18 decembrie 2013

18 decembrie 2013

–          Bun, să zicem că este aşa, că programul ăsta a fost conceput pentru a funcţiona între anumite limite ale conştiinţei, în paliere joase ale vibraţiei. Atunci înseamnă că Iisus a fost un fel de hacker, s-a strecurat în program şi a spart codurile. Le-au trebuit 70 de ani să-i şteargă urmele, să inventeze altele, să scrie poveşti care să transforme urmele vii, amintirile transmise copiilor celor care erau în viaţă şi fuseseră martori la minunile pe care le-a făcut Iisus. Să spunem că ar fi făcut chiar şi un compromis major, lăsând anumite poveşti sau fragmente din ele, îmbrăcând  adevărul în tot felul de voaluri ale minciunii, tocmai pentru a fi veridice poveştile inventate. Pentru că ştiau şi ei acest lucru, necesitatea existenţei sâmburelui de adevăr pentru validarea existenţei oricărui lucru, şi cunoşteau tehnicile manipulării credinţei colective cu siguranţă. Asta e clar. Dacă nu au putut fi siguri că omoară toţi martorii, atunci au avut grijă să transforme adevărul şi să lase moştenire alte poveşti. Pe de altă parte, aveau şi o cale de a urmări procesul, cum se petrecuse “anomalia”.

–          Stai, stai puţin! De ce te-ai aprins aşa? Şi de unde îţi vin asemenea idei?

–          De unde îţi vin şi ţie ideile, nu? Nu ne vin din acelaşi loc? Sau tu ai o antenă mai specială care prinde alte universuri?

–          Ok, dacă te-ai aprins, atunci continuă. De ce crezi că liderii din acea vreme au procedat aşa, au transformat invăţăturile lui într-o religie?

–          Ca să poată controla, bineînţeles. Să nu uităm că tot romanii au preluat şi conducerea acelei religii. Ba, mai mult, au continuat să omoare şi o mie de ani mai târziu orice urmă de cunoaştere, de accesare a puterilor cu care omul este înzestrat. Au ars pe rug şi au inventat orice fel de păcate, oricâte erau necesare pentru a împiedica progresul ştiinţei. Şi nu mă refer doar la astronomie sau matematică, ci la întregul ştiinţelor, la ştiinţele spirituale, care cuprind toate ştiinţele de azi plus cele aşa zis ezoterice şi-ncă cateva de care poate n-am auzit.

–          De ce?

–          Cum de ce? Din acelaşi motiv. Odată cu explozia oricărei ştiinţe, mai devreme sau mai târziu avea să se ajungă la descoperirea tuturor. Era un proces imposibil de oprit. Aşa că, ceea ce a avut de făcut Iisus, a făcut: a distrus lumea aceea, şi a deschis calea spre libertate, spre adevăr, spre adevărata viaţă! Nu l-au putut împiedica, pentru că mult prea subtile au fost căile lui, neaşteptate şi de neoprit. Era prea târziu cand au inţeles.

–          Şi totuşi, de ce ar fi vrut nişte oameni, fie ei şi lideri, să oprească progresul omenirii?

–          Pentru că şi-n vremea aceea şi-n orice altă vreme, liderii sunt convinşi că ei sunt stăpâni, ei deţin puterea, şi, prin urmare, au şi responsabilitatea de a-i controla şi a-i conduce pe cei peste care sunt lideri. Probabil erau şi infestaţi cu ideea că ei sunt cei aleşi, doar ei, sau poate că urmau, la rândul lor, ordinele altora, ordinele “zeilor” în care credeau. Forţa era la mare preţ, mai mare decât înţelepciunea, deşi, diabolica înţelepciune de a aranja lucrurile într-o asemenea manieră încât să le servească interesele a fost cu siguranţă de partea lor. Era epoca cuceririlor, a stăpânirii pământurilor şi bogăţiilor. Funcţia de soldat a bărbatului era prioritară. Şi dacă nu era soldat, atunci era preot.

–          Şi nu crezi că toate astea ar fi putut fi nişte procese naturale? De ce crezi că ar fi fost opera unor minţi umane şi nu ar fi făcut parte din procesul evoluţiei conştiinţei umane?

–          Pentru că înainte de epoca asta, conştiinţa umană, nivelul înţelepciunii ei era foarte ridicat. De ce-ar fi scăzut? N-are niciun sens!

–          De-a lungul istoriei se vede un continuu flux şi reflux, un ritm natural care se manifestă prin creşteri şi descreşteri, o inspiraţie şi-o respiraţie. Poate că acesta este ritmul natural al dezvoltării, al evoluţiei, nu crezi?

–          Chiar şi dacă este aşa, gândeşte-te că înainte de Iisus, în zona Mesopotamiei, în Sumer ca şi în India sau China, cultura şi ştiinţele erau extrem de avansate. Dar nu-mi doresc să mă afund tot în istorie. Eu vreau să discutăm despre taina cea mare, despre calea ce-l repune pe om în drepturile lui. Îl eliberează. Şi poate că eliberează şi planeta de tot răul ăsta.

–          Vom discuta. Dar nu acum. Pe mâine!

–          Ah, ok, sigur că da! La revedere!

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s