17 decembrie 2013

17 decembrie 2013

–          De ce-ar fi folositor un asemenea val de negativitate?

–          Cum de ce? Pentru a conştientiza existenţa negativităţii, în primul rând. Pentru a-i da atenţie. Apoi, pentru a acţiona în sensul eliberării de sub influenţa ei. Dacă zilele astea ai reacţionat la ceva, cumva, dacă într-o măsură mai mică sau mai mare ai răspuns valului de negativitate, acel lucru, acel răspuns ivit din tine este portiţia prin care te conectezi în general şi inconştient cu acele frecvenţe şi  în alte situaţii, nu doar acum.Mai précis, în felul acesta menţii în viaţa ta rădăcinile acestui program.  Acum situaţia este cronică, evidentă, dar există şi momente în care în mediul înconjurător nu există o asemenea  masivă prezenţă a întunericului, dar asta nu înseamnă că nu te conectezi cu el, că nu-l hrăneşti, că nu-i dai posibilitatea să te menţină în aceleaşi lanţuri ale iluziei.

–          Păi, dacă întunericul este o iluzie, şi gândeşti asta, crezi asta, ce putere poate să mai aibă asupra ta?

–          Puterea iluziei, puterea corpului fizic aflat într-o luptă continuă pentru supravieţuire.

–          Nu-nţeleg!

–          Ca să transformi corpul fizic într-un corp exclusiv de lumină, trebuie să renunţi la viaţa asta. Şi dacă n-o poţi face, atunci mai bine nu te amăgi, nu te antrena în tot felul de practici pe care nu le poţi duce la desăvârşire. Corpul, adică şi mintea, trăiesc în acest câmp, în benzile de frecvenţe în care de când deschizi ochii şi până ii închizi, ar trebui să fii foarte atent, nicio clipă relaxat pentru ca nu cumva să nu bagi de seamă vreo alunecare. Alunecările astea pot fi stârnite de mediul înconjurător, dar a nu băga de seamă ispita asta din exterior, şi a lucra continuu cu tine şi cu interiorul tău, este extrem de greu atunci când eşti în lume. Eşti o fiinţă socială, eşti bătut de vânturile dualismului, atras de-o nedreptate sau de-o incorectitudine, împins să reacţionezi. În clipa aceea, dacă reuşeşti a conştientiza această ispitire, poţi opri reacţia, dar dacă nu eşti atent şi nu înţelegi ce-ţi propune atât de subtil acea situaţie, vei reacţiona într-un fel sau altul. Înţelepciunea activă, în viaţa socială, este foarte greu de trăit, foarte greu de menţinut. Nu e deloc mai uşor, ci dimpotrivă.

–          Bine, dar eu m-am dăruit, am renunţat la eul care dorea să conducă această viaţă, am renunţat la egoul ştiutor şi m-am incredinţat lui Dumnezeu. Mi-am lăsat corpul şi viaţa în mâinile Lui!

–          Foarte bine! Uneori este posibil ca o reacţie de genul ăsta să fie o manieră prin care Dumnezeu foloseşte personalitatea, eul omului pentru a ajuta pe alţii. Întotdeauna, însă, în spatele unei reacţii de genul acesta, se găseşte şi iubirea. Dacă păstrăm eul, şi-l folosim pentru că altfel nu se poate, dar ceea ce îl mână pe-acest eu să reacţioneze, în orice reacţie a sa, este iubirea, nu altceva.  Nu dorinţa de a-i fi bine corpului şi minţii, nu nevoia de a satisface plăcerile eului.

–          Acţiunile şi reacţiunile astea vin tot din iubire şi din dorinţa de a îndrepta un rău sau o nedreptate. Nu din dorinţa de a-mi fi mie bine.

–          Eşti sigur că nu din dorinţa de a-ţi fi ţie bine?

–          Nu, pentru că mă gândesc şi la alţii, nu doar la mine!

–          Sau îi iei şi pe alţii în tabăra ta pentru a masca nevoia personală şi egoistă?… A accepta orice situaţie, până la limita pe care o avem fiecare, este un nivel al acceptării. Dar Iov? Pilda lui Iov ne arată că el îndură orice, fără să comenteze, fără să se întoarcă împotriva lui Dumnezeu, oricât de greu i-a fost, oricât a pierdut, oricât a suferit, până când ajunge să îi fie testată credinţa dincolo de limite, atunci când i se cere viaţa fiului său. Iov nu ştia că acestea erau testele şi încercările la care nu Dumnezeu îl supunea, ci Satana, în dorinţa de a-I dovedi lui Dumnezeu că nu există om care să aibă atâta credinţă şi iubire de Dumnezeu. Că omul este laş şi fricos în faţa suferinţei şi este gata să se facă mai degrabă frate cu dracul decât să meargă mai departe prin lipsuri şi suferinţă. Iov nu şi-a pus întrebarea “ce-am făcut de mi-ai dat să sufăr aşa”, ci s-a gândit că aşa vrea Dumnezeu. S-a supus cu totul.

–          Ştii ceva, eu cred că poveştile astea au fost scrise special, ca să determine oamenii să creadă, să aibă modele, să se menţină o anumită credinţă, într-un anumit tipar de comportament prin frică. Eu cred că atâta vreme cât un document conţine ameninţări şi blesteme, te obligă la angajamente faţă de persoane sau lucruri necunoscute, el are o vibraţie suficient de joasă.

–          Poate la fel de joasă precum era şi vibraţia persoanelor din timpurile în care a fost conceput, persoanelor cărora li se adresa, nu?

–          Da, posibil. Dar nu e posibil să stai deoparte şi să te uiţi la nedreptăţi, la minciuni şi laşităţi, să te uiţi la bătaia de joc a unora, la lipsa de orice respect şi să nu faci nimic! Eu nu cred că în asta constă evoluţia spirituală!

–          Totul depinde de felul în care pui în cuvinte. Dar vom vorbi mai mult despre asta mâine, acum e târziu. Noapte bună!

–          Noapte bună!

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s