Utopie sau nu – 22 ianuarie 2014

22 ianuarie 2014

–          Nu-i aşa că o s-apucăm şi noi Epoca de Aur?

–          Păi, n-ai apucat-o?

–          Nu, nu la comunism mă refer, ce naiba! Mă gândeam la vremea aceea pe care au prorocit-o atâţia, o mie de ani de pace, de prosperitate, de bucurie, de armonie pe Pământ. Când oamenii nu se vor mai minţi, nu se vor mai urî, nu se vor mai ucide, nu se vor mai fura, nu se vor mai răni…

–          Păi, la utopia asta se gândea şi comunismul!

–          Ce-i cu tine, ce-ai păţit?…

–          N-am păţit nimic, ce să păţesc?…

–          Eşti acru şi ironic şi… întors pe dos. Ştii foarte bine la ce mă refer, şi tu împărtăşeai aceleaşi speranţe. Acum nu mai crezi?

–          Ceea ce pare nu e totuna cu ceea ce este.

–          Oh, da, Gânditorul de la Hamangia a revenit!  Da’ mai bine aşa decât cum mi-ai răspuns mai devreme.

–          Auzi, da’ de ce să sperăm noi in chestii care vor fi dacă vor fi, într-un viitor luminos, dacă va fi vreun viitor, şi nu ne facem noi prezentul acum, şi frumos şi luminos?

–          Păi, cum să­-l faci, nu vezi ce e în jurul tău?

–          Păi, văd. Dar eu văd că azi, zilele astea, s-a schimbat viitorul omenirii. Gata!

–          Crezi???…. Ah, ce bine ar fi!

–          Păi, da, ar fi bine, nu? Prezentul plin de speranţe construieşte viitorul, care este construit din speranţele şi lucrările noastre acum. Altfel, n-are cum să se manifeste niciun viitor. Ce gândim, ce atragem acum, felul in care îl proiectăm acum, se va transforma în realitate, o realitate uşor întârziată fiind o consecinţă a acţiunilor din prezent.

–          Da, aşa e. Sunt sigură de asta!

–          Cândva, când poate noi nu vom mai fi ca să ne bucurăm de viitorul ăsta la care tot gândim noi, el va exista. Acum ne străduim să­-l proiectăm pentru alţii care nici măcar nu vor şti c-am existat şi noi, că le-am creat pământul pe care să calce.

–          Şi noi suntem la fel în raport cu cei de dinaintea noastră. Ei ne-au creat istoria şi pământul pe care călcăm noi azi. Dar ce, ai nevoie să-ţi ridice cineva statuie? Să-şi amintească de tine?

–          Nu. N-am nevoie. Că mai degrabă m-ar onora să nu-şi bată joc de ce-am gândit şi ce-am făcut eu, travestind totul după cum le sunt măsurile lor. Asta o fi gândit şi Iisus uitându-se în urmă, la ce-au făcut oamenii din învăţăturile lui, din viaţa lui. Şi Buddha, şi toţi care-au mai fost învăţători pe Pământ. C-aşa e omu’, dacă nu se poate înălţa la nivelul învăţăturii, o trage pe ea la nivelul lui, şi-şi mai trage şi cu părerea, cât mai oficial cu putinţă. Se umflă în pene cu ce-a înţeles el, şi mai vrea să-i tragă şi pe alţii după el. De ce om vrea să-i ajutăm pe alţii până nu ne trimite Dumnezeu s-o facem?

–          Păi, cred că şi din bunătate, şi poate şi din trufia aia care se-ascunde pe sub dorinţa de-a face bine. Că de fapt, îţi umfli tot tu pieptul, în tăcere, în subconştient, că uite ce minunat eşti, că uite ce-ai făcut… Of, e tare dificilă etapa asta! Eu ştiu, că am trecut prin ea.  Sper să nu mai trec. Mereu mă întreb: dacă nu mi-ar fi fost oferite ocaziile astea de verificare, oare unde-ajungeam? Dar aşa, am avut noroc. Mi-a tot dat Dumnezeu teste şi parateste. Poate că pe unele le-am trecut, poate mă aşteaptă altele. Dar ştiu clar cât de parşivă poate fi mintea, mai ales aia subconştientă.  Auzi, dar de ce crezi că azi sau zilele astea sau cum ai zis tu se schimbă viitorul?

–          Aşa am simţit, nu ştiu cum să explic. S-a mai întâmplat ceva.  Poate undeva în lume s-a mişcat o rotiţă, poate s-a semnat vreo înţelegere, poate capii lumii s-au adunat şi-au stabilit că le-a ajuns atâta război. Cine ştie? Poate vreo mişcare în miezul pământului, poate vreo echilibrare, vreo creştere… orice. Dar treaba asta nu-nseamnă că acum gata, a-nceput epoca de aur şi vom trăi toţi frumos, cinstit, curat. Înseamnă doar că s-a mai curăţat din karma grea, s-a mai aerisit puţin.

–          Chiar dacă nu vom fi aici ca să ne bucurăm şi noi, dar măcar facem ceva bun pentru cei din viitor!

–          Sau fac ei ceva bun pentru noi. Să vină aici să pună umărul, că altfel nu se poate.

–          Păi vin, nu vezi câţi copii au tot venit şi continuă să vină? Câte suflete înţelepte, câte suflete cu un nivel foarte înalt de cunoaştere, cu capacitatea de a lucra cu minţile umane, de-a le schimba tiparele vechi, de-a le convinge să accepte noua paradigmă. Eu aşa zic, că omul nou lucrează deja de mult timp, mai invizibil, ce-i drept, dar lucrează. Şi-uşor, uşor, o să trăiască în cât mai mulţi oameni. Că n-or să ştie prea mulţi, asta e. Dar între a şti şi a fi, eu cred că aleg cea din urmă variantă.

–          Aşa e! Bine, hai c-am vorbit destul. Să mai şi tăcem, că ne-am pierdut suficientă energie.

–          Ai dreptate. Am tăcut.

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi. Bookmark the permalink.

One Response to Utopie sau nu – 22 ianuarie 2014

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s