9 februarie 2014

9 februarie 2014

–          Cum era vorba aceea… “ai iubire, ai parte?”

–          Nu. “Ai carte, ai parte”.

–          Ah, da! Carte… Ştii, chiar mă gândeam într-o zi: dacă n-ar fi existat această formă de transmitere a informaţiilor, a părerilor şi perspectivelor individuale, cum ar fi trăit oamenii? Cum trăiau oamenii când singurul suport pe care-şi puteau lăsa semnele trecerii lor prin experienţa vieţii era doar piatra? Şi de ce a simţit omul nevoia de-a lăsa semne în urma lui?

–          Probabil pentru copiii lui, să fie mai bine pregătiţi pentru viaţă.

–          Sau poate chiar pentru ei înşişi, nu?… Poate se gândeau că se vor întoarce în acelaşi loc după moarte.

–          Poate.

–        N-or fi fost prea multe comunităţi la început, nu aşa cum sunt acum, oricum. Şi-atunci, poate că un suflet n-avea prea multe opţiuni, în ce ţară, în ce cultură şi tradiţie să-şi dezvolte experienţa. Acum e cu totul altceva. Îţi dai seama? Într-o viaţă te naşti în China, în următoarea în India, în alta prin Iran, pentru următoarea ţi-alegi Italia… şi-uite aşa, cunoşti toate formele şi expresiile iubirii traduse de fiecare dată într-un alt limbaj, unul specific zonei, într-o anumită conjunctură geografică, etnică, religioasă, culturală. Super distracţie, nu?

–          Da, posibil.

–          Da’, ce-i cu tine? De ce eşti aşa… apatic?

–          Nu ştiu. Pur şi simplu n-am chef şi stare de nimic. Nici măcar să vorbesc.

–          Fără să ţi se fi întâmplat nimic? Te frământă ceva? Eşti trist? Eşti îngrijorat de ceva?

–          Nu.

–          Atunci, dacă starea asta nu este cauzată de un eveniment, de-o acţiune sau de un gând al tău, e cazul să te scuturi imediat de ea. Astea sunt câmpuri manipulate, câmpuri şi informaţii trimise de cineva sau de o maşinărie şi care îţi afectează sănătatea. Ieşi, scutură-te, preia controlul asupra câmpului tău. Nu mai sta aşa, că nu-ţi foloseşte deloc.

–          Dar parcă nici voinţa de a face vreo schimbare nu am.

–          Păi, sigur! Te domină atât de tare, încât îţi blochează şi mintea, şi voinţa, şi funcţionarea sistemelor corpului. Te rog, hai, ieşi din starea asta. Dacă nu e liniştea şi pacea ta, în care să te simţi senin, atunci este toxic. Respiră conştient şi profund de câteva ori, conectează-te la sursă, la energia divină, la ce crezi tu şi cum numeşti tu pe Dumnezeu, investighează-ţi corpul pe dinăuntru, pune-ţi atenţia pe fiecare organ în parte. Inspiră lumina şi trimite-o să lumineze în tot corpul tău. În câteva minute ar trebui să ţi se schimbe şi starea, să te simţi din nou tu, clar şi senin. Hai, începi?

–          Acum?

–          Da, acum. Uite, rămân cu tine dacă vrei.

–          Bine, o să încerc, dar nu prea am chef de astea acum.

–          Chiar dacă n-ai chef, dar fă-o.  E pentru binele tău. Hai, inspirăm pe nas, prelung, urmărim aerul inspirat, expirăm prelung pe gură. Inspirăm, expirăm…

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s