15 ianuarie 2014 – Eminescu

15 ianuarie 2014

–          De ce eşti trist?

–          Lumea nu s-a schimbat. Sau s-a schimbat tot în mai rău.

–          Nu e atât de simplu să se schimbe. Sunt prea multe rădăcini şi prea adânci.

–          Prea multă lene şi lipsă de voinţă. Prea multă îngâmfare şi prea puţină ştiinţă.

–          Şi asta-i adevărat. Dar tristeţea ta nu ajută cu nimic.

“Fi-va oare dezlegarea celora nedezlegate?

Fi-va visul omenirei grămădit într-o fiinţă?

Fi-va braţul care şterge-a omenimei neputinţă

Ori izvorul cel de taină a luminii-adevărate?

Va putea să risipească cea nelinişte eternă,

Cea durere ce-i născută din puterea mărginită

Şi dorinţa făr’de margini?… Lăsaţi vorba-vă pripită,

Mergeţi regi spre închinare la născutul in tavernă.

În tavernă?…-n umilinţă s-a născut dar adevărul?

Şi in faşe d-înjosire e-nfăşat eternul rege?

Din durerea unui secol, din maritiriul lumii-ntrege

Răsări o stea de pace, luminând lumea şi cerul.”

–          “Dumnezeu şi om”!

–          Da. Şi El de-a venit, şi tot nu s-a schimbat.

–          Ba, s-a schimbat şi-ncă se schimbă. Mai ai răbdare.

“E împărţită omenirea

În cei ce vor şi cei ce ştiu.

În cei dentâi trăieşte firea,

Ceilalţi o cumpănesc ş-o scriu.

Când unii ţese haina vremei,

Ceilalţi a vremii coji adună

Viaţa unii dau problemei

Ceilalţi gândirei o supun.

Dar pace este între dânşii:

Ce unii fac iau alţi-aminte,

Căci până azi domneşte-ntr-înşii

A cărţii tale graiuri sfinte.

N-a intrat viermele-ndoielii

Copil e ochiul lor când vede,

Căinţă  văd urmând greşelii,

Căci omul tot în tine crede.

Al răului geniu arate-mi

Un om din viţă pământească

Ce-ar fi-ncercat ale lui patemi

Naintea ta  să-ndreptăţească.

Căci buni şi răi trăiesc în tine.

Cuvântul tău e calea lor

De-a lor abateri li-i ruşine

Căci tu eşti ţinta tuturor.

Virtutea nu mai e un merit,

Căci merit nu-i când nu e luptă

Mâncând cu anii colbul şcolii,

Ei cred făr-a fi înţeles.

Din cărţi străvechi roase de molii

Îşi umplu mintea cu eres.

Ei nu pătrund a ta mărire

Minune-i pentru dânşii tot.

Necercetând nimic în fire

Nimic nu ştiu, nimic nu pot.

Căci nu-i supusă lămuririi

Gândirea-n capul înţelept

La toate farmecele firii

Se bat cu mâinile pe piept.

Urmând a cărţilor străveche

Statornic, nemişcat învăţ

E surdă azi a lor ureche

Privindu-ţi firea cu dispreţ

Legată-n lanţ e a lor minte

Şi rodul minţii e sălbatec

Se plac în mistice cuvinte

Şi-esplică totul enigmatic.”

–          “E împărţită omenirea”?

–          Da.

–          Şi s-o uni cândva.

–          Sau va pieri.

 

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s