cunoaşterii iubirii? Câti oameni doresc să cunoască iubirea?… Dacă viscerele îţi cer, dacă ţi-e dor, dacă te simţi bine, gata, înseamnă că iubeşti. Nu există nicio şcoală a iubirii. Părinţii, obosiţi si preocupaţi să ofere copiilor mâncare si haine, uită să le ofere ceea ce este cel mai important: iubirea, tiparul iubirii în doi. Nu te învaţă nimeni să iubeşti, ci mai degrabă să supravieţuieşti în lumea asta. Se uită esenţialul! Constant! … În perioada în care eşti îndrăgostit, adică ai nevoie de satisfacerea propriilor nevoi, temporare şi acelea, nu bagi de seamă lucrurile care nu-ţi plac, care nu-ţi sunt comune. De-abia după ce ieşi din îndrăgosteală începi să observi, să critici sau să aduni în tine tot felul de lucruri care nu-ţi plac în comportamentul partenerului. Şi chiar dacă încerci să-i spui, efectul s-ar putea să fie unul neplăcut. Pentru că, pe nesimţitelea, iubiţii ajung să intre în competiţie unul cu altul. Aşa încep reproşurile, dorinţa de a-i “plăti” celui pe care l-ai “iubit cum numa-n vis” se poate. Şi-aşa şi este, un vis, din care, dacă te trezeşti, ţi se pare urâtă realitatea, urâtă viaţa. Ai vrea să te întorci înapoi în vis, dar nu mai poţi adormi. Tradiţia îţi spune că trebuie să mergi înainte, obişnuinţa şi inerţia te ţin într-un loc al suferinţei, al sfărâmării şi al pierderii. Pentru ce? De ce? … Sigur că e altceva dacă iubirea este autentică! Atunci, din suferinţa temporară va răsări nufărul la suprafaţa lacului clar şi liniştit. Dar asta se întâmplă rar.

–           Eu cred că extrem de rar! Şi îţi repet, trăieşti în altă lume! Eu nu ştiu cum ai supravieţuit până acum!

–          Am supravieţuit. De ce generalizezi un exemplu, două, trei? Dacă toată lumea ar fi aşa cum eşti tu, dacă toţi ar gândi la fel, cam ce crezi că s-ar putea întâmpla?

–          Nu ştiu. Dar eu aş fi cu siguranţă liniştită şi fără nicio îndoială. Că asta e, mă îndoiesc, nu ştiu dacă e bine ceea ce fac sau nu. Dacă am şansă să-l recuceresc sau nu. Curva aia i-a pus vălul pe ochi! Că de-asta am venit la tine, să-mi spui ce crezi tu. Dar după ce mi-ai spus… cred c-am greşit adresa.

–          De ce vrei să-l cucereşti tu? De ce nu te gândeşti să fii cucerită? Vezi tu, acest aspect al feminităţii s-a pierdut. Pe vremuri, nu femeia trebuia să cucerească un bărbat, ci viceversa. Şi de ce o faci curvă pe o surată a ta?

–          Ţi-am spus că trăieşti în altă lume, una paralelă rău! Păi, intre timp, aici, in lumea noastră, s-a înmulţit numărul femeilor şi a crescut numărul homosexualilor, printre altele, de-aia!

–          Şi numărul lesibienelor, de asemenea.

–          Femeile au ajuns lesbiene pentru că s-au făcut bărbaţii homosexuali!

–          Nu-i adevărat! Omul, care înseamnă suflet şi trup, caută să cunoască iubirea, caută să fie fericit, să trăiască in bucurie şi armonie, să exprime cât de cât iubirea sacră. Acesta este un tipar natural si originar. Dintotdeauna au existat suflete care nu s-au putut recunoaşte în trupurile de un anumit gen sau sex. Dintotdeauna au existat suflete care au căutat să trăiască iubirea in corpuri şi li s-a întâmplat să recunoască şi să poată trăi acea iubire autentică într-o relaţie cu o persoană de acelaşi sex. Sunt foarte mulţi oameni care manifestă asta, fără să-şi permită, însă, să trăiască în afara regulilor, fără să trăiască o iubire fizică. In felul ăsta aceste persoane evită să fie numite homosexuali sau lesbiene. Îşi reprimă aceste impulsuri până când ajung să le transceadă şi foarte bine fac, pentru că odată depăşite impulsurile sexuale, iubirea avansează pe calea împlinirii sale în cele mai înalte planuri. Dar aceia sunt puţini. Si ei se indreaptă spre cunoaşterea iubirii divine. Odată ce-au cunoscut iubirea, nu se mai pot întoarce în planurile astea. O parte din cei care isi exprimă fizic iubirea împreună cu o persoană de acelasi sex, dacă te uiţi cu atentie, ai să observi că, de fapt, caută recunoaşterea sau mimarea aceloraşi două principii, masculin şi feminin. Aceia au altă experientă de trăit. Dar atunci cand ambele principii se reunesc în deplină armonie şi iubire intr-un singur corp, n-are importanţă de ce sex, atunci putem vorbi despre un corp iluminat.  Asta n-are legătură cu homosexualitatea. Asta înseamnă transcenderea sexualităţii, a dualităţii masculin-feminin. 

–          Măi, femeie! Sau ce-oi fi tu! Nu ştiu dacă mi se pare, dar aşa mi se pare, că tu iei partea homosexualilor şi lesbienelor! Aşa e?

–          Nu iau nicio parte. Încercam doar să explic de ce nu-şi pot accepta trupurile şi sexul aceste suflete-persoane! Pentru că nu rezonează cu trupurile şi pentru că aflându-se în căutarea iubirii sacre, despre care încă îşi amintesc, s-a întâmplat să rezoneze cu o persoană de acelaşi sex. Persoana aceea poartă, este locuită de un suflet partener. Un partener al drumului către desăvârşire. De ce crezi tu că cei care îl caută pe Dumnezeu trăiesc abstinenţa sexuală?… Nu vorbesc despre situaţiile în care această atitudine este forţată, este determinată de factori exteriori, de media, de societate, de influenţa mediului, de manipulări, de situaţii de abuz sexual care amprentează psihicul. Din păcate, sunt prea multe asemenea situaţii. Vorbesc despre acea trăire interioară care are legătură cu sufletul, cu amintirea sufletului… Iar sufletul nu are sex, dar poate că trăieşte în multe alte dimensiuni şi lumi paralele sau trecute, depinde cum vrei să-nţelegi  spaţiul manifestării, şi acolo are trupuri marcate de unul dintre principii. Dacă un suflet a experimentat foarte mult într-un corp de femeie sau pe un alt palier, intr-o formă care accesează principiul feminin, îi va fi foarte greu să fie un bărbat autentic la prima experienţă într-un corp de bărbat. Pentru că, oricât credem noi că este uitat din adevărul lumii spiritului, tot nu se uită complet. Şi sunt momente în care conştienţa omului se îmbină cu cea a sufletului, şi-atunci mintea umană este inundată de o altă stare, acea stare a iubirii fără de sex. Iubirea nu e nici feminină, nici masculină. Depinde, bineînţeles de nivelul de înţelepciune al sufletului atunci când întră într-o experienţă umană, căci…

–          Băi, îmi pare rău că te-am deranjat! Zău! Cred că ţi-am ocupat timpul degeaba! Mă duc să vorbesc cu Flori, că poate are ea să-mi dea oarece sfaturi! Te pup, ai grijă de tine! Pa!

–          Bine, cum vrei tu. Dar ai grijă să nu te păcăleşti. Să nu ajungi să suferi mai tare după ce obţii ceea ce vrei acum. La revedere! Si succes!

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to 16 decembrie 2013

  1. geluodagiu says:

    “- Băi, îmi pare rău că te-am deranjat! Zău! Cred că ţi-am ocupat timpul degeaba! Mă duc să vorbesc cu Flori(n), că poate are (el) să-mi dea oarece sfaturi! Te pup, ai grijă de tine! Pa!

    – Bine, cum vrei tu. Dar ai grijă să nu te păcăleşti. Să nu ajungi să suferi mai tare după ce obţii ceea ce vrei acum. La revedere! Si succes!”

    Mi-am imaginat că ar fi scris un el, acest text. Încerca-ți să citiți din această perspectivă!
    Mi-am permis să modific textul dintre ghilimele(pentru exemplificare). Micile modificări se află între micile paranteze.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s