Trăirea-emoţia-sentimentul

27 ianuarie 2014

–          Fiecare lucru este legat de un alt lucru. Fiecare amintire, fiecare întâlnire, fiecare om ce ţi-a vorbit, cu care ai avut o minimă comunicare. Aşa că nu te mai întreba dacă întâlnirea voastră era predestinată sau nu.

–          Bine, dar a apărut şi mi-a dat viaţa peste cap! Ăsta este destinul meu? Trebuia să s-o întâlnesc pe ea ca să-mi dau toate peste cap?

–          Uneori, ca să poţi merge mai departe, ca să-ţi poţi împlini destinul, trebuie să treci mai întâi printr-o răsturnare a tuturor lucrurilor, printr-o de-construcţie, o demolare. De-abia după aceea vei putea construi ceva nou.

–          Ce spui? Şi nu cumva trebuia să plătesc şi taxe pentru autorizaţia de demolare şi-apoi pentru cea de construcţie?

–          Ba poate că da! Fiecare lucru are preţul său.

–          Eu am venit la tine să­-mi spui ce să fac eu acum, că am pierdut tot ce mi-a fost drag, am pierdut orice îmi dădea stabilitate, şi-mi dădea putere, nu mai am bază, nu mai am nimic! Te rog, nu-mi ţine lecţii de-astea filozofice! Fii mai explicit, mai pe-nţelesul meu!

–          Voi încerca, dar promite-mi că vei avea răbdare şi vei fi atent. Îmi promiţi?

–          Îţi promit.

–          O să-ncep cu cele pe care tocmai le-ai spus. Tu acum crezi, chiar crezi că ai pierdut ceea ce îţi conferea stabilitate, îţi dădea încredere, lucruri de care erai sigur, pe care nu le-ai pus niciodată la îndoială, crezi că ţi-ai pierdut pământul de sub picioare, ca să zic aşa. Te simţi suspendat în aer, speriat şi slab, fără de puterea de a lua hotărârea de a merge mai departe chiar şi fără să ştii ce vei face în continuare, încotro să te îndrepţi. Ce-ar fi să-ţi schimbi perspectiva asta, să priveşti toate aceste lucruri ca pe o şansă extraordinară care ţi-a fost oferită pentru a te muta din locul acela al vieţii tale în care nu făceai nimic altceva decât să te învârţi în cerc, într-o rutină care, mai devreme sau mai târziu, te-ar fi adus la depresie, o rutină care blochează şi este în mod sigur o barieră in calea sufletului tău. Fiecare suflet vine să trăiască multe experienţe, să construiască multe, să-şi manifeste potenţialul luminii şi iubirii ce este. Dacă noi îl blocăm, în viaţa noastră vor apărea asemenea momente de revoluţie, de demolare, create chiar de sufletul nostru pentru a ne determina să ne urnim din loc. Mentalitatea omenească comună ne demonstrează că omul are nevoie de stabilitate şi urmăreşte a-şi consolida dovezile realităţii materiale, de cele mai multe ori uitând să echilibreze lucrurile, adică să lase spaţiu, energie, timp şi celorlalte nevoi: cele ale sufletului. De fapt, omul uită că are un suflet. A fost învăţat şi s-a întărit în mintea colectivă convingerea că sufletul ar fi doar emoţiile pe care le trăieşte o persoană, deseori asociind calităţi ale gândirii raţionale cu manifestări ale sufletului. De multe ori spun oamenii că ii doare sufletul, fără să se gândească o clipă, măcar, la ce spun. Pentru că dacă s-ar gândi, ar descoperi că sentimentele şi emoţiile sunt în marea lor majoritate reacţiile trupului fizic în raport cu informaţia eterică, informaţia de natură energetică ce aparţine, într-adevăr sufletului, dar care se amestecă în reacţiile chimice şi neuronale ale sistemului nervos uman. Emoţia, mai degrabă decât sentimentul, este o manifestare clară a acestui fenomen. Sentimentul este un produs al minţii. Este ceea ce gândim că simţim, ceea ce am fost invăţaţi că inseamnă ceea ce simţim, este ceea credem că simţim, vrem să simţim, ne place să simţim. Mai înainte de asta, cu puţin înainte de această etichetare se petrece trăirea. Perceperea unei modificări în starea generală a sistemului suflet-corp împinge mintea să caute o explicaţie şi să denumească cumva acel ceva pe care îl simţim-trăim-percepem. Şi cum creierul nu face diferenţa între real-fizic-material şi virtual-imaterial, reacţiile chimice se vor produce la fel şi-atunci când credem că simţim ceva, şi-atunci când chiar simţim. O importantă cheie pentru a-ţi înţelege experienţa ta de-acum ar fi să cauţi să-ţi aminteşti ce-ai simţit, care au fost reacţiile corpului tău atunci când v-aţi întâlnit prima oară. Corpul nu minte. Ba mai mult, fiind tot energie, corpul comunică cu tot ceea ce se află în jurul său. Deocamdată mă voi rezuma la asta, deşi, într-un alt context, ţi-aş putea spune că nici măcar nu este separat de marea energiei. Dar, să revin. Corpul percepe printr-un simţ foarte important, al şaptelea simţ, să-i spunem, informaţiile care urmează să-l afecteze, să-l atingă în vreun fel. Este ca o antenă  specială care recepţionează undele pentru a le putea retransmite. Iar atunci când le recepţionează, le verifică, le măsoară, le cunoaşte. De-abia după ce le converteşte, le transformă, le adaptează le trimite mai departe în reţelele neuronale. Acest simţ al Sinelui, sau conştiinţa universală, este ca un fel de membrană în jurul atomului, în jurul celulei, în jurul corpului. Şi nu este doar în afară, ci este şi înăuntru. Pentru că, de fapt, nimic nu este în afară fără să fie şi înăuntru. Sufletele comunică între ele în limba lor, a sufletelor, chiar dacă mintea noastră refuză să-şi amintească această limbă, chiar dacă refuzăm să înţelegem că orice apare nu este altceva decât o experienţă, o nouă experienţă de trăit, o altă ocazie de-a învăţa. Dacă nu am mai pune etichete şi nu am mai stabili ce ne place şi ce nu ne place, am continua firesc, am merge mai departe, lăsând în urmă fără de ură, fără de resentimente, fără de ataşamente ceea ce este oricum deja in urmă. Poţi să laşi totul în urmă şi să mergi mai departe având credinţa că lucrurile îşi urmează cursul lor, că după ploaie, indiferent de cât de mult durează ea, la un moment dat se va ivi soarele?

–          Voi încerca. Oricum, deşi la început, când ai inceput să vorbeşti, deja mă simţeam iritat şi nu mai aveam răbdare să te ascult, acum, spre sfârşit, poate atunci când ai vorbit de simţul ăla special, de suflet, nu ştiu, dar atunci eram atent la ce spuneai şi parcă mi s-a luminat capul şi-am început să simt aşa o emoţie, o stare de bine, o liniştire şi o împăcare pentru care chiar îţi mulţumesc. Acum nici nu ştiu de ce eram atât de disperat şi de agitat. În starea asta de-acum, nu ştiu ce mi-ai făcut, dar mi-e tare bine. Şi parcă nimic nu mai are atâta importanţă în comparaţie cu starea asta. Mi-e prea bine aşa cum sunt acum.

–          Eu nu ţi-am făcut nimic. Eu doar ţi-am atras atenţia asupra sufletului tău, am indicat minţii tale o direcţie şi o altă paradigmă. Fiind atent, ai reuşit să intri cu-adevărat in legătură cu sufletul tău. Şi-atunci când suntem atenţi la suflet, când îi permitem să fie, experienţa se modifică foarte mult. Viaţa devine frumoasă pentru că nu mai există tensiunile minţii disperate să ştie, să controleze, să viseze la putere.  Iar sufletul atrage tot ceea ce este necesar, tot ceea ce are nevoie pentru desăvârşirea sa în trup de om. Nemai opunându-ne experienţelor, ajungem să permitem această fuziune totală, o trăire conştientă, totală, deplină a vieţii. Evenimentele vin şi pleacă. Nemai ataşându-ne de ele, nu ne mai oprim din drum, ne continuăm călătoria bucurându-ne de fiecare clipă.

–          Ştii, acum chiar că nu mai simt nicio presiune, nicio teamă. M-am liniştit complet, deşi habar n-am ce voi face. Dar sunt liniştit, senin chiar. Şi mă simt bine cu mine în mine. Ori poate am înnebunit?

–          N-ai înnebunit, ai cunoscut pacea minţii şi natura ta fundamentală. Nu mai căuta acum să descrii sau să pui nume acestei stări, căci o vei pierde printre cuvintele mici, printre tiparele mentale vechi. Rămâi cât poţi de mult în această stare. Apoi va trebui să inveţi cum să revii la ea ori de câte ori vei ieşi în afara ei. Şi pentru asta e nevoie de antrenament. Şi de atenţie, şi de voinţă.

–          Îţi mulţumesc tare mult.

–          Cu mare plăcere.

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Cuvinte-Words, Dialogul de azi and tagged , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s