19 aprilie 2014

19 aprilie 2014

–          M-am trezit cu soare! M-am trezit senină. M-am trezit din toate visele. Şi ce bine-mi e!

–          Cum adică te-ai trezit din toate visele?

–          Visele despre viaţă, visele despre ce şi cum, despre cum să-ţi trăieşti experienţele sunt implantate. Ai văzut filmul “Inception”? Despre asta vorbesc. Sunt atât de multe implanturi din astea, aproape tot atâtea câte credinţe ai. Ceea ce crezi despre, ceea ce crezi şi gândeşti, ceea ce îţi imaginezi în cor cu lumea… ceea ce ţi se impune să crezi pentru a fi în rândul lumii… ceea ce înveţi să crezi că simţi, ceea ce-ţi spun emoţiile, adică ceea ce poţi tu înţelege din ceea ce simţi pe baza tuturor cunoştinţelor  acumulate despre emoţii, despre corp, despre tensiuni, despre chimie, despre şi despre!

–          Aşa, şi?

–          Şi dacă te uiţi cu-adevărat la tine, dacă te-ntrebi cine te obligă să crezi ceva care îţi întunecă viaţa, îţi înnorează cerul experienţei tale, dacă te laşi să fii naiv şi dependent de reţeaua minţilor, de reţeaua planului mental, dacă continui să crezi că trebuie să faci un anumit lucru pentru a obţine un altul fără să-ţi aminteşti de importanţa contextului…. Că azi poate că eşti binedispus şi-ţi iese nu ştiu ce şmecherie cu respiraţia care îţi aduce bucuria, dar nu întotdeauna porneşti de la o stare bună, şi-atunci, parcă nu-ţi mai iese la fel, şi-n loc să accepţi realitatea asta, te-ntorci cu severitate împotriva ta, te critici şi-ţi dai în cap că nu eşti în stare ori dai în cap tehnicii care ar fi trebuit să fie fără de greş. Nu ar fi normal să existe aceleaşi reacţii, tot aşa cum nu ar fi normal să existe un panaceu universal. În clipa aceea, diversitatea ar înceta să mai existe, deci n-ar mai fi loc pentru viaţă. Ce, ai văzut tu doi copaci identici sau doi munţi identici?… Şi-n loc să-ţi spui că este normal să ai şi zile mai proaste, e normal să ai şi ploi, şi furtuni, şi ninsori şi cer senin, îţi dai în cap şi-ţi spui că tu nu poţi. Tu nu poţi să reuşeşti ca alţii. Pentru că îţi gândeşti viaţa, nu ţi-o trăieşti clipă de clipă. Nu eşti atent la clipa asta, nu eşti atent la ce vrei tu să trăieşti, să fii, nu eşti atent nici măcar la ce-ţi dă Dumnezeu, dacă asta-ţi este alegerea. Pentru că dacă ai ales să trăieşti ce şi cum îţi dă Dumnezeu, atunci n-ar trebui să te mai împotriveşti, n-ar trebui să mai ai reacţii. Ar trebui să fii într-o acceptare deplină, să treci prin clipe aşa cum vin ele, împachetate în diverse experienţe-lecţii. Cel mult să-ţi urmăreşti reacţiile-reflex, condiţionările mediului impuse corpului.

–          Şi dacă mediul  îmi aduce stări sau îmi trezeşte stări pe care nu mi le doresc, cum fac? Simpla observaţie a unei asemenea stări nu mă ajută întotdeauna.

–          Dacă observi doar cu mintea cea împănată cu judecăţi, principii, credinţe, îţi va fi greu, bineînţeles, pentru că automat ea va căuta să găsească un răspuns căutând doar în baza ei de date. Dar tu nu eşti mintea ta. Tu ai venit ca spirit, ca suflet, să locuieşti o minte, un trup care este limitat, este supus condiţiilor mediului lui de viaţă, implicit supus minţii colective sau ţesăturii de informaţii ce alcătuieşte corpul mental. Asta face diferenţa între credinţa condiţionată de informaţia mentală, structurată, religioasă şi credinţa vie. Între Hristos răstignit de minţile care nu l-au priceput, nu l-au putut conţine, care s-au temut de el, şi Hristosul cel viu şi mereu prezent, o fără de sfârşit fântână din care apa vie, apa iubirii, esenţa spiritului curge neîncetat este o imensă şi fundamentală diferenţă. De-aceea trebuie să moară trupul pentru ca spiritul să fie liber şi atotprezent, să fie ceea ce este. Trupul suferinţelor,  limitărilor, trupul supus gândirii, emoţiilor, mentalului nu se poate lumina fără de luminarea crucii interioare. Poate că este simplu să-nţelegi principiul şi legătura pe verticală, “precum în cer, aşa şi pe pământ”, dar mult mai greu este în planul orizontal. Pentru asta a existat taoismul şi conceptul armoniei celor două principii în acelaşi corp, în forma sa primordială, corpul sufletului. Calea de mijloc, coloana centrală prin care se inalţă energia pană la lumină…   De la cel mai înalt nivel al spiritului în experienţa formei, a unui corp restrâns într-un mediu predeterminat, energia se manifestă şi se exprimă prin frecvenţele specifice corpului şi mediului său. Începi semnul crucii de sus, din frunte, nu? Şi-l duci până la brâu, sau, mă rog, unii îl duc doar până la piept. Tatăl şi Fiul. Unirea Cerului cu Pământul, unirea Creatorului cu a sa Creaţie, unirea celor mai înalte frecvenţe cu cele mai joase, legătura constantă dintre acestea, cam asta ar putea fi, nu? Apoi îţi deplasezi mâna lateral, în plan orizontal, în dreptul umerilor, unind cele două forţe din a căror interacţiune se dezvoltă experienţa, se exprimă Duhul Sfânt, forţe denumite principii de organizare a materiei, principiile care produc oscilaţia necesară menţinerii vieţii în materie, inspirul şi expirul, masculinul şi femininul, iubitul şi iubita, tata şi mama, spiritul şi materia, înţelepciunea şi înţelegerea, emisfera dreaptă şi emisfera stângă a creierului,  şi poţi să mergi aşa şi cu toate antagonicele expresii ale marginilor acestei lumi. Iisus a spus: “Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi  ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.” (Marcu 8-34) Când trăia Iisus, nu se făcea semnul crucii, acesta a apărut mai târziu. Dacă Iisus se referea la destinul sufletului în acel corp, dacă se referea la crucea de lemn pe care ştia că va fi răstignit pentru a INVIA după trei zile, după 72 de ore, atunci această răstignire, această renunţare la cele ale corpului fizic, emoţional şi mental, adică lepădarea de sine, renunţarea la iluzia minţii, a emoţiilor, a limitărilor sunt necesare pentru accederea in dimensiunea păcii şi a bucuriei. Aceleaşi lucruri sunt necesare şi pentru atingerea iluminării, nu? Locul unde se intersectează cele două braţe ale crucii este locul de unde poţi porni pe calea lui Iisus, pe calea Iubirii. Este locul de unde se aprinde Crucea de Lumină.

–          Wow! De-aia simt eu câteodată o căldură şi o stare de iubire şi bucurie aici, sus, în piept? … Acolo e locul de întâlnire?… Ştii că m-am uitat de multe ori la icoana aceea în care Fecioara Maria îl ţine în faţa ei pe Iisus, iar capul lui şi aura lui sunt  chiar în dreptul pieptului ei. Întotdeauna m-a atras această icoană mai mult decât oricare alta. Iar acum… acum simt în piept o căldură şi mai mare, şi-o iubire şi-o bucurie… Ce bine c-am vorbit! Cât îţi mulţumesc! Mă simt atât de clar, de puternic, de bucuros şi de … nu ştiu cum să mai zic. Cred că sunt fericit!

–          Fericit să fii mereu!

©danielamariamarin

 

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to 19 aprilie 2014

  1. weisstar says:

    Reblogged this on Noua Era.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s