31 ianuarie 2014

31 ianuarie2014

–          Este adevărat că avem capacitatea de a ne programa propria realitate?

–          Depinde de ce înţelegem prin realitate. Dacă vorbeşti de filmul ăsta cotidian, de înşiruirea şi legătura dintre elementele ce-alcătuiesc lumea, da. Este foarte adevărat că al nostru creier este un super computer cu programator inclus. All included, precum ofertele turistice de vacanţă. Din păcate, nu e deloc o vacanţă pentru creier să funcţioneze în regim non-stop şi să răspundă la comenzi. Este foarte adevărat că ansamblul format din credinţele, părerile, convingerile şi aptitudinile, înclinaţiile, talentele persoanei determină cadrul, contextul şi limbajul de programare pe care îl va folosi creierul său în a dezvolta viziunea, în a croi tiparul sau a desena scheletul arhitecturii vieţii zilnice. Ceea ce crede mintea, conştientă şi subconştientă, devine realitate atrasă în manifestare şi, iată, da, trăită. Creierul nostru primeşte comenzi de la entităţile, măriile sale mintea conştientă, mintea subconştientă, de la materia subtilă a ADN-ului şi, mai ales, din câmpul informat şi înţesat de tot felul de desene, proiecţii, posibilităţi. Felul în care învaţă mintea să facă corelaţii, să conecteze elementele depinde de foarte multe alte lucruri, nu doar de mediul în care se dezvoltă bebeluşul sau de ceea ce îi oferă acest câmp înconjurător din punct de vedere al informaţiilor şi a calităţii lor.

–          Bine, dar cum gândim, de fapt? Cum învăţăm să gândim?

–          Cum spuneam, există un sistem de programare autoinclus, genele noastre, ADN-ul nostru alcătuind liniile de program. Combinarea lor, activarea uneia dintre gene şi nu a alteia, depinde de relaţia vie şi continuă dintre acest computer viu şi intra-şi-inter-netul Energiei. Internetul nostru nu este altceva decât o copie, încă palidă, a reţelei neuronale universale. În matricea existentă, care este preluată intrauterin, se operează copierea dar şi upgradarea sistemului de operare. Totul se supune nevoilor superioare, ale inteligenţei spiritului. Sau ar trebui să se supună.

–          Vrei să spui că totul este un creier sau un computer?

–          Nu. Nicidecum. Dar m-ai întrebat de programarea propriei realităţi. Sufletul care se conectează la sistemul nervos în dezvoltare, din perioada intrauterină, dezvoltă acel sistem, acel corp, după nevoile experienţei tale. Uite, să spunem că vrei să-ţi programezi şi să organizezi un eveniment important în care sunt implicaţi mulţi prieteni, multe persoane, o nuntă, să spunem. Ce faci? Mai întâi stabileşti data nunţii, în funcţie de multe alte elemente. Apoi stabileşti locul unde vrei să se desfăşoare, iar aici intervine şi numărul de participanţi, aşa că, începi să te gândeşti şi să alcătuieşti lista de invitaţi. Apoi stabileşti, având de ales între mai multe posibilităţi, locul unde se va ţine petrecerea. Şi-apoi meniul şi tot aşa. Multe elemente pe care trebuie să le gândeşti, să le verifici, să le stabileşti… Nu?

–          Nu, că-n ziua de azi există firme care se ocupă de tot.

–          Chiar şi-aşa, dar tot la tine vin şi tot tu trebuie să faci alegerea dintre mai multe variante pe care ţi le prezintă firma.

–          Mda. Ok, dar nu-nţeleg ce vrei să spui? Că înainte de a veni aici ne stabilim atât de multe lucruri şi detalii ca spirit, iar detaliile astea determină formarea unui anumit tipar de gândire, de corelare a informaţiilor şi de formare a gândurilor, a raţiunii?

–          Cam aşa, numai că, surpriza stă la colţ sau după colţ. Nicidecum nu-ţi vei aminti toate detaliile, nicidecum nu va rămâne chiar aşa, neafectat de intersectarea cu mediul realităţii pământene, planul tău bine plănuit. Dinamicile sunt diferite. Ca şi structurile câmpurilor. Dar, şi mai important, când vine “firma” să­-ţi prezinte ofertele de locaţii sau de meniu, de muzică şi divertisment, ai de ales. Şi nu ştii ce să alegi. Nu mai ştii nici care este scopul, pentru că nu ţi se motivează prezenţa acelor oferte. E ca şi cum ar uita să-ţi spună că toate acele întrebări, toate ofertele prezentate au legătură cu marele eveniment prestabilit.Tu habar n-ai pentru ce ai aceste alegeri de făcut. Iar căsătoria este, de fapt, un act al reunirii cu sinele.  Te naşti om ca să devii iluminat. Vii aici, la şcoala asta, ca să-ţi desăvârşeşti sufletul. Pentru asta, trebuie să aduci şi trupul într-o anumită stare, potrivită să ofere condiţiile necesare realizării sinelui.

–          Şi-atunci… omul este doar o platformă? Un corp de împrumutat temporar şi folosit pentru realizarea scopului nu ştiu cărui spirit?

–          Nu! Omul este spirit! Este manifestatul prin care se manifestă nemanifestatul.  Omul este holograma lui Dumnezeu. Este “locul geometric” în care se-ntâlneşte lumea absolută cu lumea concretă, Omul nu este doar un corp de împrumut, o maşină cu care să câştigi la curse. În mod obişnuit, o persoană netrezită spiritual tinde să separe lucrurile de-o manieră potrivită intereselor sale.  Va alege să creadă acele lucruri care-i convin, care s-o mulţumească, s-o satisfacă. În general, alege ceea ce ştie deja, ceea ce îi este familiar. De-aceea, unii vor spune că totul e spirit, şi vor avea tendinţa să arunce corpul deoparte, neglijând spiritul corpului uman, vor avea tendinta să nu le pese de ce se întâmplă cu omenirea, pentru că această omenire nu are nicio valoare pentru ei. Sunt doar în trecere, sunt chiriaşi într-un corp închiriat. Alţii se vor arunca în cealaltă extremă, considerând că totul este materie, aşa că tot ceea ce contează este să ai, să pipăi, să simţi, să construieşti sau să distrugi. E-adevărat că pe Pământ vin foarte multe spirite, la şcoală, dar există şi acele spirite localnice, ale Pământului. Pe-acelea le cam ignoră toţi. Ba chiar le vor distruse sau absente, fără să se gândească o clipă că dacă aceste spirite ar dispărea, planeta însăşi va muri.

–          Există spirite născute aici, pe Pământ? Nu toate se nasc în Cer, undeva, din Sursă, din Dumnezeu?

–          Spiritul este oriunde. Se naşte sau ia formă oriunde unde este chemat în fiinţă. Nu contează că este cer, planetă, cometă sau mai ştiu eu ce formă.

–          Şi cine îl cheamă în fiinţă?

–          Dumnezeu.

–          Oh, da! Bine, m-ai lămurit buştean!

–          Nu cunosc alt răspuns. Nu pot decât să-ţi doresc să-ţi afli răspunsul. Mai mult de-atât, eu nu îţi pot spune.

–          Bine, mulţumesc oricum. La revedere!

–          La revedere!

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi. Bookmark the permalink.

One Response to 31 ianuarie 2014

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s