Vorbe sau trăiri

19 februarie 2014

–          Ba eu cred că vorbele strică mai degrabă decât să folosească. Degeaba zici tu că oamenii au nevoie de explicaţii. Cele mai folositoare explicaţii sunt cele pe care le descoperă singuri, concluziile pe care le extrag din trăirea, din experienţa lor. Degeaba îi spui unui copil să facă sau să nu facă ceva, degeaba îi explici care ar putea fi consecinţele unei acţiuni. Nu doar că nu te va asculta, dar dacă i s-a pus lui pata să facă treaba aia, n-ai făcut decât să pui paie pe foc. Şi oamenii sunt copii.

–          Să nu generalizăm! Şi asta este o greşeală. Tendinţa către generalizare, normare şi încadrare în tiparele cunoscute este cea mai mare frână în calea  realizării adevărului.

–          Aici, da, zici bine. Şabloanele dimpreună cu nevoia de normă si regulă, însăşi organizarea acţiunilor în funcţie de timp astea sunt graniţele. Conştient sau nu, omul este supus acestor limitări doar pentru că ele sunt înscrise în câmpul colectiv, în matricea inteligenţei colective. Este supus acţiunii lor la fel cum ar fi supus acţiunii nocive a unui nor radioactiv. Majoritatea nu se poate apăra, nu toţi oamenii au măşti şi costume de protecţie antiradiaţie.  Aşa că, vor inspira aerul încărcat de particulele dăunătoare. In funcţie de starea de sănătate a organismului şi de destin, se vor îmbolnăvi sau nu, acum sau peste oarece ani, de cine ştie ce boli. Aşa cum şi radiaţiile de la Cernobîl continuă să-şi facă simţită existenţa prin nenumărate boli ciudate si dup-atâţia ani. Mulţi au uitat de-acel accident, dar nici nu bagă prea mult în seamă pe cel mai recent, de la Fukushima.

–          S-au săturat oamenii să se mai gândească la toate relele. Au obosit. Vor să se şi bucure de viaţa lor, atât cât le-o fi. Şi, ştii cum e, ce s-a făcut, e bun făcut. Nu se mai poate lua înapoi, nu se poate desface. În condiţiile în care a crescut atât de mult accesul la informaţie, în condiţiile în care sunt scoase în evidenţă toate relele şi nenorocirile, omul oboseşte, nu mai rezistă psihic şi emoţional, şi renunţă.

–          Păi, asta e şi ideea. Îl oboseşti şi-l secătuieşti până când nu mai poate, renunţă, şi-şi dă sufletul. În mâna cui îl dă, ce primeşte la schimb, şi care este valoarea reală a schimbului, va afla altă dată.

–          Atunci nu zic degeaba că sunt necesare explicaţii, scoaterea la lumină a adevărului, nu?

–          Nu pricepi? Tot aşa cum sunt vorbe care prezintă adevărul, sunt şi vorbele care îl ascund, îl distorsionează, îl deviază. Câţi au discernământul necesar să facă diferenţa, să recunoască doar adevărul ? Puţini! Majoritatea cred ce li se spune. În loc să învăţăm definiţii, mai bine-am pune întrebări; în loc să învăţăm pe dinafară formule, soluţiile teoremelor, mai bine am încerca să învăţăm să ajungem la ele, să descoperim noi realul lor. Asta este şi o mare greşeală a învăţământului. Obligă copiii să înveţe pe  dinafară lucruri pe care nu doar că nu le înţeleg, dar nici nu înţeleg la ce le-ar folosi să le ştie.

–          Dar atunci, ce să facem? Să tăcem? Să nu mai vorbim deloc?

–          Să ascultăm şi să privim şi să mirosim şi să atingem şi să gustăm cu atenţie orice gând înainte de a-l rosti sau a-l împărtăşi altora. Aşa se propagă o mulţime de prostii, din orgoliul unora de a-şi răspândi gândurile.

–          Şi vrei să spui că simţurile astea ale corpului, şi atenţia îndreptată înspre gândurile noastre, în interiorul nostru, ne-ar face mai tăcuţi, mai puţin vorbăreţi?

–          Oricum, am pălăvrăgi mai puţin pentru că am avea multe de descoperit în noi, în viaţa pe care am tratat-o cu-atâta indiferenţă şi superioritate. Pentru că, nu-i aşa, tot ce ţi-e mai aproape, tot ce crezi că-i al tău, devine plictisitor şi neinteresant. Si-uite aşa ne trezim plictisiţi de viaţă. De-aia caută omul departe, în afara lui, pentru că nu se uită aproape, în interiorul lui.

–          Hm! Asta chiar este o idee la care nu m-am gândit până acum.

–          Păi să te gândeşti.

–          În tăcere!

–          Exact!

©danielamariamarin

ns_head_portrait

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Cuvinte-Words, Dialogul de azi and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s