21 aprilie 2014

21 aprilie 2014

–      Dacă laşi vorbele deoparte, cuvintele astea care despart totul de tot, dacă-ţi faci gândurile să tacă şi te laşi să fii în Dumnezeu, pur şi simplu să fii acolo ca un fetus în uterul mamei, nu crezi că ţi-ar fi mult, mult mai simplu?

–      Oh, da, cum să nu! Absolut da! Dar asta înseamnă să nu mai răspunzi lumii. Să te retragi din toate jocurile, chemările, strigările, din toate ispitirile, din toate iluziile, din toate rolurile având grijă doar de tine şi de iubirea ta. Mi se pare egoist.

–      Dar poate foarte folositor acum. Cu-atât mai mult cu cât ai oferit, te-ai oferit suficient de mult. N-ar fi timpul să îţi oferi şi ţie? Măcar un concediu, o vacanţă, măcar o perioadă, cât să mai aduni iubire.

–      Poate. Poate c-aşa ar fi potrivit, cu-atât mai mult cu cât nu eşti primul care îmi transmite acest mesaj.

–      Păi, şi-atunci? Ce te-mpiedică?

–      Nimic.

–      De ce nu faci asta?

–      Ştii cum e, nu poţi controla iubirea. Iubirea te controlează pe tine. Şi dacă vrei tu să pleci în concediu, dar e nevoie de tine, ţi se amână, nu primeşti aprobare. Dar simt că se apropie momentul.

–      Întotdeauna se vă găsi câte ceva de făcut, ştii foarte bine! Cred că trebuie doar să te hotărăşti tu şi să inveţi să spui nu.

–      Am învăţat, demult am învăţat!

–      Felicitări! Mare realizare!

–      Să ştii că este! Şi, apropos… mă scuzi, dar trebuie să plec.

–      Hahahha… vrei să-mi dovedeşti c-ai învăţat să te iubeşti şi să te respecţi ?

–      Ei, şi asta! Dar chiar mai am nişte treburi de făcut. La revedere!

–      La revedere!

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s