Bateria şi becul

17 februarie 2014

–          Ce faci? La ce te gândeşti aşa profund?

–          Mi-a trimis cineva un sms în care scria aşa: “Când nu vei mai fi baterie, probabil vei putea să fii ce-ai ales tu. Chiar şi bec. :)”

–          Ce tâmpenie! Adică, ce-a vrut să zică?

–          Probabil că sunt o baterie, acumulez, stau ascunsă şi alimentez. Bateria nu este la vedere, becul însă, da. Pe bec îl vede toată lumea, de baterie ne-amintim doar când s-a consumat.

–          Aşa şi?

–          Şi mă-ntrebam dacă are vreun sens pentru mine, dacă las eu impresia că vreau să fiu bec şi mai ales dacă las impresia că nu sunt ce-am ales să fiu. Următoarele întrebări sunt de ce a ţinut să-mi transmită mesajul ăsta, care îi era rostul şi uite-aşa.

–          Păi şi de unde ştie că tu n-ai ales să fii chiar baterie? De ce i se pare că nu eşti exact ce-ai ales să fii?

–          Păi, vezi, tocmai de-asta mă gândesc aşa profund.

–          Tu-ţi pierzi timpul cu toate mesajele pe care le primeşti? Chiar iei în seamă orice?

–          Nu, nu chiar orice.

–          Poate voia să se dea importantă, să iasă cumva în evidenţă. Persoane de-astea sunt grămezi. Dacă stai şi le-asculţi te scufunzi în nisipuri mişcătoare.

–          Nu despre asta e vorba, deşi, în privinţa importanţei, e posibil. Dar dacă asta este reflectarea mea, atunci înseamnă că are alte aşteptări de la mine. Îşi doreşte altceva. Şi dacă îşi doreşte ca eu să fiu, să oglindesc strălucirea becului, înseamnă că, de fapt, ea îşi doreşte să fie bec, dar n-are curajul să recunoască, şi-atunci proiectează în mine.

–          Ce ciudat mod de-a raţiona!

–          Este foarte practic. Atunci când ţi se spune ceva despre tine, stai şi-analizează înainte de a reacţiona, de a trage concluzii sau de a respinge conţinutul. Analizează, întreabă-te cu onestitate dacă are sau nu valoare de adevăr pentru tine. Intoarce pe toate feţele, caută prin toate cotloanele. Dacă descoperi ceva, cât de mic, ai câştigat. Te-a ajutat să mai inveţi sau să mai repari ceva în tine pentru tine, ţi-a făcut un mare bine. Dacă după ce scormoni prin tine cu atenţie şi imparţialitate, nu găseşti nimic, atunci, de regulă, este proiecţia inversă, este frustrarea transformată în critică. În general, toţi cei atraşi spre critică şi criticism se află într-un teribil război cu ei înşişi. Intr-o neacceptare atât de dureroasă, incât trebuie să o transforme in altceva pentru a o putea elimina. Altfel îi sufocă pe dinăuntru. E ca şi cum ar trebui mai întâi să sfărâmi pietrele de la rinichi pentru ca ulterior să  le poţi elimina. Altfel, îţi blochează uretra. Iar graniţa dintre opinie şi critică devine din ce în ce mai subţire odată cu acumularea de nerealizări personale.

–          Este şi-o chestiune de educaţie şi comportament dobândit. Până la urmă, copilul învaţă să critice de la adulţii din jurul lui.

–          Adevărat. E foarte trist pentru criticii care nu vorbesc, care n-au curajul să-şi exprime criticile pentru că se adună în lumea lor interioară mormane de ură şi invidie şi dacă se mai naşte şi dispreţul, ca stare fundamentală şi atitudine faţă de semeni, e vai de sufletul ăla.

–          E vai şi de om, că dacă sufletul nu poate, omul ce să facă? Cât poate sufletul, atât şi omul.

–          Ei, nu-i chiar aşa! Că sufletele oricum pot mai mult decât poate mintea omului. Chiar şi-atunci când e omul mintos tare. Îşi răsuceşte toţi neuronii, îi împleteşte, tricotează, îţi dă chiar şi reţeta, să faci şi tu la fel! Dar dacă şi-a dat sufletul pe-o minte sau pe-o bucată de pâine, atunci chiar numai mintea îl mai conduce. Si unde conduce mintea… e cam intuneric.

–          Auzi, dar dacă mă gândesc bine,  mie mi se pare chiar un compliment chestia asta, să fii o baterie, să alimentezi, să le dai altora energia de care au nevoie pentru a se aprinde.

–          Hahaha… uitasem! Acum că mi-ai reamintit, să văd unde rămăsesem cu analiza…  între bec şi baterie mai există un cablu. Energia conţinută în baterie ajunge la bec şi-l ajută să lumineze prin intermediul unui fir de legătură.Dacă nu există conectarea asta, dacă nu există comunicare între bec şi baterie, atunci bateria nu poate dona energia sa becului, iar becul rămâne un obiect nefolositor… sau neaprins. Inutil. Bateria, de asemenea…Dacă inima ar fi bateria şi becul ar fi creierul… sau invers… dacă inima este becul şi… nu…

–       Ştii ceva, eu te las, că am impresia că analiza asta o să mai dureze. Te pup, pa!

bulb and battery

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s