Scopul si durata vizitei

3 februarie 2014

–          Care este diferenţa între a te preface că nu vezi, a ignora o realitate şi a trăi o altă realitate? Sau mai précis, există realităţi paralele care coexistă în lumea noastră?

–          Bineînţeles. Fiecare om are o realitate a sa. În sensul acesta, realităţile coexistă şi sunt, dacă nu paralele, atunci individuale şi unice. Realitatea acceptată de comun acord ca fiind o realitate comună şi colectivă este un fel de rezultantă a tuturor realităţilor individuale.

–          Şi dacă tu vezi o realitate colectivă, să spunem situaţia unui popor, direcţia în care se îndreaptă, şi o ignori, refuzi să o accepţi în viaţa ta, nu te interesează şi nu vrei să-i permiţi să-ţi strice bucuria vieţii tale, este posibil să nu fii influenţat de ea? E posibil să-ţi trăieşti visul realităţii tale?

–          Într-o mare măsură, da. Dar nu are cum să nu te afecteze realitatea colectivă, să nu-ţi influenţeze propria realitate care se întreţese cu alte realităţi în pânza colectivă şi comună. Mai devreme sau mai târziu, o parte din visul tău nu se va putea menţine sau chiar nu va putea continua.

–          Şi-atunci, ce să fac? Să plec din ţară?

–          Dacă nu mai ai nicio menire în ţara ta, dacă sufletul tău se simte împiedicat din a-şi trăi experienţa şi a-şi îndeplini menirea în locul unde s-a întrupat, atunci vei avea semne suficiente care-ţi vor întări această idée, care-ţi vor da răspunsul la întrebare. Vor veni ele la tine.

–          De-aia pleacă atâţia din ţara asta? Ca să-şi trăiască visul, să-şi împlinească menirea?

–          Unii pleacă, alţii vin. Sufletul n-are naţionalitate. Poate doar rasă sau culoare, amprenta dimensiunii din care vine. Dar are cu siguranţă un scop, un sens.

–          Şi cum se identifică cu sufletul colectiv, al unei naţiuni, de pildă?

–          Nu este obligatoriu să se identifice. Dacă se identifică, atunci cu siguranţă are ceva de făcut în acest context, al naţiunii în care s-a născut. Dar poate să facă lucruri măreţe pentru o naţiune stând departe de ea. Ştii vorba aceea, nimeni nu-i profet în ţara lui. Dar în alta, da. Dincolo de faptul că nu are cele necesare pentru a-şi îndeplini menirea, puterea lui poate că nu poate fi accesată dintr-un loc împresurat, strâmt. Poate că are nevoie de distanţă, de spaţiu pentru a se arăta în întregimea sa. Ce, Iisus a fost recunoscut în ţara lui? Nu. În multe alte ţări a fost recunoscut. Şi dacă un suflet cu o menire importantă, care ar atinge multe alte suflete, nu impinge corpul să plece, mai este varianta să-şi facă menirea trecând prin moarte. Important este să-ţi cunoşti menirea. Să ştii de ce-ai venit.

–          Şi cum poţi afla asta, cum poţi fi sigur de menirea ta?

–          Sigur poţi fi în măsura în care credinţa ta este totală şi fructele acţiunilor tale îţi sunt dovezi. Cand te simţi intreg şi ceea ce faci serveşte şi binelui comun. Cum poţi afla este o altă întrebare. Un suflet luminat ştie, iar corpul său va avea acces la înţelepciune şi la capacităţile spirituale necesare. Dar chiar şi aşa, dacă ştii care este scopul şi durata vizitei tale aici, pe Pământ, dar cum să îl manifeşti, care sunt modalităţile de exprimare şi manifestare, e mult mai greu de aflat. De fapt, acestea se dezvăluie treptat prin fiecare experienţă, prin fiecare lucru pe care-l faci.

–          Şi dacă nu eşti un suflet luminat, nu ştii?

–          Nu prea. Dar poţi să afli, pe măsură ce-ţi trăieşti viaţa şi te uiţi în urmă, şi vezi cam spre ce ai fost atras să faci, ce ţi-ai dorit foarte mult să trăieşti, şi te uiţi înăuntrul tău şi vezi ce ţi-a adus bucurie, ce te-a împlinit, ce-ai făcut important cu-adevărat. Ai o anume stare a perfecţiunii, să spunem, un echilibru si o armonie perfecte. Simţi că nu lipseşte nimic şi nu s-ar fi putut face nimic în plus. Totul e perfect aşa cum e.

–          Şi bănuiesc că important nu poate fi că ţi-ai făcut casă şi avere, nu?

–          Ba da, şi asta poate fi important dacă lecţia sufletului era să înveţe cum să realizeze aceste lucruri prin iubire.

–          Prin iubirea de bani?

–          Şi prin iubirea de bani, dar mai ales prin iubirea de absolut orice. Să iubeşti doar banul, nu este o expresie a iubirii, cu-atât mai mult dacă sacrifici pe altarul acestei iubiri orice altă iubire, dacă provoci răul şi suferinţa altor oameni, dacă împiedici alte suflete să-şi trăiască experienţa. Sunt oameni care au realizat asemenea performanţe, de a câştiga bani mulţi, pe care însă, nu i-au păstrat doar pentru ei. I-au înmulţit în acelaşi timp ajutând  şi alţi oameni. Doar în cazurile absurde, când omul devine nebun după bani, el nu mai poate vedea nimic altceva, nu mai poate să-nţeleagă, să trăiască şi să exprime şi altă formă a iubirii, cu-atât mai mult dacă şi uită de Dumnezeu. Atunci e bai. E dezechilibru. Este nebunie.

–          Deci, practic, ar trebui să existe o cale de mijloc pe care să mergem.

–          Calea în care aplici iubirea în tot ceea ce faci. Iubirea autentică, adică aceea de la Dumnezeu, nu din mintea sau inima de om. Mai simplu este să i te adresezi lui Dumnezeu, să i te încredinţezi, şi-astfel, liniştit, să mergi pe calea pe care ţi-o deschide el, căutând să fii iubire în tot ceea ce faci. O dorinţă prea mare sau o frică prea mare, vor bloca, te vor arunca de-o margine sau de alta a drumului. Când pierzi bani, bucură-te, că poate aşa ţi-ai plătit, chiar foarte uşor, cine ştie ce greşeli. Când câştigi bani, fii recunoscător şi dăruieşte o parte din ei cuiva care are nevoie. Dacă au apărut în lume, înseamnă că i-a îngăduit Dumnezeu. Dar nu ca să devină motiv de ură, de crimă sau motor al fricii. Caută să mergi pe calea de mijloc împreună cu Dumnezeu. Ia-l partener de drum. Aşa s-ar putea să-ţi fie mai uşor să afli scopul vizitei tale pe Pământ.

–          Ţi-e simplu să tot spui asta cu mersul împreună cu Dumnezeu! Dar cum ştii că eşti cu Dumnezeu? Cum îl cunoşti şi îl recunoşti?

–          Ei, asta e cea mai grea lecţie de învăţat atât pentru suflet, cât şi pentru om! Până să ajungi la credinţa asta neclintită, treci prin foarte multe. Este o alegere, o dăruire de sine a sinelui, o revelaţie, dar şi o continuă atenţie pentru că mintea este atât de uşor de influenţat şi-atât de greu de păstrat în lume şi în acelasi timp în Dumnezeu. Dar s-a făcut târziu. Vom mai vorbi şi-altă dată. La revedere!

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s