16 martie 2014

16 martie 2014

–          Şi cum spuneam prin septembrie anul trecut, să ne trezim, să ne rugăm să nu facem o alegere catastrofală la nivel colectiv, mai spuneam şi că acest martie este foarte important. Să nu ne amăgim cu apa binelui şi a iubirii de suprafaţă că, vorba răposatului, “agenturile” exact asta şi urmăresc. E firesc să fi obosit a fi vigilent, e firesc a fi obosit să vezi urâciunile, dar dacă tot ţi-ai asumat o sarcină, n-ai incotro, trebuie s-o duci până la capăt!

–          Oboseala e oboseală, dar s-a mai insinuat şi un fel de “fie ce-o fi, cât o fi, măcar să mă bucur acum de ce pot, cât pot şi-apoi, vom mai vedea!”

–          Asta e ca un fel de pact cu… dar, nu mai spun nimic. Probabil că nu are rost.

–          De ce? Spune! Spune, că poate are rost. Cine ştie, poate mă scoţi din letargia asta, din sila asta de colectivitate, de idealuri măreţe, de credinţe…. Poate mă scoţi din egoismul meu ascuns pe sub zâmbete şi voie bună. Poate. Poate da, poate nu. Dar datoria ta este să mă zgâlţâi, nu? Dacă nici tu nu-ţi mai îndeplineşti sarcinile, atunci eu… ce să mai zic eu?

–          Nimic. Nimic nu trebuie să mai zici. Zâmbeşte!  Viaţa e roz bon-bon, iar înţelepciunea este oricum rezervată etajelor superioare. Nu cred că mai ai puterea să mai urci, aşa că, rămâi acolo, odihneşte-te. Poate data viitoare,  cu altă ocazie vei mai putea urca un etaj, cine ştie?…

–          De fapt, nimeni nu ştie. Aşa cred, că nimeni nu mai ştie nimic. S-au amestecat toate într-aşa un hal, încât în haosul ăsta, cu-atâţia guru şi atâtea şcoli şi curente şi profeţi, nu mai ai cum să-ţi mai dai seama de adevăr. Şi dacă e obosit corpul şi sufletul secătuit de-atâtea credinţe, chiar nu mai ai de unde să mai scoţi vreo picătură de voinţă.

–          De energie ai nevoie, şi energia este la dispoziţia ta. Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă cu forţa în sac. Dar dacă ţi-e lene, dacă ţi-e greu, dacă nu-ţi convine, dacă eului tău nu-i place, dacă aştepţi să vină altcineva să-ţi dea, să-ţi rezolve, să-ţi facă, atunci înseamnă că nu are rost să mai zgâlţâi nimic. Ai primit deja totul. Ai tot ceea ce-ţi trebuie. De vrut, in locul tău, nu pot să vreau. Aşa că, am plecat! Salut!

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s