2 ianuarie 2014

2 ianuarie 2014

–          Eu am fost la film azi, şi mai bine nu m-aş fi dus! Am aflat din filmul Hobbit – Desolation of Smaug, că forma întunericului, acel întuneric care se opune luminii, care se ascunde de ea, este chiar forma omului! Când Gandalf, vrăjitorul luminii, izbeşte cu băţul în pământ şi cere să se arate întunericul, mai intâi se iveşte lumina invocată de el, îl înconjoară şi îl protejează într-o sferă de energie. Apoi apar şi umbrele negre care se izbesc cu forţă de-această sferă, cu din ce în ce mai mare forţă, până când, din foc tâşneşte distrugerea şi răul, iar întunericul ia forma corpului uman. Imaginea se repetă de patru sau de cinci ori. Aceeaşi formă pe care o revedem şi în ochiul Dragonului Smaug, în pupila sa verticală. Aceasta să fie imaginea şi înţelegerea naturii binelui şi a răului pe care o are autorul poveştilor? Aceasta este concepţia regizorului, ori a scenografului?… Corpul omului este intunericul? Susţine povestea biblică precum că oamenii creaţi de Dumnezeu în ziua a şaptea, muşcând din fructul Pomului Cunoştinţei Binelui şi Răului, alungaţi apoi în afara perimetrului grădinii raiului, au continuat să se-nmulţeasca pe Pământ, înmulţind răul chiar de la primele progenituri?…  Nu ştiu, dar mă gândeam atunci că se accentuează din ce în ce mai mult ideea asta cu răul omului sau cu felul în care se poate manifesta întunericul cel mai bine: prin om!

–          Şi, cum, ăsta este mesajul filmului?

–          Nu ştiu care este mesajul filmului, asta a fost doar partea a doua, dar ştiu că informaţiile audio-vizuale complexe, de tipul filmului, pot acţiona pe multe paliere ale conştiinţei, ale procesării mentale. Pot influenţa mintea subconştientă chiar mai mult decât ne putem noi influenţa prin autosugestie.

–          Bine, dar aşa sunt aproape toate filmele! De ce te-ai supărat pe ăsta?

–          Cred că m-am supărat pe mine însămi, că n-am vrut să merg la acest film, am făcut-o însă de dragul unei prietene. Am ajuns să refuz multe asemenea întâlniri sau intersectări, poate de lene, de oboseală, nu ştiu, dar mi se pare prea mult de curăţat in câmpul meu mental după asemenea oroare. Iar filmul ăsta chiar poate induce multe idei. Cantitatea de cruzime, de luptă, de moarte este net superioară cantităţii în care ni se înfăţişează binele. Tema principală este lupta.

–          Bine, dar care este subiectul, că eu nu ştiu?

–          În prima parte a filmului se povesteşte despre regatul gnomilor, fiinţe elementale care trăiesc într-o cetate construită chiar în interiorul unui munte numit Muntele Singuratic. Ei scot aur şi diamante şi alte pietre preţioase din munte, construiesc cel mai frumos regat pe care îl va distruge un dragon ce va deveni singurul stăpân al muntelui. În partea a doua a filmului, câţiva gnomi, printre care nepotul regelui ucis, împreună cu un hobbit şi cu Gandalf, vrăjitorul, fac echipă şi pleacă pentru a redobândi cetatea, mai cu seamă, însă, pentru a intra în posesia unei pietre foarte speciale pe care o descoperiseră minerii în primul film, înainte de-a veni dragonul. De altfel, distrugerea regatului, moartea care pustieşte neamul gnomilor se întâmplă tocmai pentru că descoperiseră “inima muntelui”, o piatră cu o mie de faţete, cu zece mii de străluciri, o piatră în care este încapsulată lumina din care toate s-au făcut. Arkenstone străluceşte ca argintul în lumina focului, ca apa în lumina soarelui, precum zăpada în lumina stelelor şi ca ploaia în lumina lunii. Această piatră devenită simbol al regalităţii gnomilor, atrage după sine distrugerea, moartea, pustiirea. Cei care deţineau aurul si bogaţiile din interiorul muntelui, deţineau acum şi esenţa elementelor. Şi totuşi, după sute de ani şi după ce-a asistat la distrugerea lumii sale, nepotul regelui gnomilor se întoarce să-şi recupereze cetatea, şi, mai cu seamă, să ia această piatră specială. Cum ştia că el nu ar fi putut s-o ia, îl trimite pe hobbit, care, într-adevăr, o descoperă, nu fără a-l trezi din somn pe dragon.

–          Hm, destul de iniţiatică povestea!

–          Da, numai că filmul ăsta, al doilea, se termină cu imaginea dragonului care iese din fluviul de aur topit în care căzuse, îşi scutură aripile încărcate de pulbere de aur şi porneşte să distrugă oraşul oamenilor spunând: “Eu sunt foc. Eu sunt!”

–          Oh, deci existau şi oameni!

–          Da. Elfi, gnomi, hobiţi, oameni, interacţionau şi îşi aveau fiecare cetatea sa. Orcii, însă, sunt cele mai urâte făpturi, cele mai crude, soldaţi puşi în slujba întunericului, doritori doar să ucidă, suprema lor plăcere. Erau duşmanii tuturor. Toate neamurile se temeau de orci. Odată cu înmulţirea orcilor, se înmulţeşte şi numărul păianjenilor ce cuceriseră o pădure aflată în apropierea regatului elfilor. Pădurea era foarte deasă, astfel că lumina soarelui nu putea fi văzută. Ceva ciudat se petrecea în acest codru: apăreau halucinaţii, simţurile erau afectate, mintea o lua razna şi atunci veneau  şi păianjenii să-şi înfăşoare victimele în plasă.

–          Mda, sugestiv, ce să zic!… Halucinaţiile, adormirea raţiunii, pierderea simţului orientării, infăşurarea în plasă… se întâmplă şi în ziua de azi. Soarele şi lumina lui reprezintă singura călăuză a vieţii. Dacă nu mai vezi soarele, dacă e negură, cum este negura asta pe ţară de-atâtea zile, omul nu mai e stăpân pe sine. Şi-atunci, forţe din umbră, ascunse în umbra lumii, unite în acelaşi scop, înconjoară, sufocă, suprimă. Nu ştiu de ce te superi, că până la urmă filmul este o metaforă despre ce trăim noi azi. Goana  după aur, după esenţe, după resursele extrase din măruntaiele pământului, răul parşiv care încearcă să transforme lumina, care foloseşte oamenii ca pe sclavi…

–          Şi dacă ştii lucrurile astea, la ce să le mai vezi?!… Dacă ar fi prezentat o soluţie, dacă ar fi avut un efect de trezire, de conştientizare…  dar la nivel general, cine stă să privească totul ca pe-o metaforă? Câţi îşi pot curăţa câmpul mental după ce li se spune în film: “pregătiţi-vă, veţi muri!”?

–          Da, aici ai dreptate! Ce să spun, la câte şi cum se petrec toate, poate că nici nu există altă variantă.

–          Ce vorbeşti? … cum să nu existe altă variantă? Întotdeauna există!

–          Trebuie să existe şi suficient de mulţi oameni care să creadă în ea.

–          Eu cred că există, dar nu sunt uniţi. Ba chiar este sprijinită această separare, pentru că ceea ce separă este chiar umbra. Iar umbra umbreşte mintea. Felul în care gândesc şi exprimă oamenii lumina, iubirea, viaţa este însăşi separarea. Cuvântul care separă, care delimitează, care pune în opoziţie, care este privit din atâtea unghiuri, încât se multiplică în zecemii de lucruri.

–          Cuvântul care zămisleşte, cuvântul care manifestă, care atrage în manifestare este departe de măruntele cuvinte din planurile mentale. Pentru a ajunge la acel înalt nivel, pentru a accede la planul spiritual al cuvântului, omul trebuie să-nveţe mult şi multe. Apoi, când mintea tace şi oamenii se iubesc, se contopesc, şi-atunci ei sunt puternici. Atunci puterea iubirii se uneşte într-o singură credinţă. Şi-acea credinţă, acea trăire va străluci lumina peste tot, astfel că umbra nu va mai fi. Chiar crezi că oamenii vor să renunţe la umbră, să renunţe la cuvintele cu care judecă şi-mpart lumea, cu care se rănesc unii pe alţii? Chiar crezi că oamenii îşi doresc cu-adevărat să stea drepţi în lumina adevărului?…  Neascunşi în umbra confortabilă, în umbra în care responsabilitatea nu le aparţine, stau prea puţini oameni. Eu aşa cred. Şi-atunci, pentru ceilalţi, cei mulţi, poate că ăsta este mersul firesc al lucrurilor.

–          Vai, eşti de-un pesimism ucigător!…  Nici nu vreau să te mai aud. Am plecat! Pa!

–          Că nu vrei să mă auzi, nu înseamnă că n-ai auzit deja. Dacă te temi, teama se întoarce la tine. Te urmăreşte din umbră! Aşa că, atunci când nu te vei mai teme pentru nimic, când tot ceea ce conştientizezi a fi rău şi nefolositor vei putea schimba în bine şi folositor, şi oamenii vor avea o altă şansă. Dacă îţi pasă de ei, atunci ţine cont de asta. La revedere!

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s