29.09.2014

– Şi ce sӑ fac? Cum sӑ spun? Cum sӑ spun lucrurile astea fӑrӑ sӑ stârnesc tot teama, tot frecvenţele fricii?… Nu-ţi dai seama?… Marea majoritate a oamenilor refuzӑ sӑ mai vadӑ, sӑ mai audӑ… de fricӑ! Oamenii nu mai pot duce. Este suficient pentru ei. Suficientӑ urâciune, suficientӑ batjocurӑ, suficientӑ minciunӑ. De ce-ar mai vrea sӑ mai primeascӑ ȋncӑ un duş rece? Nu-i suficient frigul intunericului ce le cuprinde inimile?…

– Tu spune. Fӑ-ţi datoria!

– Ce datorie mai este şi asta? De ce-aş avea eu aceastӑ datorie? Datoria mea ar fi sӑ aduc luminӑ, nu ȋntuneric.

– Adevӑrul este luminӑ. Cӑ poate fi perceput altfel, din palierele inferioare ale fricii, nu e treaba ta.

– Şi?… Sӑ nu-mi pese, nu-i aşa?… Sӑ nu-mi pese nici de suferinţӑ, nici de orbire, nici de prostire, sӑ nu-mi pese de ei şi de suferinţa lor!

– Dacӑ ȋţi pasӑ cu adevӑrat, atunci le spui adevӑrul. Doar aşa ȋi poţi ajuta. Dacӑ vrei! Singurul lucru de care trebuie sӑ-ţi pese este adevӑrul. Altfel, chiar cӑ nu mai are rost.

– Şi ce sӑ le spun? Cӑ toatӑ sӑptӑmâna trecutӑ s-au tӑiat şi s-au dӑrâmat şi s-au ȋnnodat punţile pentru sufletele lor? Sӑ le spun cӑ sâmburele de adevӑr ascuns ȋntr-o carne urâtӑ le-a luat minţile, le-a ȋnşelat simţurile? Cӑ nu vӑd pentru cӑ nu vor sӑ vadӑ? Cӑ nu aud pentru cӑ nu vor sӑ audӑ? Cӑ pentru a-şi pӑstra confortul efemer sunt gata sӑ-şi trӑdeze propria luminӑ, propriul suflet?… De ce sӑ mai spun cӑ ȋn tenebrele subconştientului colectiv se insereazӑ toate proiectele celor ce cred cӑ-şi vor pӑstra controlul şi puterea chiar şi dupӑ eveniment? Dacӑ tot sunt adormiţi, dacӑ tot sunt hipnotizaţi sub clar de lunӑ, dacӑ ȋn timpul somnului lor sunt incapabili sӑ-şi apere trupul, dacӑ dimineaţa nu pot sӑ-şi cureţe ȋnsemnele, sӑ se deviruseze pentru cӑ nu ştiu cum, nu au antivirusul potrivit… de ce sӑ le mai spun? Dacӑ gândesc tot cu mintea cea infestatӑ, dacӑ privesc tot cu ochii albiţi…

–  Cei care au de auzit, vor auzi. Tu aprinde lumina ȋn sufletul lor, şi lumina ȋşi va face treaba. La fiecare dupӑ meritul sӑu. Asta nu mai e treaba ta. La cine se aprinde, se aprinde. La cine se prinde, sӑmânţa iubirii ȋncepe sӑ germineze şi va fi ajutatӑ sӑ creascӑ, sӑ ȋnfloreascӑ. Asta este selecţia naturalӑ. Cu forţa nu se poate. Ȋn absenţa voinţei, nu se poate realiza cuplajul necesar. Dar oamenii trebuie sӑ aibӑ şansa de a fi expuşi mӑcar o datӑ luminii adevӑrului. Ce fac cu şansa aceea, dacӑ se prinde de ei sau putrezeşte ȋn ei, nu mai este treaba noastrӑ. Tu fӑ ceea ce ştii sӑ faci. Fii ceea ce eşti. Fӑrӑ sӑ te intereseze rezultatele sau efectele. Floarea nu ȋnfloreşte ca s-o vezi tu. Ea ȋnfloreşte pentru cӑ aşa ȋi este datul. Cӑ o vezi tu şi-ţi pare frumoasӑ, este treaba ta, este observaţia şi bucuria ta. Ea nu-şi face decât datoria! Ea este ceea ce este.

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s