De la Gyuri Pascu pentru Scoala Maestrului Dang

Ca să vedeţi cum lucrează Universul!!!

In timp ce scriam articolul anterior, fără să fi vorbit cu Gyuri, fără ca el să ştie ce zi este azi, ce sărbătoare, i-a venit în minte să înregistreze video cântecul |”Forgiveness, Compassion and Love”. După ce l-a încărcat pe canalul său youtube, am primit mail şi apoi m-a şi sunat să-mi spună despre asta. L-am întrebat dacă a citit şi articolul “Maeştrii”,  pe care de-abia ce-l postasem, deşi eram aproape sigură că nu. Era o altă sincronicitate, o altă “aliniere” cu planul eteric din care Maestrul Dang continuă să ne zâmbească.

Acest cântec pe care l-a filmat azi a fost compus cu gândul şi inima la Şcoala Maestrului Dang şi ale sale principii: iertare, compasiune, iubire pentru întreaga omenire. Iniţial, textul cântecului conţinea cuvintele cuprinse în ultimul logo al şcolii, respectiv Mankind, Enlightenment, Love. Dar pentru că nu ştiam dacă era permis, dacă s-ar fi vrut… că până la Dumnezeu te cam mănâncă sfinţii ce vor să-l păzească, i-am spus lui Gyuri să schimbe cuvintele. Şi aşa a făcut, deşi nu înţelegea de ce ţineam eu morţiş să ceară întâi părerea-permisiunea. (în prezent logo-ul şcolii este trademark-ed!)

După ce l-a ascultat prima oară in noiembrie 2006, Maestrul Dang a fost foarte încântat de Gyuri şi de vocea lui, l-a felicitat şi a spus că prin vocea lui va putea să ajute mulţi oameni, apoi a spus “tu şi soţia ta sunteţi primii invitaţi pe listă pentru seminarul special” ce avea să se ţină tot în Melbourne peste numai două luni. Astfel, revelionul 2007 l-am inceput la Melbourne.

Acestea sunt fapte reale şi nu informaţii eterice. Şi pentru că prin această sincronicitate înţeleg că Maestrul Dang chiar ne impinge să sărbătorim şcoala, învăţământul său, am pus şi filmarea din 10 ianuarie 2007, când am sărbătorit în avans ziua Maestrului Dang, iar Gyuri a fost invitat să cânte.

Un cantec, un mesaj, exprimat in doua variante:

Azi, 20 iulie 2014:

10 ianuarie 2007:

 

 

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Cuvinte-Words and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s