8 ianuarie 2014

8 ianuarie 2014

–          Cum să aplici iubirea spirituală în haosul ăsta urât? Când vezi atâta lipsă de respect, de omenie, de corectitudine, atâta cruzime şi indiferenţă… cum să-i iubeşti pe oamenii ăştia, când de-abia ce-i poţi suporta, de-abia ce-i poţi ierta?

–          Exact. Dacă-i poţi ierta, înseamnă că nu-i urăşti. Înseamnă că ai compasiune pentru ei, înseamnă că dacă ar avea nevoie de ajutorul tău, l-ai oferi fără să-i judeci. Asta înseamnă iubire spirituală. Nu înseamnă să-i iei în braţe şi să te pupi cu toţi. Vezi tu, dacă nimeni n-ar ţine flacăra frumuseţii şi a iubirii aprinsă, lumea s-ar stinge, pur şi simplu s-ar anihila. Fiecare îşi are rostul său. Existenţa acestor lucruri urâte te sprijină pe tine să-nveţi a menţine frumosul, te-nvaţă cum să dobândeşti puterea de a-ţi spori iubirea. Spiritul intră intr-o experienţă umană pentru a face ceea ce îşi aminteşte de dincolo de trup. De-acolo, de unde a pornit înspre Pământ, îşi aminteşte lumina, pacea, armonia sau poate că-şi aminteşte întunericul, chinul, suferinţa. Depinde de unde revine, din ce tărâm, pe ce nivel a ajuns şi ce temă principală şi-a asumat.

–          Şi vrei să spui, că sunt spirite care vin din întuneric, adică dintr-o lume a răului? De-aia sunt oamenii buni şi răi?

–          Noi le denumim aşa. Pentru că sunt paliere, câmpuri, lumi, dimensiuni care au frecvenţe de exprimare diferite în acest univers dual. În marea sferă a samsarei, se găsesc toate tipurile de experienţe necesare evoluţiei spiritului, orice este nevoie, orice ne putem sau nu ne putem imagina.

–          Zici că noi le denumim aşa, dar ele sunt sau nu sunt aşa, rele, întunecate?

–          Refractare la lumină? Spune-mi, când stai mult în întuneric şi te izbeşte dintr-odată lumina, nu te dor ochii? Primul gest nu este unul de respingere a luminii, prima emoţie nu este una de frică şi furie pentru că lumina te-a agresat, pentru că ţi-a produs o durere?

–          Ba da.

–          La fel se-ntâmplă şi cu acele spirite care au venit dintr-o zonă întunecată şi dau prima oară peste lumină. Până se adaptează, trece ceva timp. Câteva vieţi.

–          Şi toate sufletele trebuie să treacă şi prin întuneric şi prin lumină? Trebuie să ne completăm toate experienţele din sfera asta?

–          Cam da.

–          Şi când şi cum putem ieşi din sferă?

–          Când devenim sfera. Asta în cazul unui suflet care se află încă în evoluţie, care n-a venit aici trimis sau n-a venit voluntar pentru a ajuta alte suflete.  Sfera asta este de fapt o multidimensională ţesătură ca de păianjen în care ai toate şansele să te pierzi exact ca într-un labirint complicat.

–          Cam la fel este şi mintea noastră.

–          Totul este adaptat astfel încât să poată trăi şi evolua in această sferă. Suntem echipaţi exact aşa cum ne este necesar. Atragem în viaţa noastră exact acele circumstanţe, persoane, situaţii, evenimente de care avem nevoie pentru a învăţa, a ne perfecţiona, a aduce la măiestrie cine ştie ce calitate sau virtute.

–          Dacă am şti, n-ar fi mai uşor? De ce nu cunoaştem ce avem de învăţat sau de perfecţionat? Asta nu pot înţelege! Asta mi se pare pur şi simplu nedrept!

–          Când se adună anii, dacă te uiţi înapoi, în special la situaţiile care s-au repetat, vei putea afla ce ţi-ai ales să înveţi sau să perfecţionezi. Altfel, numai prin revelaţie poţi afla de ce-ai venit. Se mai intâmplă să-şi afirme sufletul tema experienţei prin gura copiilor mici, până in trei-patru ani, să-şi expună motivul “vizitei”, dar din păcate părinţii nu prea iau în seamă sau uită. În general, după vârsta de patru ani, în condiţiile în care copilul merge la grădiniţă şi interacţionează cu din ce în ce mai multe alte personalităţi, începe să-şi dezvolte gândirea ataşată de personalitatea sa atât de dependentă de mediul în care s-a născut şi in care creşte. Şi sufletul şi cunoştinţele lui se estompează. Atunci când are o pasiune, când se vede clar că este foarte interesat de ceva, e mai simplu. Ştiindu-şi pasiunea, având o pasiune, omul îşi cunoaşte şi sensul sau tema sufletului. Pasiunea nu înseamnă neapărat o profesie, deşi, de cele mai multe ori se va reflecta şi în profesie.

–          Of, dar dacă n-ai nicio pasiune?

–          Trebuie să ai, dar nu ştii să o recunoşti ca pasiune. Există mulţi oameni care spun că nu-i atrage nimic atât de mult încât să denumească pasiune. Dar dacă-i intrebi când se simt ei cel mai bine, când se simt ei înşişi, s-ar putea să găsească un răspuns. Îi mai ajuţi să-nveţe a gândi simbolic sau metaforic şi, s-ar putea să descopere că au o pasiune. Definiţia cuvântului, ceea ce înţeleg ei prin pasiune îi blochează.

–          M-ajuţi şi pe mine?

–          Nu acum. E târziu, trebuie să plec. Altă dată. Până atunci, intreabă-te ce-ţi place, când te simţi bine cu tine, independent de alţii, meditează şi poate că vei afla răspunsul. La revedere!

–          Mulţumesc. La revedere!

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi and tagged , , . Bookmark the permalink.

One Response to 8 ianuarie 2014

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s