13 ianuarie 2014

13 ianuarie 2014

–          Ştii vorba aia, la vremuri noi, oameni noi?

–          Da.

–          Ei, asta cred că este aşteptarea mea pentru anul ăsta! Un an nou care să aducă oameni noi, adică pe NOI! Să ne salte din haosul ăsta care ne impinge să credem că suntem neputincioşi şi să ne lumineze pe toţi, să ne adune, să ne dea curaj şi înţelepciune, să ne dea putere şi dinamism, că doar e Anul Calului!

–          Da, frumos!

–          Wow, m-ai dat pe spate cu tonul tău! Foarte optimist! Strigă optimismul şi dă pe dinafară! … Ce-ai, ai îmbătrânit? Tu care ai ţinut singur drapelul ăsta, acum că s-au adunat şi mai mulţi, în loc să te bucuri şi să te entuziasmezi, tu ai căzut? De ce nu rezonezi cu mine, de ce nu-ţi tresaltă inima?

–          Pentru că am văzut prea multe pân-acum ca să mai pot crede că se poate schimba ceva. Am cărat ani de zile, am tras de mine şi de toţi şi am văzut că nu se schimbă decât ceea ce, tot ei, vor să se schimbe. Şi în felul în care vor ei să schimbe! Foarte puţine compromisuri ar putea accepta, dar în niciun caz nu pot să mai cred în iluzia libertăţii şi a puterii alegerii noastre!

–          Ai înnebunit de tot?!??… Ce ai? Ce ţi s-a întâmplat? Tu gândeşti aşa? … Te-a lovit ceva în cap? Cum să renunţi la singurul drept pe care îl ai?

–          Care drept? Care e dreptul ăla? Spune-mi şi mie, că poate chiar m-am ramolit de tot şi nu mai ştiu! Avem noi vreun drept? Ai înţeles tu ceva din viaţa ta, din experienţa ta de până acum că ai avea drepturi? Sau că ai doar obligaţii şi trebuie să te încadrezi şi să te înrămezi intre nişte reguli? Hai, spune-mi tu, că poate eu sunt bătrân, ramolit, prost!

–          Stai puţin, n-o lua aşa! N-am vrut să spun că eşti bătrân, ramolit şi prost! Am glumit, poate am exagerat, îmi cer scuze, dar nu asta cred şi nu asta voiam să-ţi spun ţie. Era aşa un fel de … în fine, dar chiar mă îngrijorezi cu pesimismul ăsta aproape nihilist!

–          Prietene, toate schimbările care au avut loc vreodată în lume au fost preluate şi “amenajate”, deviate, întoarse din matcă în favoarea planurilor lor. Iar eroii schimbărilor ori au fost păstraţi ca morţi sfinţiţi ca să nu trezească alte suspiciuni, ori au fost ascunşi, ori demolaţi. Nu ratează nicio ocazie! Profită de orice. Numai o expunere dinăuntru, un act de suprem curaj al câtorva capi de-ai lor ar putea demonta sistemul ăsta. Numai dacă ar scoate la iveală dovezile pe care, dacă le mai păstrează, dacă nu le-au ars pe toate cum au ars şi Biblioteca din Alexandria şi altele, chiar şi Biblioteca Universitară, la noi, poftim, că avem şi noi biblioteca noastră arsă! Fără ieşirea la rampă a unor mari actori şi regizori, fără de sprijinul unor personaje importante cu-adevărat, populaţia, mărunţii sclavi ai lor, nu va putea face nimic altceva decât să se sacrifice inutil până când n-or mai avea loc în cimitirele bisericilor, că în alea private, e şi mai greu să-şi găsească loc. Sau poate loc şi-or găsi, dar ce te faci, că dacă nu cotizează patronul cimitirului la biserică, nu-i vin preoţii să slujească morţii. Aşa că, nu mă mai descoase pe mine! Bucură-te tu şi doreşte-ţi tu să fie un an al luminii, al curajului, al puterii şi mă voi bucura şi eu dacă voi vedea c-aşa va fi!

–          Bine, dar cum poţi spune tu astea? Tu care spuneai că e necesar să credem mai mulţi ca să se împlinească? Să hrănim cu energia noastră acest gând, această proiecţie şi atunci ea capătă putere să se manifeste?

–          Da,  ştiu! Şi asta am făcut de când mă ştiu. Acum mă uit cum au deviat deja o mulţime de oameni, cum i-au  răsucit ca părul pe bigudiuri. I-au împins înspre un fals tărâm. Al succesului, al leadershipului, al binelui material pe primul loc. De altfel, nici nu le-a fost greu. Masa de oameni care se uita cu jind la cei care străluceau pe ecranele televiziunilor, era mare, aveau de unde să manevreze. Se uitau şi îşi doreau să fie la fel, să ajungă şi ei acolo, să aibă, să strălucească, să ajungă să dea lecţii altora. Cu bune intenţii, bineînţeles, plini de compasiune, să-şi ajute tagma din care au plecat, clasa socială din care s-au ridicat. Acum vorbesc despre integritate, despre iubire, de la microfon, dar dacă observi ce fac şi cum fac ei să-şi continue propria bunăstare dincolo de reflectoare, dacă le asculţi gândurile nerostite, te-apucă disperarea, pentru că vezi că totul este o spoială de care, culmea, nici măcar ei nu sunt conştienţi. Dar aşa e când te faci frate cu dracul ca să treci puntea. Îţi imaginezi doar că după ce-ai trecut, gata, nu mai e valabil contractul. Şi el te lasă în pace o perioadă, să crezi că eşti liber. Din umbră, de sub negură, în noapte, se-nvârte pe lângă tine şi tu habar n-ai. Ce fel de schimbare crezi că ar dori asemenea oameni care au răsărit ca ciupercile după ploaie şi se infăţişează drept modele, care şi-au făcut împrumuturi la bănci, care şi-au adunat bruma de bunăstare după care au tânjit atâta? Crezi c-ar putea fi în stare de totalul altruism, să renunţe la toate astea pentru a împărţi cu toţi săracii? Ar renunţa la noul confort, cu-atâta greutate dobândit, la libertatea de-a se plimba pe unde vor sau chiar pe la alte cursuri ca să mai înveţe ceva, ca să fie şi mai pregătiţi?

–          Poate că aşa este, cum zici tu, dar este o etapă, sunt sigur de asta. O etapă intermediară. Şi pregătitoare. O pătură necesară, o experienţă necesară. Pe scara asta sunt multe trepte. Şi poate că unii se vor opri aici, dar printre ei se găsesc şi oameni care vor dori să meargă mai departe, vor înţelege că nu este totul, nu este suficient. Sau viaţa le va arăta că după ce-au alergat să ajungă acolo, ceva tot le lipseşte. Aşa că vor păşi mai departe. Eu am încredere că aşa se petrec lucrurile.

–          Nu ştiu dacă suficient de mulţi, suficient de repede. Dacă te uiţi cu atenţie am ajuns aproape în acelaşi loc cu Atlantida. Atlanţii nu doar că aveau un nivel de cunoaştere şi tehnologii senzaţionale, dar au refuzat să împărtăşească beneficiile cunoaşterii, au creat diferenţe şi li s-a urcat la cap orgoliul puterii. Au ascuns descoperirile lor de restul oamenilor şi şi-au dorit să fie doar ei stăpânii lumii şi ai pământului. Cunoşteau secretele luminii, ale energiei, ajunseseră la cele mai profunde taine ale creaţiei. Acum omenirea este foarte aproape de acelaşi lucru, este aproape să repete aceeaşi poveste. Dacă se va petrece la fel, dacă se va permite folosirea cunoaşterii în scopul dominaţiei unei clase asupra restului oamenilor, atunci se va trece prin foc şi… nici nu vreau să mai ştiu!

–          Poate că de data asta se vor opri la timp, vor înţelege, vor împărtăşi, vor manifesta iubirea şi compasiunea, vor salva oamenii de foamete şi boli. Vor folosi tehnologia pentru eliberarea din suferinţă, nu pentru anihilarea vieţii. Pentru asta suntem aici, nu? Pentru a repara greşelile şi a învăţa lecţia iubirii şi a armoniei. Pentru a schimba programele vechi, cele ale războiului, ale controlului şi dominaţiei. Ai tras atâta timp! Acum ce faci? În loc să te bucuri de roade şi să faci următorul pas, tu acum te retragi? Renunţi? Nu pot să cred!

–          Poate c-asta mi-a fost treaba, să desţelenesc drumul. Să însămânţez pământul. De roade se vor bucura alţii.

–          Nu, nu pot să te ascult spunând lucrurile astea! Nu pot să nu îţi atrag atenţia că mai sunt mulţi paşi de făcut. Că mai este mult de lucru! Trebuie să mai poţi!

–          De ce trebuie? Poate c-atât a fost pentru mine.

–          Ştii ceva, eu nu cred! Orice-ai spune tu! Şi, uite, o dovadă că nu e corect ce spui, că te-a învăluit ceva, este faptul că ne-am întâlnit şi eu îţi spun acum ceea ce-ţi spun. Neîncrederea asta este lucrarea umbrelor. Exact asta şi vor, să distrugă orice nucleu, orice atom care poate lumina lumina cea adevărată. Separă, umbresc, adorm, strecoară neîncrederea, aduc oboseala, ceaţa peste minte… doar tu ştii cel mai bine! Eu doar îţi amintesc. Aminteşte-ţi de flacăra luminii sacre, de înflorirea iubirii, de oricare dintre darurile primite. Ieşi din umbra neîncrederii, a îndoielii, indiferent de rezultatele celorlalţi. Fie şi numai pentru tine! Şi pentru Dumnezeu! Nu te lăsa!

–          Ştii ceva?…  Îţi mulţumesc! Ai dreptate!

–          Mulţumeşte-I lui Dumnezeu!

–          Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi-ţi mulţumesc ţie pentru că ai fost capabil să fii mesagerul Lui! La treabă!

–          La treabă!

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s