4 ianuarie 2014

4 ianuarie 2014

–          Până la urmă, la ce ne serveşte chestia asta cu vârsta, cu anii, cu timpul măsurat? Că mie mi se pare doar o presiune în plus. De parcă n-ar fi suficient că trebuie să înveţi atâtea despre corpul tău, despre mediul in care te-ai născut, despre alţii şi altele, mai trebuie să inveţi şi că ai doi ani şi trei luni, şi patru luni, şi cinci… şi tot aşa până pe la şapte-opt ani, după care, nu prea mai contează lunile dintre ani. De ce?

–          Măsura timpului aranjează mărgelele pe-un fir, firul experienţei tale pe Pământ, în acest corp. Aranjează istoria omenirii, organizează experienţa într-un cadru aparent delimitat. La vechii greci, Khronos era zeul timpului, un zeu în formă de şarpe, cu trei capete: unul de om, unul de taur şi unul de leu. Consoarta acestui zeu era şi ea tot o şerpoaică. Se spune că ei au înconjurat oul primordial şi l-au rupt în două, astfel formându-se pământul, marea şi cerul. Dacă şarpele este cel care a făcut ca oamenii să devină muritori, aşa cum scrie şi în Geneză, atunci iată că Tatăl-Timp, bătrânul cu barbă care ţine în mână cercul zodiacului este “vinovat” de limitarea noastră.

–          Bine, dar tot la vechii greci mi se pare că apare şi zeitatea Aion, timpul etern sau eternitatea.

–          Etern în sensul de ciclicitate, căci şi Aion ţine în mână cercul zodiacal. Nu arată ca un bătrân, ci ca un tânăr, însă tot în limitarea cercului zodiacal se manifestă.

–          Deci, aceştia ar fi zeii stăpâni peste oameni şi peste experienţele sufletelor în lumea oamenilor?

–          Odată intrate în tărâmurile manifestării, fragmentele de energie trec prin această roată a timpului şi intră în manifestare într-unul din cele şapte tărâmuri posibile: tărâmul zeilor, al semi-zeilor, al oamenilor, al animalelor, al plantelor, al mineralelor, al spiritelor rătăcitoare sau al demonilor. Este un univers al evoluţiei, pentru că în oricare dintre aceste tărâmuri ar fi intrat un fragment desprins sau o scânteie de lumină ori un suflet, cum vrei să-i spui, va trebui să acumuleze atâta cunoaştere şi experienţă şi atâta energie încât să poată răspunde gardienilor timpului fără de greş, să poată trece înapoi in marea luminii, în oceanul conştiinţei din care s-a desprins.

–          Adică poţi intra într-un tărâm foarte înalt, ca zeu, să spunem, şi să ajungi în următoarea viaţă plantă?

–          Da, dacă nu ai conştientizat ce eşti şi te-ai manifestat mai degrabă ca o plantă. Va trebui să urci toată scara până la om. De-acolo în sus nu mai e mult, dar e greu.

–          Cum adică, dacă ajungi om sau intri pentru prima dată în universul ăsta manifestat ca om, nu mai poţi coborî dacă greşeşti?

–          Omul este la mijloc, este mijlocul şi din acest punct de vedere este cea mai înaltă formă de manifestare. In aceste tărâmuri, omul este ca şi inima intr-un corp: dacă bate, există viaţă si constienţă, dacă nu mai bate, nu mai există nimic. Este potenţialul deplin al evoluţiei conştiinţei din acest univers al manifestării. Odată atins acest nivel, conştientizat acest potenţial, nu mai este posibilă coborârea în celelalte matriţe de conştiinţă colectivă cum este cazul animalelor, de pildă. Sunt semi-zei care se întrupează în oameni pentru a accede la tărâmul zeilor, pentru a acumula experienţă şi energie astfel încât să poată urca pe ultimul palier. Sunt suflete înalte, cu o înaltă cunoaştere şi o putere energetică mare care aleg să se întrupeze în tărâmul oamenilor nu doar pentru a-i ajuta pe cei care vin de jos, dar şi pentru că o atare experienţă le poate propulsa în tărâmul zeilor. Zeii sunt fiinţele iluminate care stau cu o faţă în lumină, cu alta în materie, primesc şi transmit mai departe informaţia din oceanul luminii. Dacă se întâmplă să fie mai atraşi de materie decât de lumină, decad, îşi pierd legătura sau locul cald şi confortabil, şi alunecă în materie. Alunecă de tot. Această alunecare este de folos pentru că sporeşte materia. Este ca şi cum toată cunoaşterea, energia şi puterea se dăruiesc tărâmurilor inferioare. Se împrăştie în toate domeniile de frecvenţă, de conştiinţă, şi toate beneficiază. Se poate asemăna de pildă, cu rodul unei plante, seminţele pe care le produce planta pentru ca apoi să le piardă. Seminţele cad pe pământ, prind viaţă devin la rândul lor plante, iar planta-mamă o ia de la capăt, repetă acelaşi ciclu, acelaşi tip de experienţă.

–          Bun, dar timpul, tot n-am înţeles, la ce e bun? Şi e adevărat că există linii temporale în care ne putem întâlni tot cu noi, în alte dimensiuni? Cu noi din viitor, să spunem?

–          Tot ceea ce noi denumim într-un fel, capătă viaţă, capătă sens. Ceea ce observăm şi denumim, devine realitate. Liniile temporale sunt de fapt domenii  ale vibraţiei, câmpuri sau paliere de frecvenţe în care conştiinţa trăieşte o experienţă. Dacă te regăseşti sau reîntregeşti în mai multe asemenea domenii, tărâmuri, paliere, dimensiuni, te apropii de sfârşitul jocului. Sau al visului. Visul există atâta vreme cât există un creier conectat la acea vibraţie, care are acces la acele frecvenţe. Dacă se poate crea fenomenul de rezonanţă între creierul uman şi oceanul conştiinţei, se cheamă că ai atins iluminarea. Cel puţin prima etapă a ei. Înseamnă că dacă nu mai faci cine ştie ce greşeli, la ieşirea din viaţa asta ai asigurat un lift care să te scoată din cercul zodiacal, din domeniul timpului. Poţi să renunţi la libertatea ta, te poţi întoarce înapoi, în arena jocului pentru a-i ajuta şi pe alţii să descopere ceea ce tu ai descoperit. Marea schimbare a omenirii şi a vieţii pe Pământ se poate realiza doar prin atingerea nivelului de frecvenţe asociat iubirii şi cel al iubirii necondiţionate ca şi întreg.  Dacă ne gândim că omenirea ar fi un suflet intr-un corp uman, atunci nivelul său de conştiinţă ar trebui să fie situat în chakra a patra, care este şi centrul corpului, chakra inimii. Asta ar însemna marele salt. Despre asta vorbeşte toată lumea, despre iubirea în care trebuie să învăţăm să fim, să trăim cu toţii, oferindu-ne şansa unei schimbări de planuri de ultim moment. Altfel, dacă te uiţi cum se otrăvesc apele, oceanele, cum se varsă petrol sau elemente radioactive şi alte substanţe otrăvitoare în toate apele planetei, ţinând cont că în corpul uman apa există in proporţie de 70%, atunci înseamnă că, la nivelul corpului planetar, dacă apa este otrăvită, cum ar putea să mai trăiască planeta? Timpul este durata dintre două observaţii, între două puncte de conştienţă. Dacă te uiţi în viaţa ta de până acum, vei constata că uneori parcă nu a existat timp, alteori timpul este marcat de evenimente pe care nu le poţi uita. Poţi accesa spaţiul în oricare moment al timpului. Dacă îndepărtezi limitele minţii. Poţi intra în orice vis, în orice experienţă, în orice dimensiune. Reîntregindu-te, depăşeşti graniţele timpului, ale samsarei, ale acestui univers al naşterii, suferinţei, al morţii. Conştientizând libertatea, multidimensionalitatea, atotcuprinderea, conştientizând visarea, doar aşa te poţi trezi, doar aşa poţi renunţa la poziţionalitatea egotistică şi individualistă, doar aşa te poţi extrage dintre axele sistemului de referinţă timp-spaţiu.

–          Bine, dar asta nu înseamnă că mai întâi trebuie să mori?

–          Hahhaha… Da, într-un fel, aşa e. mai întâi mori ca să poţi învia! Şi după ce-ai inviat, mai vezi tu ce faci! Dar, s-a făcut târziu, a trecut timpul şi trebuie să plec. Pe altădată!

–          La revedere!

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s