23 februarie 2014

23 februarie 2014

–          Vine o vreme când eşti forţat să ieşi din confortul psihic pe care ţi-l conferă emoţiile, definiţiile, limitele prestabilite ale funcţiei vieţii tale şi să apelezi la logică. Momentul trierii, al verificării autenticităţii propriei existenţe. Evident, logica a fost uitată şi ascunsă, înlocuită cu acceptarea adevărului normat şi memorarea lui în mod obligatoriu. Dacă eşti capabil de analiză logică autentică, s-ar putea să descoperi că nimic nu prea stă in picioare. Şi-atunci, de cele mai multe ori, te sperii. Nu mai ştii ce să faci, pe unde s-o iei, cauţi disperat să-ţi găseşti drumul înapoi în funcţia definită. Nu te poţi desprinde de trecut, de “ştiut” şi să te duci aşa, într-un viitor nesigur şi neştiut. Psihicul are nevoie de stabilitate, de continuitate, cel puţin aşa spune ştiinţa.

–          Chiar şi experienţa directă, nu? Atunci când modifici modelul repetitiv al realităţii cu care s-a obişnuit, creierul îşi modifică starea electro-chimică, analizatorii simţurilor fizice recepţionează informaţii necunoscute pe care trebuie să înveţe cum să le transmită, ce să păstreze, ce să arunce la gunoi, ce să trimită spre scoarţa cerebrală, iar raţiunea caută repede-repede alte repere după care să se orienteze. Are nevoie să definească contextul în care se află. Altfel, riscă să-şi piardă complet sensul. Iar când dispare raţiunea, dispare şi coerenţa,  sistemul colapsează.

–          Colapsul oricărui sistem porneşte de la ruperea coerenţei insoţită de incapacitatea gestionării noului context. Absenţa adaptării la noile condiţii reflectă o disfuncţionalitate, deseori denumită cretinism. Dar atunci când intervine şi molotovul emoţiilor, cu hormonii lor amestecaţi exploziv, se transformă in nebunie. Temporară sau nu, nebunia este o altă interpretare a realităţii, o altă paradigmă.

–          Neacceptată de restul lumii, situată in afara normei, deci, o paradigmă eronată. Iar paradigmele eronate trebuie izolate spre deosebire de paradigmele care servesc scopului si care sunt dezvoltate şi mediatizate, constituind norma şi normalul. Controlul şi manipularea emoţiilor ar putea părea mai greu de realizat decât controlul gândirii, al domeniului mental, dar nu este aşa. Odată ce defineşti emoţia şi instruieşti omul ce şi cum ar trebui să simtă într-o situaţie sau alta, după ce l-ai făcut să uite să gândească, să uite să-şi folosească cu-adevărat raţiunea, el va simţi exact acel lucru pe care i l-ai denumit, identificat, exact acea emoţie invăţată, etichetată conform standardelor. La nivel de masă, mimetismul să trăiască. Un prea înalt nivel de inteligenţă şi logică este necesar pentru a nu te lăsa total manipulat de programele şi regulile sistemului, ceea ce se întâlneşte rar în stare liberă şi neataşată sistemului. Trebuie să recunoaştem, domn’doctor!

–          Sau un înalt nivel spiritual. Din păcate, nu există pe Pământ mai mult de 4% asemenea înalte spirite, cel puţin aşa afirma dr. David Hawkins acu’ vreo 10 ani. Între timp, s-au născut din ce în ce mai mulţi copii diagnosticaţi cu diverse forme de autism. Mare parte din sufletele ce locuiesc aceste corpuri au un nivel spiritual mare, mult superior celui al doctorilor, părinţilor, şi-al tuturor celor ce îi condamnă şi-i stigmatizează, aruncându-i în afara lumii.

–          Mda, vorbim degeaba, domn’ doctor! Asta e concluzia! Vorbim degeaba tot noi intre noi.

–          Nu şi dacă reuşim să atingem şi noi acea masă critică necesară acceptării unei informaţii, inălţării ei la statut de adevăr. Logica îmi spune să continuăm.

–          Emoţia îmi spune că m-am plictisit. În absenţa unei gratificări, de orice fel ar fi ea, renunţarea este calea cea mai scurtă. Condiţionarea asta mi-e comodă mie acum. Aşa că, am plecat să mai acumulez energie. Schimbi starea sistemului, schimbi gândirea, controlezi emoţiile, schimbi paradigma.

–          Atunci du-te, domn’profesor! Dar eu te aştept, să ştii!

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s