Codurile şansă – 8 aprilie 2014

8 aprilie 2014

–          Ei, doar ştim că istoria se repetă!

–          Dar de ce se repetă? De ce trebuie să se repete?

–          Pentru că ne învârtim. În bucle. În cercuri. În spirale. Ne învârtim pur şi simplu. De-aia avem şi codurile de şansă.

–          Ce coduri? Eu nu ştiu de ele. Astea ce mai sunt?

–          Sunt momente speciale, ocazii de a repeta, de a verifica lecţii sau teme pe care ni le-am stabilit. Ne indică vremea examenelor pe care le avem de dat. Sunt susurile şi josurile vieţii sau punctele majore de intersecţie cu cât poate duce omul.  Fiecare om are un asemenea cod.

– Avem examene de dat şi noi nici măcar nu ştim! De ce nu ne spune nimeni?

– Ne spune viaţa, ne spun evenimentele, situaţiile cu care ne întâlnim in viaţa noastra, deciziile pe care  trebuie să le luăm la un moment dat, toate astea sunt asemenea examene. Povestea vieţii omului încorsetat de legile electromagnetismului e ca o sinusoidă, cu un punct de maximum şi unul opus, de minimum. Sufletele începătoare au o perioadă mică, tocmai pentru a avea mai multe şanse într-o viaţă. Sufletele mai avansate au o perioadă mai mare, trec mai mulţi ani între cele două borne. Este inversul lungimii de undă a culorilor.

– Dar bornele astea, se văd? Adică sunt ca cele de pe şosea? Ştii că ai ajuns într-un loc al testărilor?

– În general, da, pentru că se manifestă prin repetarea unei situaţii. De fiecare dată când observi că ceva se repetă, că ai ajuns în acelaşi loc, înseamnă că te afli în plină şansă. Şansa de a face altfel decât data trecută. Ocazia de a înţelege ce ai greşit data trecută, de a găsi o altă soluţie, de a face o altă alegere. Când ajungi la o asemenea bornă, în primul rând ai această ocazie: de a-ţi schimba traseul. Altfel spus, sunt teste şi examene pe care le avem de dat indiferent dacă am reuşit să le înţelegem sau nu.

–          Cum vine asta? Adică anii ăştia pe care-i numărăm în calendarul vieţii sunt marcaţi de un anumit interval? Din patru-n patru ani dăm teze? Sau din cincinal în cincinal?

–          Sigur, doar suntem la şcoală, nu? Atâta doar că intervalul de timp diferă in funcţie de nivelul iniţial al sufletului. De obicei are legătură şi cu un moment mai important sau chiar dramatic din copilărie. Apoi, toate evenimentele importante sunt conectate între ele prin acest fir al invizibilei spirale pe care o parcurge fiecare odată cu sistemul solar.

–         Sistemul solar?!… Nu, stai, că deja e prea mult! Spune-mi, te rog, cum îţi poţi da seama de codul ăsta? Cum îl identifici?

–          Destul de simplu. Te uiţi înapoi în timp, pui pe hârtie anul naşterii, apoi adaugi toţi anii în care ţi s-au întâmplat evenimente importante sau când ai luat hotărâri care ţi-au marcat traseul. De orice natură ar fi ele, sentimentală, profesională, financiară, eşecuri, reuşite, realizări, îmbolnăviri, pierderi, renunţări… Apoi încerci să le conectezi între ele. E mai greu pentru o persoană foarte tânără pentru care ori sunt prea multe evenimente importante, ori nu consideră a fi trăit asemenea evenimente încă. Alegerea unui liceu, de exemplu, este un asemenea moment important, o decizie pe care dacă a luat-o altcineva în locul tău şi tu nu-ţi găseşti bucuria şi echilibrul în domeniul acela, atunci anul în care nu ai reuşit să-ţi urmezi drumul tău, al sufletului tău este un punct de minimum. Sau anul în care ai renunţat la o iubire autentică. Ori anul în care te-ai căsătorit. Chestii din astea.

– Şi, dacă ai renunţat la o iubire, dar mai târziu ţi-ai dat seama că ai făcut bine?… Că în prezent ţi-e bine?

– Vezi tu, gândirea asta a omului nu prea e totuna cu nevoia sufletului de a experimenta, de a duce până la capăt o experienţă, indiferent cât de dureroasă ar putea părea pentru trupul uman.  Un fel de-a spune şi capătul ăsta… De fapt, trebuie să ajungi la o trăire a plenitudinii. S-ajungi să ştii dincolo de orice dubiu că ai încheiat, intr-adevăr, o experienţă în contextul şi în condiţiile date.

– Păi, mai devreme parcă spuneai că nu există început şi sfârşit…

– Şi-ţi spuneam că există clipe şi locuri, în care, odată intrat, trebuie să joci până găseşti ieşirea. Ca un fel de labirint. Odată intrat, îl parcurgi cu dorinţa de a ieşi din el. Asta ar fi încheierea. Eliberarea din labirintul unui tip de experienţă.

– În fine, nu sunt lămurit, dar spune-mi: cum aflu codul ăsta?

– Ţi-am spus: începe prin a pune pe hârtie anul naşterii şi undeva, mai departe, anul prezent. Apoi, ori cauţi prin memoria ta anii în care ai trăit evenimente importante, ori… te laşi inspirat. S-ar putea să-ţi apară în minte chiar anii pe care, ulterior, îi vei putea verifica. Ba, mai mult, dacă reuşeşti să te laşi inspirat, s-ar putea să afli cum o decizie despre care nu gândeai că ar fi fost importantă, ţi-a schimbat destinul. Şi-uite aşa, oricare ar fi evenimentele care se înşiră ca mărgelele pe-un fir, ele toate alcătuiesc şiragul ce ne conduce către destinaţie. Când se termină firul, înnozi capetele şi vezi ce mărgele frumoase ai adunat. Cât o fi de lung sau cât de mari sau mici, rotunde sau ovale ar fi mărgelele, n-are importanţă. Important este să-l poţi încheia.

–          Încheierea este moartea?

–          Nu, încheierea este înţelegerea acestei vieţi. Este adunarea înţelepciunii din toate evenimentele vieţii. Atunci ai viziunea totală. Te uiţi la şirul vieţii tale şi înţelegi de ce s-a format aşa cum s-a format. Te uiţi la mărgele şi înţelegi de ce s-au adunat aşa cum s-au adunat. Vezi toate legăturile dintre pietricele, cum s-au chemat una pe alta, cum s-au înşirat coerent chiar dacă atunci când te aflai în mijlocul uneia dintre mărgeluţe, să spunem, nu aveai nicio posibilitate de-a vedea vreo continuare. Poate ţi se părea că toate porţile ţi s-au închis. Privirea asta de ansamblu însoţită de bucuria înţelegerii, dar mai ales de pace, o pace a ta cu tine şi cu viaţa, cu tot ceea ce este, îţi dă posibilitatea încheierii unui ciclu de evoluţie. Moartea este doar a corpului.

–          Păi, şi după asta, mai urmează ceva?

–          Desigur. Un alt plan de experienţă.

–          Alt şirag de mărgele?

–          Ei, poate c-o să fie un joc de puzzle în loc de mărgele!

©danielamariamarin

colors-wavelengths

Sursa foto: http://missionscience.nasa.gov/ems/09_visiblelight.html

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Cuvinte-Words, Dialogul de azi. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s