3 ianuarie 2014

3 ianuarie 2014

–          Întotdeauna m-a iritat lipsa de logică şi mai ales lipsa dorinţei de a gândi dincolo de regulă, dincolo de cutia în care ai fost împachetat! Întotdeauna m-a iritat comoditatea unora care, chiar dacă ar putea să facă mai bine sau un bine, preferă să-şi ţină capul jos, aplecat, în cutia regulilor, refuzând să-şi asume responsabilitatea sau pur şi simplu refuzând să se “consume”. Cine ştie, dacă îşi asumă responsabilitatea, s-ar putea să-şi piardă serviciul ori s-ar putea să dea idei altora care, după ce se vor descotorosi de prezenţa sa, a celui care a îndrăznit să aibă acea idée strălucită, vor profita de ea, de idee. Vedem asta atât de des! Peste tot, în orice domeniu. Persoane care citesc, merg la şcoli, merg la cursuri, învaţă de la alţii, apoi îşi asumă totul ca fiind izvorât din propria inteligenţă exclusiv. Îşi croiesc astfel calea pentru a avansa în ierarhia socială, atât de mult râvnită şi, bineînţeles, încurajată de marea ierarhie piramidală a lumii. Oamenii nu mai sunt cântăriţi după virtuţi, ci după diplome. După cantitatea de diplome şi după renumele instituţiei care le-a acordat diploma.

–          Aşa este. Dar ierarhia asta păstrează ordinea. Este şi ea necesară.

–          Păstrează separarea treptelor, desigur. O fi necesară, o fi fost necesară, dar a otrăvit prea multe suflete. Aleargă disperaţi după faimă şi renume, plătesc cotizaţii grase să intre în cluburi şi structuri care manipulează din umbră sau, mai nou, chiar la vedere libertatea şi bunăstarea omului. Chiar fructele muncii sale, şi astea sunt numărate şi împărţite după măsura lor, a “împărţitorilor”. Ca pe vremea lui Iisus! Banii oamenilor simpli care voiau să aducă ofrande la templu nu erau buni, erau murdari. Trebuiau inlocuiţi cu alţii, “curaţi”, iar pentru asta, bineinţeles, trebuia plătit un preţ! De ce n-o fi dărâmat atunci bisericile alea, structurile alea sunt prezente şi azi! Aceleaşi!…  Care cum ajunge şef de magazin, îşi plimbă mâna prin păr, îşi înalţă bărbia şi-şi flutură superior genele răspunzându-ţi că asta e regula.

–          Dacă e regulă, asta e, trebuie să te supui.

–          Regula trebuie să servească bunului mers al lumii, da?

–          Da.

–          Şi-atunci, ca şi legile economice sau financiare, fiscale sau judiciare, se schimbă în funcţie de interesele sau de inteligenţa aflată la putere, da?

–          Ei, nu chiar. Regulile astea morale se schimbă mai greu. Ştii cum spune prietena Annei Karenina, “dacă ai fi încălcat legea, aş fi continuat să-ţi calc pragul, dar tu ai încălcat regula.” Incălcarea unei reguli a moralei sociale, a tagmelor sociale punea în pericol echilibrul social mai mult decât încălcarea unei legi. De-aia se tem oamenii de cei curajoşi sau pasionaţi, de cei care-şi afirmă şi indrăznesc să şi trăiască adevărul! Pe ăştia îi aruncă la marginea societăţii ca pe nebuni.

–          Sigur, că dacă le zgâlţâie prea tare scaunul pe care tocmai ce l-au apucat?!…

–          Vezi, ştii!

–           Ştiu. Dar parcă mi-e din ce în ce mai greu să trec peste silă, peste revoltă, să mă adâncesc în spirit şi să nu reacţionez, să am răbdare şi să cred că se vor schimba toate astea, că se va dărâma si piramida aia mare cândva! Uneori, când văd ipocrizia şi trădarea şi înşelăciunea aşa îmi vine câte-o senzaţie că dacă aş avea un ciocan imens în mâini, m-aş învârti cu el în cerc şi-aş dărâma tot, toate mucavalele astea, tot cartonul ăsta sclipitor. Iar când mai aud şi lătrături inutile, doar aşa, de băgare în seamă, atunci chiar că mi-e şi mai greu.

–          Toate astea sunt permise şi se întâmplă cu acordul fiecăruia dintre noi. Noi menţinem aceste lucruri pentru că noi credem în ele, noi credem că sunt necesare, noi credem că altfel nu se poate. Noi alegem să urmăm regula, de fapt, nici nu ne obligă cineva. Ne poate constrânge şi influenţa, dar de obligat, nimeni nu este obligat. Pur şi simplu alege să facă aşa, să joace cum i se cântă. Alege să creadă că asta e, şi altfel nu se poate. Alege să creadă că nu contează ce face sau ce gândeşte sau ce alege el. Alege binele temporar şi iluzoriu al hainei, al corpului. Alegerea este şi ea limitată şi pendulează între două opţiuni, în cazul unor persoane foarte inteligente chiar între trei opţiuni. Dacă apare şi o a patra opţiune, atunci avem de-a face cu un geniu!

–          Aşa e! S-au obişnuit să gândească între două puncte care mărginesc o dreaptă. Pendulează de la un capăt la altul. Se dau cu capul când de unul, când de altul. Dar să privească în sus, nu! Sau mai e varianta alergării pe circumferinţa cercului. Pleci dintr-un punct, ajungi tot în ăla!… Auzi, dar chiar m-am enervat şi eu. Hai, că oricum n-are rost să ne vorbim tot noi între noi, că ne spunem lucruri pe care le ştim amândouă. Hai să mergem în parc, să ne uităm la răţuşte, la pescăruşi, la apă, la cer şi la copaci, că ne face sigur mai bine decât să boscorodim ca două babe incapabile să facă ceva.

–          Of, aşa e! Da’ măcar m-am mai răcorit!

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s