11 ianuarie 2014

11 ianuarie 2014

–          Doamne! Cât de minunat este să te trezeşti în lumina cerului senin! Cât de vie m-am simţit azi văzând soarele de-abia răsărit şi atât de puternic, e-adevărat, dar atât de frumos! Uite, că dacă l-am iubit, ne-a iubit şi el pe noi!

–          Da! Şi eu m-am simţit cu totul altfel cu soarele la vedere, cu cerul senin! Altă viaţă! Chiar mă întrebam cum de ieri încă era negură densă şi brusc, peste noapte, s-a curăţat totul! Că nu poţi spune c-ar fi fost cine ştie ce vânt care să fi curăţat pătura aia de ceaţă urâtă, deprimantă. Nu ştiu ce miracol s-a petrecut, dacă are vreo legătură cu explozia solară sau cu altceva, dar şi eu am mulţumit cerului pentru binecuvântarea de azi. M-am simţit liberă, eliberată. Da, chiar aşa, eliberată!

–          Oare chiar atât de mult ne influenţează mediul, natura, ambientul? Nu-mi imaginam cât de importante sunt toate pentru starea omului.

–          Ba, chiar sunt. De vreme ce supravieţuim prin adaptare, este logic că suntem foarte receptivi la orice schimbare în mediul de viaţă. Fie că suntem conştienţi sau nu, dar cred că aceste procese sunt cumva automate şi inconştiente, ca şi respiraţia sau bătăile inimii sau adaptarea neuronală. Altfel n-am putea supravieţui şi nu ne-am putea crea conexiuni în realitatea cea schimbătoare. Îţi dai seama, dacă am putea vedea toate firele invizibile care ne conectează cu tot ceea ce există? Dacă am putea vedea de undeva, de sus, cum suntem conectaţi în toate direcţiile, în toate dimensiunile!…

–          Poate că nici nu am mai vedea altceva decât o plasă, o imensă ţesătură, incredibil de complexă. Cu mare greutate cred că ne-am mai putea identifica. Poate doar aşa, să urmărim de-acolo de sus firul cu care rămânem legaţi jos, pe Pământ. Ce, dacă te duci cu avionul la o altitudine de 20 km, mai vezi oameni? Mai poţi face diferenţa între oameni şi copaci? Nu cred.

–          Mda, cam aşa e. Dar dacă noi ne simţim importanţi, ce contează dacă suntem aproape invizibili de la marginea atmosferei terestre? Şi, oricum, suntem invizibili ochiului uman, nu şi aparatelor cu lentile ce pot străbate zeci şi sute de ani lumină.

–          Să sperăm că soarele ne vede frumoşi şi buni. Şi că n-o să se mai ascundă atât de multe zile la rând.

–          Aşa să fie! Dar poate c-ar trebui s-avem şi noi oarece zăpadă. Măcar pentru agricultură.

–          Stai liniştită, c-o să avem, dar după jumătatea lui ianuarie.

–          Nu- s chiar neliniştită. Doar ziceam şi eu aşa, că poate ar fi necesară. Dar, la câte schimbări se petrec cu vremea pe tot globul, nu m-aş mira să trecem direct în primăvară.

–          Ei, nici chiar aşa! Trebuie s-avem şi zăpadă. Încă nu s-a pregătit pământul nostru pentru asemenea schimbare. Are grijă Doamne-Doamne de noi!

–          Sper că are. Dar eu acum trebuie să am grijă de altceva, aşa că te las, pa!

–          Spor! La revedere!

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s