26 martie 2014

26 martie 2014

–          Mi-aş fi dorit să-mi vorbeşti despre frumuseţe, despre bunătate, despre bucurie, despre sărbătoarea vieţii în corp de om. E-atâta urât împrejur încât mi-e greu să mai ţin steagul sus, să mai cred în frumuseţe, în iubire… Sunt prea năpraznice vânturile astea care parcă vor să disloce oamenii de oameni, să rupă oamenii de omenia lor. Ce se întâmplă? De ce atâta zbucium, de ce atâtea valuri de-ntuneric, de răutate, de minciună?

–          Trierea n-a început acum. Acum doar s-a intensificat. Cernerea asta este naturală, ca şi supravieţuirea. Dacă la nivel colectiv nu se produce o înălţare, la nivel individual cei care au venit din lumină, în lumină se vor întoarce. Pentru asta aţi venit, v-aţi oferit, dar, dacă liberul arbitru colectiv îşi manifestă altă intenţie, nu se poate face nimic.

–          Dar este un haos informaţional care zăpăceşte chiar şi sufletele trezite! Principii clare altă dată au devenit inutile prin coborârea lor în derizoriu, în modă, iar pervertirea sau înceţoşarea lor par a fi  procese intenţionate. Omul este limitat şi este menţinut în limitare. Controlul este din ce în ce mai evident. Chiar nu se poate face puţină ordine, puţină curăţenie? Nu se poate trimite un avatar?

–          Chiar asta se face: curăţenie şi ordine! Cine rezistă curăţeniei, se va bucura de ordine. Ce avatar să mai trimită? Aţi avut cel puţin trei. I-aţi denaturat, i-aţi tras in josul josului. Le-aţi tradus învăţăturile cum aţi vrut, v-aţi folosit cum aţi putut ca să vă fie bine. Individual. Ceea ce nu aţi reuşit să realizaţi este binele colectiv. Pentru că încă nu pricepeţi că voi sunteţi o singură fiinţă. Pentru că alegeţi să ignoraţi minciuna de lângă voi, alegeţi să treceţi peste, vă puneţi mâna la ochi să n-o vedeţi, să nu vă deranjeze! Alegeţi să vă ţineţi de binele vostru, de interesul individual de parcă aţi trăi în izolare şi independenţă absolută faţă de toţi cei de pe lângă voi! Şi orice încercare de adunare se soldează cu un eşec tocmai pentru că nu cunoaşteţi nici iubirea, nici altruismul, nici solidaritatea. Sunteţi oricând capabili de trădare tocmai pentru că primează interesul individual. În orice adunare, pe lângă automata nevoie de ierarhizare, manifestaţi o falsă slujire, înlocuind slujirea cu slugărnicia. Înlocuiţi autentica iubire cu idolatria, devotamentul cu nevoia de a face ceva deosebit şi eventual şi important care să vă scoată din anonimat. Aşa aţi dărâmat mulţi înţelepţi şi maeştri, impunându-le nevoile voastre, trăgând de ei să vă facă pe plac. Puţini au rezistat acestei tentaţii, puţini au reuşit să-şi păstreze iubirea nealterată de cererile voastre. “Eu nu aşa vreau să mă iubeşti, cum mă iubeşti tu, ci cum vreau eu. Cum îmi place şi cum îmi convine mie.” Nu? Nu aşa strigă oamenii unii la alţii? Cine-şi doreşte să cunoască iubirea cu adevărat? Puţini, foarte puţini. Şi pe-aceia îi numiţi nebuni sau anormali. Alergaţi în cerc după noroc, după bunăstare, fără să căutaţi să înţelegeţi măcar ce sunteţi. Nu-i aşa?

–          S-au mai schimbat lucrurile. S-au mai trezit oamenii. Există o pătură din ce în ce mai mare de oameni care au conştientizat toate acestea.

–          Firesc!  Doar aşa şi trebuia să fie! Dar nici măcar aceştia nu reuşesc să se unească, să se adune la un loc. Cum apare vreo asemenea încercare, cum îşi bagă coada careva să distrugă, să deraieze, să distorsioneze. De-aceea trebuie curăţenie, claritate pentru fiecare coardă, pentru fiecare voce şi de-abia după aceea urmează acordajul final, dinaintea  Concertului. Când vă veţi aduna, atunci voi veţi fi avatarul.

–          Dar va fi?… Va răsuna Concertul pe Pământ?

–          Va fi!

–           Şi eu? … Voi putea participa şi eu?

–          Poate!

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to 26 martie 2014

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s